Skip to content

winter in prague

Saturday, 2nd January 2016

bullet points traveling.

  • ce are praga special, dincolo de atmosferă? istoria. nu povestea, ci bucăţile conservate. nu există colţ prin centru unde să nu ai la ce clădire să caşti gura (iar mixul de stiluri arhitectonice e senzaţional, nu numai ca varietate, ci şi prin efectul de ansamblu).
  • un cartier evreiesc rămas întreg după război, care datează din secolul XIII, cu şase sinagogi, în care ultima reconstrucţie datează de la începutul secolului XX. kafka! merită pierdută o zi doar aici, sinagoga spaniolă e unul dintre cele mai frumoase monumente din praga, după mine. (există plăcuţe care informează trecătorii asupra interdicţiei de a bea alcool pe stradă în zonă, îmi pare rău că nu am făcut poză la treaba asta).

Spanish Synagogue #czechrepublic #prague #spanishsynagogue #synagogue

A photo posted by Anca Sandu (@ancasandu) on

  • librăriile. în piaţa wenceslas există cel puţin cinci librării mari, cam cât cărtureşti verona de mari, în care partea de cadouri şi jucării e insignifiantă faţă de cea ce carte. traduceri foarte recente, preţuri bune, plus scriitorii cehi care publică în draci, judecând după rafturile pline – iar cehii cumpără cărţi. nu multe, plecau cu câte una-două, dar o librărie în care găseşti oameni la opt dimineaţa într-o zi de luni e priceless. din pricina asta (şi nu numai) e mişto de stat la ramada city centre, că dacă greşeşti uşa intri într-o librărie.
  • că tot veni vorba de piaţa wenceslas – dacă vă nimeriţi prin zonă, intraţi în pasajul lucerna. you can thank me later.

#czechrepublic #prague #wenceslassquare #lucerna #lucernapassage #window #bar #beer #zatec

A photo posted by Anca Sandu (@ancasandu) on

  • mâncarea. mâncare de bere – părea absolut imposibil, dar am găsit un fel de mâncare care mi s-a părut un pic (dar doar un pic) prea sărat, nişte cârnaţi, că doar ce altceva. şi mâncare de oameni care-s vecini cu nemţii. cel mai dietetic (vorba vine) fel a fost ăsta, cu pui şi vită:

Czech food porn. #czechrepublic #prague #restaurant #svatehovaclava

A photo posted by Anca Sandu (@ancasandu) on

  • mai au şi clădiri care nu-s renovate, dar la cum arată oraşul sunt convinsă că e doar o chestiune de timp până când vor rezolva şi problema asta. în rest, mai toate arată extraordinar de bine, nu pur arhitectonic ci ca întreţinere, că-mi imaginez că o clădire albă nu rămâne albă în veci pururi.
  • dacă vreţi să aflaţi cum staţi cu agorafobia, puteţi merge la turnul cu ceas sâmbătă seară, la ora 9, venind dinspre podul carol.
  • târgul de crăciun de lângă turnul cu ceas e drăguţ (nu-s mare fană de târguri şi pieţe, toată moşmondeala şi frecangeala aia generalizată mă enervează), dar acolo se găsesc cele mai mişto globuri de crăciun, globuri de sticlă făcute şi pictate, ca alea vechi de treizeci-patruzeci de ani care au apucat vârsta asta în bradul de la părinţi.

  • ce n-am apucat să văd, dar pentru care am să mă întorc: muzeul benzilor desenate, muzeul comunismului, castelul praghez, poate şi o excursie la karlovy vary. mai intenţionam să mă duc la fabrica staropramen, dar review-urile de pe trip advisor nu sunt foarte încurajatoare, aşa că am preferat sfânta plimbare fără scop, prin ploaie, în urma căreia am nimerit pe strada cu magazine de lux din cartierul evreiesc.
  • praga e un oraş prietenos cu animalele, ai voie cu câinele în aproape orice restaurant şi în transportul public. ca bonus, am văzut şi doi lupi cehoslovaci, sunt mai frumoşi decât în poze, foarte, foarte simpatici.
  • m-a distrat teribil vocea care anunţă staţiile de metrou, zici că mai are puţin şi iese din difuzoare ca să-ţi tragă o mamă de bătaie că nu ştii că urmează “stanice metra Malostranská”, unde Malostranská nu se citeşte cum se scrie.
  • pe post de sfat: căscaţi gura la detalii. exemple:

Wonderful Prague. #czechrepublic #prague #citycentre #vltava #karol #charlesbridge

A photo posted by Anca Sandu (@ancasandu) on

Somewhere in Prague. #czechrepublic #prague #streetphotography #urbanlandscape #statue

A photo posted by Anca Sandu (@ancasandu) on

Somewhere in Wenceslas Square. #czechrepublic #prague #wenceslassquare #lamb #kids

A photo posted by Anca Sandu (@ancasandu) on

This slideshow requires JavaScript.

***

tradiţionalul “i’ll be back!”:

In love with Prague. #czechrepublic #prague #panorama #sunset #sky

A photo posted by Anca Sandu (@ancasandu) on

#colectiv

Monday, 2nd November 2015

n-are absolut nici un sens. toţi cei pe care i-am cunoscut, toţi cei pe care nu i-am cunoscut. uneori, un “nu e de găsit” urmat de “nu mai e”. neputinţa surdă. sâmbătă seară, într-o mare de feţe înlăcrimate privind în gol, schimonosite de frig, durere, disperare. oamenii care nu au fost vineri în colectiv din pură întâmplare. groaza aia cu care m-am apucat să trimit sms-uri.

nu e degeaba. sper.

probably the best sunset in the world

Sunday, 18th October 2015
Οία, Σαντορίνη

Οία, Σαντορίνη. Taken with LG G4

prima dată am ajuns în santorini acum vreo 11 ani, cu un vapor luat din creta. şi santorini a fost locul unde am căzut în cap definitiv după grecia, nu creta. să ne-nţelegem, creta e absolut minunată, dar îi lipseşte un ceva, habar n-am ce, pe care doar în santorini şi-n lefkada l-am mai întâlnit, chiar şi din fuga calului, aşa cum eşti când vii în santorini pentru câteva ore. probabil combinaţia de atmosferă, peisaje, vibe, habar n-am ce e şi cum să explic.
când apuci să stai câte o zi în fiecare, pyrgos, fira, firostefani, imerovigli şi oia sunt, laolaltă, manuale de arhitectură cicladică (simplicity is beauty, remember?), sumă a străduţelor pe care nu le nimereşti şi pe care încap doar doi oameni, plus faptul că e extraordinar de simplu să te pierzi.

iar oia (se citeşte “iia”, a propos) e perla. aici sunt făcute pozele arhicunoscute cu santorini – biserica cu trei cupole albastre, cele trei mori de vânt. şi apusul, care e un spectacol. e singurul loc unde se aplaudă când soarele intră în mare*, da, e atât de mişto. există o serie de terase şi restaurante de unde se poate vedea, dar cred că cel mai mişto e ori de pe stradă, ori de la cetatea veneţiană – în ambele cazuri vederea e la morile de vânt şi trebuie să-ţi ocupi locul cu nişte ore bune înainte.

breathtaking. şi mă mai duc, când m-oi întoarce.

yannis spathas – endless voyage

*later edit: singurul loc din santorini, as in nişte sute bune de turişti, dacă nu chiar mii, se adună să urmărească apusul, inclusiv din mijlocul străzii (unde “mijlocul străzii” înseamnă că uneori n-ai loc să te plimbi de ei. pentru că da, mi s-a adus aminte că mai există şi alte locuri pe alte insule, în zdrobitoarea majoritate taverne cu belvedere.

Ambivalenţe

Friday, 16th October 2015
Χώρα, Ίος

Χώρα, Ίος

 

Aproape sincronicităţi, aproape alegeri, aproape opţiuni. E unde sunt acum; în mod normal, m-aş aşeza sub leandru, cu spatele la scări, cu un pahar de …ceva, dar norocul e că normalul ăsta mai şi evoluează.

***

Ios nu e tocmai o insulă populară. Se ajunge în o oră – oră şi ceva cu vaporul din Santorini şi e o combinaţie fericită de plaje mari şi arhitectură cicladică. Foarte puţini turişti la sfârşit de septembrie, ceea ce e un mare plus. Merită să te pierzi pe străduţele din Chora câteva ore, cu toate şansele de a te saluta cu localnicii care împrospătează stratul de vopsea albă de pe străzi. Şi-apoi, merită să stai cu ochii în patru pe oriunde ai trece – aproape totul e un cadru care aşteaptă să fie tras. (Mai durează până developez filmele.)

On Recovery Weeks

Friday, 2nd October 2015

From a fitness point of view, this year has been a total mess – or, better said, an almost complete lack of fitness. I tried to rest as much as possible, since having a stressfull job plus uni plus trying to have a social life left me completely drained and overly burned out. But fatigue is a thing of perverseness, and manifested itself in a multitude of ways, including knee pain that rendered me unable to follow my usual training regimen (following more of one Insanity week became a science fiction plan), not to mention competing in my favourite races of the year, Prima Evadare MTB marathon and Red Bull Wings for Life World Run. Nonetheless, I kept going to the gym twice a week, a thing I have been doing religiously for five years already, and which has allowed me to preserve at least a fraction of my previous athletic abilities.

And then, I went to Satorini, a place of soul-breaking beauty, and a place of stairs. A lot of stairs. All of them, probably. Not the comfortable-to-climb kind of stairs, but the high-as-my-shin kind. And I climbed those freakin’ stairs for 9-10 kilometres daily. Given my state, I shouldn’t had to be able to do it. It should have hurt badly. And yet it didn’t.

Mental recovery has its worth, and it really does wonders. Because yeah, it’s quite nice to be able once again to go full gas on a workout, as it happened in the good ol’ days. This is where Steve Edwards’ blog comes into place: the guy is a climber, hiker, fitness research-obsessed who documents his journey. To the question, “Do you really need a recovery week?“, I’d say hell yes. Especially a mental one. It makes one hell of a diference.

As for Santorini, I have lots of pictures, and I have to reveal the films. And I have to really get back from there. No idea whatsoever on when will this happen.

marea neagră în (aproape) alb şi negru

Wednesday, 5th August 2015

e, cred, printre primele dăţi când îmi iau canon-ul pe film la mine, dar ajung la destinaţie şi nici nu îl scot din valiză. dar a fost mişto, mai ales că ploaia la mare te trimite pe coclauri, la vizitat diverse. başca faptul că, uneori, o cameră de hotel ieftină şi pe care n-ai văzut-o înainte în poze poate să fie mai bună decât multe hoteluri greceşti de destule stele. (da, grecii n-au hoteluri ok. da’ nici nu le trebuie.)

scoici, ploaie, stânci, marea neagră, nişte valuri, cozonacii. ahem.

 

Midnight white. #nofilter

A photo posted by Anca Sandu (@ancasandu) on

 

black-sea

 

Some kind of epiphany. #bulgaria #seaside #blacksea

A photo posted by Anca Sandu (@ancasandu) on

 

black-sea-2

nu mai cotropiţ

Monday, 27th July 2015

în zilele astea moderne şi pur globalizate ale lui facebook-twitter-instagram, e foarte complicat ca locurile mişto, unde mişto înseamnă pustiu, necotropit de puterea civilizaţională şi reptiliană (doamne-iartă-mă) a omului aruncător de gunoaie şi aducător de maşină cu casetofon-cd şi manele, deci cum ziceam, e complicat ca locurile astea să rămână mişto. zece share-uri pe facebook ale vreunor influensări şi gata, s-a terminat cu povestea. de ce zic chestia asta – au început s-apară diverse articolaşe cu plaje uşor accesibile din bulgaria.
e o minciună tot ce se scrie pe acolo, sunt absolut oribile, nu vă duceţi. serios. e horror.
(dacă totuşi vă duceţi, lăsaţi nesimţirile la graniţă, se recuperează la întoarcere.)

în apărarea mea, pe vremea când puneam eu poze onlain, adică acu’ vreo patru-cinci ani, 1. nu era toată lumea pe facebook, două likeuri era ceva imens, 2. deja începuseră să umble q7-uri pe plaja de la corbu. la propriu, n-am să uit în veci amin dimineaţa aia, să tot fi fost vreo şapte când am dat să deschid fermoarul de la cort şi la doi metri în faţă trecea în trombă un gherţoi din ăsta, cât să nu se afunde în nisip.

şi da, mi-e îngrozitor de dor de pus cortul noaptea, pe vânt, cu nisip (cel puţin) în ochi, fără frontala uitată acasă, cu o legiune de ţânţari în cârcă.

***

în plus, o obsesie. suficient de obsesie încât să deschidă al enşpelea volum al arhicunoscutei compilaţii “de condus”, de care nimeni care-a fost la mine-n maşină n-a scăpat.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 2,150 other followers