Skip to content

the last six months

Monday, 17th July 2017

roller coasters? hah. 

it’s a wintery and very early thursday morning, and i’m heading to work, doing the same 40-minutes-to-two-hours commute i’ve been doing for the past year or so. this morning seems to be rather a fast one, yet i’ll probably be 10 minutes late. it’s my birthday today, and the backseat is full of sweets and some two-litre bottles of office-acceptable drinks. i get on to the most scenic part of my commute, going past floreasca lake, on mircea eliade boulevard. it’s a two-lane sinuous and speedy road in-between a lake and a park, and in the early morning winter sun, it’s looking absolutely gorgeous. i’m the only one on the street, driving my faithfull Lizeta, a soon-to-be eleven year old Citroen C4, my beautiful and very futuristic companion for the last three years and a something.

and then the longest ever seconds of my life came: i just saw this guy trying to get out of the park and make a forbidden left turn, from a give-way secondary access path, when he was already incredibly close to me and not fucking looking if anyone was coming… tried to avoid him, but you know when they talk about those “i tried to do everything, but there wasn’t much left to do” seconds? those were the ones. the asphalt was wet, i was coming with about 60 kmh, put the breaking pedal to the ground, the bloody abs came in, i got hit, tried to keep the car on my lane. barely made it. i remember vividly the eeriness of the lateral airbags exploding, and the sight of gunpowder and dust flowing freely into the calm, silent, golden winter light.

the right front wheel was severely damaged, enough that i had to call for a towing car. on the sideway there was a tree – went and sat there for …a while, maybe. a police car appeared, it seems it was on patrol; and the policeman was the kindest man ever, giving me advice on what to do next – checking myself for injuries (escaped only with a nice-looking bruise on my right knee), checked the bloody idiot’s mandatory insurance policy (the first one he showed was expired), gave me the idea of setting up the reflective triangle (!). not going now into the administrative details, it took almost three months to receive the resolution from the insurance company (total damage), but i got incredibly scared. i had been driving for four years and a few months, with only two minor events, which is a good performance in the bucharest traffic. for a few days after the accident i dreamed about it in loop, trying relentlessly to avoid it; i couldn’t.

now i’m driving a new dacia sandero stepway 2017, a car i didn’t like (i find any car other than my former Citroen C4 or the new Renault Megane ugly, for some reason), but which proves to be a very good choice. there is a certain delight in driving an automated gearbox car in city, and for the money i paid i got some cool features. plus, it’s a new car – one that helps me not to hug the whole bucharest metro population each morning.
not that hugging is bad, but i don’t like that many strangers at once.

***

i also managed to finish my master’s degree, and defend my dissertation thesis. it implied two years of more than 12 hours of work per day: my day-to-day job in a multinational company, and then some two, sometimes three hour courses in the evening. loved every single bit of it; and now i’m seriously taking into consideration a phd. until september i’d need to decide on it.

also loved the fact that my professors in the political science departnment left me do my thing with fear-related subjects; and while this is not necessarily the most approachable research direction, i remain very grateful for being allowed to write on it.

***

if the above was not enough – i have involuntarily changed the company i work for. i’m not going to go in too many details here, but one: in the last two weeks, i have been put in the most ridiculous situation ever, that of not having a reliable enough internet connection at work. aaaaAAAAAAA!!

***

conclusions? i don’t have any. it’s life, a good idea is to put your head down and work hard enough in order to make sure you can get out of shit at any time. it’s just that i’m so tired i can’t even drag myself through a three-hour drive to the seaside, a symptom unheard of sometime ago.

but many were unheard of, only to be shouted some time later on.

tycho – a walk

home calling

Monday, 13th February 2017

one of the most difficult things in life is to get struck by a sudden santorini urge, and start looking over the almighty internet for some flights to that place. (not that expensive, twice a day, with either aegean or ryanair, with a little athens break, pour la bonne bouche.)

so i went through my phone’s photo gallery, hoping it would make things a bit better. it didn’t.

revisited my desktop background, it looks lovely at all times of the day.

20160928_211012-01-01

oia at night, a bit before shops’ closing time.

also went back to this moment.

20160930_193142-01-01

firostefani in the times of magic

yes, it’s windy as hell during winter, but it doesn’t really matter, does it.

Cum să fii un adult responsabil

Sunday, 15th January 2017

Nu, nu e despre taxe și ANAF. Nici despre cum să economișești bani, cum să-ţi faci credit, cum să obţii o mărire de salariu, sau cum să-ţi schimbi jobul, sau să-ţi faci business-ul mai profitabil. Sau cum să ai o relaţie de succes (!) – mai bine divorţezi înainte, cum ar veni.

Nu, nene, e mult mai simplu de atât.

Înainte să torni în tine toată Cuba din Libre, ia un pansament gastric. Mie-mi plac alea de-s lichide și vin la plic, nu mai cari (încă o) sticlă după tine. Și gata, vei bea responsabil cât poţi, apoi vei putea dormi ca un prunc care n-a cunoscut încă gastrita.

You can thank me later.

Despre oameni și zăpadă

Wednesday, 11th January 2017

Dacă e vară, nu e bine, e prea cald, când vine iarna? Dacă e iarnă, nu e bine, e prea frig, ba chiar şi ninge, când vine vara?

***

Paradoxul bucureşteanului: se plânge că sunt prea multe mașini în oraș, dar singurele bucăţi de trotuar deszăpezite cu lopata sunt cele pe care se parchează.

***

Axiomă: ca să traverseze prin loc nepermis, pietonul va escalada munţii de zăpadă depozitaţi pe marginea trotuarului prin cel mai înalt punct al nămetelui, mizând pe reacţia-surpriză a onoratei audienţe.

***

Atunci când depozitezi zăpada, ea trebuie să fie așezată exact pe canalizare, astfel încât să nu fie doar zăpadă pe jos, ci și o baltă imensă. Pietonul va trebui să dea dovadă de agilitate și condiţie atletică, precum și să aibă încălţări amfibii, voinţă și un bogat vocabular de specialitate, cu m și p.

***

O administraţie de bloc are nevoie de circa trei ierni pentru a desemna o comisie de dat la lopată la timp, înainte ca vreunul din rebelii de pe scară să iasă de capul lui pentru a curăţa zăpada îngheţată de pe trotuar. Uneori, rebelul va ieși din casă plin de spume, cu trei lopeţi în spate, la zece minute după ce a luat o trântă demnă de camera ascunsă. Alteori, se va lăsa inspirat de alt rebel, aducând ce avea prin casă: sare și lopăţica de nisip a copilului.

***

Părinţii se vor revolta în funcţie de situaţie: dacă se-nchid şcolile, de ce se-nchid şcolile, că ei ce fac cu aceste corpuri de mobilă mişcătoare care-s copiii lor. Dacă nu se-nchid şcolile şi face micul dulăpior frigul la ore, cine se duce la doctor cu el şi cine-i plăteşte medicamentele, domnule, că sistemului oricum nu-i pasă de ce vrea dulăpiorul.

Va urma.

a night in oia

Saturday, 7th January 2017

it’s difficult not to go a second, or a third, or a fourth time there. every single time, there will still be untaken paths and unseen sights. it’s all a matter of experimenting, finding a previously missed stairway. and it’s not always about the sunset itself.

and there you have it, the recipe for a self-made santorini postcard.

20160929_194624-01-01

the golden hour, late september 2016

taken with lg g4

tinariwen – toumast tincha

How to Dubai

Wednesday, 4th January 2017

uneori, tot ce-ţi trebuie e să ştii că, undeva la vreo patru ore şi ceva de zbor, e vară

din capitolul “destinaţii neprevăzute”, cică e bine să nu ratezi nici o ocazie de a vizita un loc nou. (am pus o limită la chestia asta, să nu mă apuc de tratamente anti-malarie doar de dragul de a ajunge pe nu ştiu ce coclauri de prin africa, totuşi, mai e o lume-ntreagă de văzut până s-ajungi acolo).

dubai, deci. nu ştiam mare lucru despre colţul ăsta de lume, aşa că m-am apucat să citesc pe net ce şi cum – în mare parte, s-au dovedit a fi tâmpenii.

  • cum să (nu) te îmbraci: funcţionează regulile bunului-simţ.nu ai nevoie de niquab sau abaya. atâta timp cât nu ţi se face frig în mall, eşti ok. atâta timp cât nu leşini de cald când eşti în afara vreunei incinte cu aer condiţionat, eşti ok. o să revin la capitolul mall-uri, însă la începutul lui decembrie ziua erau 30 de grade, iar marea avea undeva la 23 de grade. eu, pentru că nu m-a dus capul să gândesc oleacă dincolo de internet şi de ce vedeam pe geam, adică peisaj de -5 grade, am avut doar pantaloni lungi la mine (cu care m-am dus şi la plajă) şi evident c-am turbat de cald.
    sigur, cu pantalonii mai scurţi decât fundul nu e ok să umbli în public, îmbrăcămintea indecentă e subiect de cod penal, but then again – nici în bucureşti n-aş face asta.
  • de băut, de fumat: alcool se poate bea în localurile special autorizate, în principiu hoteluri şi barurile şi restaurantele care nu sunt stradale. în rest, suc proaspăt de fructe, apă şi narghilea.
  • bani, bani, bani: moneda se cheamă dirham; nici o bancă din românia nu schimbă în dirham. la faţa locului, e bine să ai un mastercard, pentru că nu toate băncile acceptă şi visa – şi s-ar putea să te trezeşti că nu poţi scoate cash, cum era cât pe ce s-o păţesc în prima seară acolo. (care prima seară a fost cu peripeţii, la limita lui “unde panamea am nimerit, hai naibii acasă).
  • transport: am mers exclusiv cu taxi-ul, din motive de comoditate (plus amplasamentul hotelului), care e scump, dar nu exagerat de scump. există reţea de transport public, metroul suprateran şi tramvaiele automatizate, adică fără vatman, sunt highlight-urile. altfel, ce mişto sunt ambuteiajele pe autostrăzi cu şapte benzi. i’m not even joking.

***

din nou n-am apucat să vizitez tot ce aveam în cap – patru zile nu sunt nici pe departe suficiente ca să apuci să epuizezi oferta. le luăm pe rând:

  • burj khalifa e absolut impresionant. ca să cuprinzi cu privirea chestia asta (clădire e un cuvânt mic), trebuie să-ţi arunci capul pe spate şi să speri că se termină. literally. se pot vizita etajele 124, 125 şi 148 – preţurile biletelor diferă în funcţie de oră, iar cel mai bine e să le rezervi printr-un ghid local. terapie anti-frică de înălţime, expensive as fuck, the once in a lifetime kind of experience.

There is no way this could ever fit in a pic. #dubai #uae #burjkhalifa #skyscraper #architecture

A post shared by Anca Sandu (@ancasandu) on

  • burj al arab – cândva cel mai luxos hotel al dubaiului, dar lucrurile se schimbă foarte repede. există câteva restaurante unde se poate mânca acolo, cu rezervare şi credit la bancă (cum ar veni). din nou, merită ca experienţă, dar nu pot să zic c-am fost impresionată.

Stunning piece of egineering. #dubai #uae #burjalarab #architecture #interiordesign

A post shared by Anca Sandu (@ancasandu) on

  • plaja din Jumeirah – nu ştiu dacă există vreo plajă mai dichisită, că e singura pe care am văzut-o, dar cel mai liniştitor lucru din lume e să ştii că, la vreo 4 ore şi ceva de zbor de casă, e vară în decembrie. for the record, cartierul rezidenţial, să-i zicem, este acest Jumeirah, sau JBR, de la Jumeirah Beach Residence. not too shabby for a living place, what can i say. e o expoziţie de maşini pe viu, e foarte funny să-i vezi cu lamborghini-ferrari-maseratti-mclaren cum merg pe piatră cubică şi trec de poliţiştii culcaţi cu delicateţea cu care şi-ar scoate scaunul maşinii din fund.

#ritzcarlton #dubai #uae #beach #skyscraper

A post shared by Anca Sandu (@ancasandu) on

  • mall-urile. sfinte! cel mai mic mall e o imensitate, ceva triplu faţă de băneasa, să zicem. dubai mall, cel mai nou, cel mai mare, e ceva imens. am mers vreo 14 kilometri pe zi, prin mall. merită mers în mall of emirates pentru ski dubai, pârtia artificială de patru kilometri, construită pentru că why the hell not. din dubai mall se face intrarea în circuitul turistic al burj khalifa, deci şi ăsta e aproape imposibil de ratat. mai sunt câteva, dar cât naibii să mergi pe jos.
  • că veni vorba de mall-uri, au perioade cu reduceri foarte mari şi aproape că merită mers la shopping – atâta doar că firmele care vând în românia au preţuri mai mari în dubai. am prins perioada de reduceri de dinainte de ziua naţională a emiratelor, 2 decembrie – şi chiar merită, reducerile sunt mari, de la 30% în sus. altfel, să te duci în dubai doar pentru shopping e o pierdere de bani, pentru că dacă pui la socoteală şi avionul, şi cazarea, mai bine plăteşti un shipping sănătos.
  • madinat jumeirah – construit în stil tradiţional, în prima fază e un bazar ceva mai spălat, cu preţuri indecent de mari şi plin de tarabe cu parfumuri arăbeşti (the horror!). în realitate, complexul e mult mai mare de atât, sunt hoteluri, terenuri de tenis (unde poţi da peste roger federer la antrenament dacă te duci în off-seasonul tenisistic), restaurante şi baruri unde poţi bea alcool, plus cea mai frumoasă privelişte cu burj al arab:

When you want to become a seagull. #dubai #madinatjumeirah #uae #uaenationalday #burjalarab

A post shared by Anca Sandu (@ancasandu) on

  • ce mai merită făcut: plimbare seara pe lângă dubai marina, de vizitat acvariul din dubai mall, promenada din jbr, pretty much everything, then go back home and earn some money to come back again.

Oh well #dubai #dubaimarina #uae #street #streetphoto #skyscraper

A post shared by Anca Sandu (@ancasandu) on

 

resurse de încredere: wikipedia, visitdubai.com

Terrorism for the masses

Friday, 23rd December 2016

Was about to fall asleep when this came to my mind: back in the day, it used to be much more complicated to be a terrorist. I mean, you had to hijack a minimum of three planes, two of which you’d have to fly into the WTC towers, the third one into the Pentagon, and too bad you couldn’t do the same with the fourth. Heck, this requires for a fair amount of planning, some money (or an organization with some kind of reimbursements policy, hue hue), a bit of coordination, some skills in flying a plane and maybe some project management, knowing what in the actual fuck you are doing – something which resembles a grand thing in the scheme of the world anyway.

Nowadays… Oh, nowadays they don’t make terrorists like they used to. Hijacking a car indeed seems to be easier, and pretty much anyone having a bit of skills can do it. Being a terrorist has become very achievable – maybe you don’t even have to go to some remote cave in the Middle East, as the story goes. Just stay in front of the TV, have an internet connection allowing you to search for whatever weapon manufacturing subjects – or simply how to kill someone, and bam, that’s it. Nothing more.

***

I should be thinking to merrier things before going to sleep, but in the following period I might publish some more nuggets like this, as I badly need some anchor points to begin with for my dissertation paper. We’ll see. Why on Earth do I start thinking right before falling asleep.