Skip to content

bloc notes – locale 2016

Monday, 6th June 2016

fabulospirit

    • pnl-ul îşi merită soarta. logic că nu mai ţine minte nimeni c-au votat şi cu a treia mână alegerile într-un singur tur. sau că au schimbat candidatul la primăria generală de patru ori – şi că de fiecare dată au ratat monumental. buşoi, săracul, a-nvăţat cea mai de lemn limbă de lemn; orban are nişte autostrăzi restanţă; pe marian munteanu l-au reşapat din cine ştie ce văgăună prin care se ascund fanii dacilor liberi şi-a schimbatului de barcă după mineriade; iar pe predoiu nu ştiu de ce s-au mai obosit să-l trimită la oaste, deja puteau să tragă obloanele şi să-şi vadă de ce-or face ei pe la partid. blaga şi gorghiu au ieşit târziu la declaraţii, fără să pară că s-au gândit măcar să-şi dea demisiile după ce şi-au furat-o în ultimul hal. brace yourselves, probabil crin antonescu s-a trezit.later edit: nu știu ce se fumează la pnl, dar se fumează mult.

      “Partidul Naţional Liberal a obţinut la aceste alegeri locale cel mai bun scor din 1990. Rezultatele arată cât de corectă a fost decizia fuziunii. Dacă în momentul fuziunii, după competiţia de la europarlamentare, cele două partide aveau 27% şi la prezidenţiale au obţinut 29%, iată că acum PNL are următoarele rezultate: 31% pe vot politic, la consilii judeţene, şi peste 1000 de primari”, a declarat Vasile Blaga.

      “Am reuşit să reconstruim dreapta şi n-a fost un lucru uşor, infirmând toate pronosticurile celor care nu aveau în credere în această construcţie”, a continuat acesta […]. – sursa

      emil constantinescu râde de sub barbă.

    • nicuşordan. are carisma unui stâlp strâmb de iluminat. e, cum s-o zic, îngrozitor şi pentru un profesor de matematică. poate c-aş fi fost mai atentă la el pe vremea când se ocupa doar cu clădirile de patrimoniu din bucureşti, dacă n-ar fi făcut-o pe cel mai ţăţist şi, pe alocuri, absurd ton posibil. ca mică observaţie, să administrezi un oraş nu înseamnă doar să ai grijă de clădirile de patrimoniu – şi nici să descentralizezi reţeaua de termoficare (e cu citat din programul lui electoral). mai ales când eşti primar, dar n-ai un consiliu în spate. wink. am fost de la bun început extraordinar de sceptică cu privire la acest domn, încă n-am găsit motive care să mă facă să-mi schimb părerea.
    • clotilde armand – ce să vezi, campania door-to-door funcţionează. a pierdut la o diferenţă infimă, ajung imediat şi la asta, dar iată că se poate.

      later edit: cred că m-am entuziasmat prea ușor și cred că mai ales pe dânsa ar trebui s-o întrebăm dacă a auzit de marje de eroare și de faptul că acele 0.9 procente în plus pe care le-a avut duminică seara erau doar într-un exit poll. ieșită complet din decor reacția, mai ales că acuzațiile de fraudare a alegerilor ar trebui totuși susținute într-o instanță, nu pe facebook.

    • despre usb/usr – recunosc că încă nu m-am dumirit care e poziţionarea acestui nou partid (dar totuşi plănuit de vreo câteva luni bune, după spusele lui nicuşordan de-aseară). pare că vrea să fie de dreapta, fiind totuşi mai de stânga decât vrea să admită. am văzut multe speculaţii pe tema asta, dar mi-e să nu ne alegem cu un front nationale, mai prăpădit totuşi decât l’originale.
    • psd & firea – campanie corectă, fără greşeli (nici nu era greu, când marea opoziţie pnl găsea un primărel azi şi-l schimba mâine). partidul e într-o stare jalnică la ora asta, dar e de vreo zece ori mai strălucit decât pnl-ul. la fel cum s-au văzut anii întregi de pr făcuţi de intact pentru firea în varii instanţe.
    • şi-ajungem la electoratul facebook. de nişte alegeri bune încoace se vede cam cât înseamnă facebook-ul în procente la vot, vreo 5% adică – ar putea fi mult, dacă n-ar fi atât de puţin. nu neapărat numeric, ci prin reacţie. să mă explic: “votează moşii”, “hai la vot, dar votaţi cu X, că altfel sunteţi proşti”; “cum, nu iese cine vrem noi? hai în stradă” et caetera.
      reacţiile de pui de fascişti au mai fost vizibile şi la prezidenţiale; problema n-ar fi asta – dar contractul social nu se semnează pe facebook, cu statusuri şi poze cu abţibildul cu “votat”. democraţia vine cu dreptul de a alege şi cu obligaţia de a respecta alegerea majorităţii. c-o fi bine, c-o fi rău, şi-a răcit gura destul Platon pe tema asta. nu, când nişte exit poll-uri dau câştigător detaşat un anume candidat, nu ieşi în stradă în ideea că “hai că-l dăm noi jos pe-ăla, că nu ne place”.
      la fel ca-n toamnă, au început de-aseară lamentările cu “vai, ce ţară de căcat, eu plec că nu-mi mai place”. armand a pierdut la diferenţă de 1700 de voturi – adică 1700 de oameni care probabil sunt foarte vocali în nemulţumiri când nu vine ratb-ul la timp sau mai prind un semafor, dar care n-au catadicsit să-şi facă buletin de bucureşti. sau, dacă-l aveau, să-şi asume o decizie. la fel cum un exit poll care dă o difere,ţă de 0.9 procente între candidaţi nu e motiv de bucurie. nu știu, oare s-a aflat ce-i aia o marjă de eroare?
  • e foarte interesant faptul că cei care urlă din toţi bojocii că de ce votul unui “moş” e egal cu al lor se apropie vertiginos de momentul în care vor fi asimilaţi categoriei de vârstnici. mmmnope, la patruzeci de ani nu mai eşti tânăr. nici la treijnoo, cu regret o zic. de-acum în două scrutine, dragă tudor chirilă, vei avea fix cincizeci de ani. aşa, ca reminder.

 

în loc de concluzie cuprinzătoare, o ştire de acum câteva săptămâni:

Viceprimarul din Corbeanca […] a fost găsit viu în cimitir

de aici

nu-i kafka, e kusturica.

that kind of light

Saturday, 28th May 2016

acum câteva zile s-a întâmpat să mă nimeresc într-o locantă din pipera care nu făcea şaormă, ci gyros. cu “dinata, dinata”, cu o coadă lungă la care se stătea. gyros-ul ăla n-avea mare legătură cu ăla de la mama lui, dar m-a pocnit în moalele capului.

image_1

santorini, close to end of summer

the evergoing third gear

Monday, 2nd May 2016

căile mai mult sau mai puţin ştiute ale vieţii m-au adus în postura de a-mi petrece aproximativ trei ore pe zi cu lizeta, în drum spre şi de la biroul din pipera. corporatristă, cum ar veni, cu program 9 – 18, aproape rupându-mi maşina în hârtoapele de pe şoseaua fabrica de glucoză. ce e şi mai şocant e că, dincolo de oboseala care se acumulează vrând-nevrând, nu mă deranjează treaba asta.

încep să cred în condus ca metodă de terapie (sau, fie, măcar metodă de relaxare). zappat printre posturi de radio, ascultat cd-urile care zăceau în punga din portbagaj de prea mult timp, câte-un pieton simpatic, hoardele de şoferi care habar n-au să conducă dar conduc (argeş şi prahova, la voi mă uit).

sigur, să faci un drum de o jumătate de oră într-o oră şi jumătate e cel puţin mindfucking. mă jur că nu înţeleg cum naiba s-a construit atât în pipera fără ca cineva să se gândească-că da, oamenii vor veni la birou şi cu maşinile. şoseaua fabrica de glucoză e în aceeaşi stare de cel puţin 25 de ani, fără vreo intenţie de trotuar. sunt nişte chinezi pe care îi văd zilnic, cu badge-uri de huawei, care o iau, stoinic, printre maşinile de ora şase care, la rândul lor, încearcă să nu-şi rupă chiar de tot roţile prin hârtoapele pe care nu ai cum să le ocoleşti decât dacă o iei prin gard sau pe contrasens (uneori, nici aşa, le iei cu 5 la oră şi aia e, autozone e oricum aproape). să vedeţi poezie când plouă şi-s bălţi.

***

o secvenţă repetată zilnic: stau în coloană pe o stradă oarecare, să zicem barbu văcărescu. observ că din spate dreapta vine un biciclist, circulând regulamentar. aş vrea să-i fac loc şi dau să mă uit în oglindă înainte să trag de volan – moment în care mă trezesc cu un scuterist/motociclist care vine printre benzile întâi şi a doua. trăi-v-ar vouă lanţurile proaspăt date cu ulei, chiar vreau să vă fac loc să treceţi de mine, bravo vouă că vă lasă genunchii şi v-aţi luat a-ul înainte să pună limita minimă de 24 de ani – eu ce-ar trebui să fac, să-mi pliez maşina?

***

înţelept e să nu haleşti la volan chestii cu susan. că poţi să verşi punga, iar susanul ăla va avea viaţă cel puţin veşnică pe sub scaune, printre scaune, prin cotieră, prin orice buzunar şi buzunăraş prin care ceva susan devenit atomic la o frână bruscă a avut chef s-ajungă. a, şi mă enervează grav fumatul la volan.

***

(c) transp, 2015

(c) transp, 2015

poate să-mi fie rău (într-o anumită limită), să-mi fie somn, să fi avut o zi groaznică. urcă-mă la volan şi-mi revin. poza de mai sus e făcută după vreo două ore de condus cu soarele-n ochi, aveam retinele semi-prăjite, pe autostradă full, dar veneam de la mare şi-n maşină erau nişte prieteni foarte dragi. if anyone is to ask why.

ce mai e pe la mare

Wednesday, 16th March 2016

text de-acum două veri

 

am mers prima dată cu cortul la mare îngrozitor de târziu şi de-abia după ce văzusem la faţă şi spate nişte hoteluri de cinci stele, cât să mă corup (aproape) definitiv la paturi şi noptiere în concediu. nimeni n-a înţeles de ce m-am dus să-mi cumpăr cortul, cu excepţia unui singur om, care mi-a şi dat, de altfel, sacul de dormit. au urmat nişte ieşiri absolut senzaţionale, despre care n-am să povestesc nimic, totuşi, ce se-ntâmplă la vadu rămâne la vadu. cert e că, de-atunci, în fiecare vară există mersul cu cortul la mare. nu mi se pare că există nimic, dar absolut nimic mai mişto pe lumea asta decât să adormi cu zgomot de valuri în urechi, să rămâi fără baterie la telefon, ba poate nici să n-ai semnal, având o mână de oameni lângă tine. the chosen few, cum a zis un prieten.

vara asta pare să fie ratată. mi-am luat în bot complet aiurea nişte nervi şi nişte stress de care chiar n-aveam nevoie. dar, în fine, lamentările nu ajută la de-tocitul lui f9 în outlook, aşa că hai cu cortul în spate şi du-te.

la corbu m-am dus. e mai aproape decât vadu, nu-ţi trebuie permise, nu te trezeşti cu amenda pentru campare ilegală în cap, plaja e imensă şi surprinzător de curată pentru câtă lume e acolo, nu există electricitate, nu există apă curentă. deci perfect. atâta doar că, atunci când mergi cu cortul, e indicat să ai un minimum de zece – douăzeci de metri între al tău şi al vecinului. ca să nu vă călcaţi aiurea pe bătături. dacă nu, în desele momente dintre linişti, o s-auzi “măi copile, iar ai umplut cortul de nisip, tu nu vezi ce faci, iar ai rupt asta, mama ta de copil prost ce eşti, bărbate, tu ce faci, stai şi te uiţi la ăsta cum umple cortul de nisip, vezi că a şi fugit la apa mare între timp, du-te după el, ce stai cu berea aia în mână, altceva nu mai ştii ce să faci, NICOLETAA, STRÂNGE-ŢI JUCĂRIILE ACUM, A-CUM AM ZIS!”.

pe scurt

Thursday, 25th February 2016

from the land of plenty

despre sistemul judiciar românesc: acum vreo câteva zile am primit o hotărâre a curţii de apel bucureşti vis-a-vis de o acţiune intentată la judecătoria de sector acum vreun an şi jumătate (dacă nu chiar doi); în care curtea de apel trebuia să se pronunţe asupra unei competenţe de soluţionare.

pe scurt, fără prea multe detalii tehnico-plictisitoare: judecătoria a zis că nu e competentă să soluţioneze cauza, având în vedere că un capăt de cerere include o sumă mai mare de 500 de lei, aşa că a trimis mai departe la tribunalul bucureşti. care tribunal a avut o reacţie care s-ar putea traduce prin “nu pricep de ce m-am trezit cu speţa asta pe cap, că da, suma o fi mai mare de 500 de lei, dar suma asta e legată de celălalt capăt de cerere, care nu intră în competenţa mea, aşa că dăm şi noi mai departe cu pisica, la curtea de apel”. iar curtea de apel a trimis înapoi la judecătorie.

fără să se judece fondul cauzei. doar competenţa instanţelor judecătoreşti. un fucking an de zile.

ceea ce mi-a adus aminte că, în facultate, făcând oleacă de documentare pentru o lucrare la o materie de ceva drept comparat, m-am apucat să iau la mână o serie de rapoarte MCV (cum ar veni, pe persoană fizică); citindu-le, m-a pocnit în moalele capului senzaţia că cine scria la rapoartele alea nu călcase vreodată în vreo sală de judecată, măcar din postura de observator.
(lăsând la o parte discuţia cu şi despre anticorupţie, despre care poate am să scriu separat cu altă ocazie.) cu toată bunăvoinţa posibilă, e al dracului de greu să reformezi un sistem juridic când ai un corp legislativ atât de ambiguu şi stufos încât e nevoie ca o cauză, de orice natură ar fi ea, să se plimbe prin ţâşpe instanţe înainte ca o hotărâre să fie luată. ba mai mult decât atât, în condiţiile astea problema personalului insuficient de prin instanţe e un catch-22 de toată frumuseţea. forţa fie cu noi.

***

despre drepturi, democraţie şi alţi demoni: încerc să dezvolt o teorie unificată a dreptului de a fi prost pe barba ta în timp ce spui glume proaste, problema e că-n ultima vreme ies destul de rar prin oraş cu preocupări bahice şi chiar şi mai rar se iveşte subiectul în conversaţie. dar toată isteria cu legea anti-fumat, vag neconstituţională (singurul motiv pentru care zic “vag” e pentru că deja s-a pronunţat ccr) şi legea anti-defăimare sunt nişte exemple mi-nu-na-te. asta şi faptul că filosofia politică are un şarm anume în a se complica să explice concepte altfel simple în timp ce se scarpină cu mâna dreaptă la urechea stângă.
mno, lucrez.

winter in prague

Saturday, 2nd January 2016

bullet points traveling.

  • ce are praga special, dincolo de atmosferă? istoria. nu povestea, ci bucăţile conservate. nu există colţ prin centru unde să nu ai la ce clădire să caşti gura (iar mixul de stiluri arhitectonice e senzaţional, nu numai ca varietate, ci şi prin efectul de ansamblu).
  • un cartier evreiesc rămas întreg după război, care datează din secolul XIII, cu şase sinagogi, în care ultima reconstrucţie datează de la începutul secolului XX. kafka! merită pierdută o zi doar aici, sinagoga spaniolă e unul dintre cele mai frumoase monumente din praga, după mine. (există plăcuţe care informează trecătorii asupra interdicţiei de a bea alcool pe stradă în zonă, îmi pare rău că nu am făcut poză la treaba asta).

Spanish Synagogue #czechrepublic #prague #spanishsynagogue #synagogue

A photo posted by Anca Sandu (@ancasandu) on

  • librăriile. în piaţa wenceslas există cel puţin cinci librării mari, cam cât cărtureşti verona de mari, în care partea de cadouri şi jucării e insignifiantă faţă de cea ce carte. traduceri foarte recente, preţuri bune, plus scriitorii cehi care publică în draci, judecând după rafturile pline – iar cehii cumpără cărţi. nu multe, plecau cu câte una-două, dar o librărie în care găseşti oameni la opt dimineaţa într-o zi de luni e priceless. din pricina asta (şi nu numai) e mişto de stat la ramada city centre, că dacă greşeşti uşa intri într-o librărie.
  • că tot veni vorba de piaţa wenceslas – dacă vă nimeriţi prin zonă, intraţi în pasajul lucerna. you can thank me later.

#czechrepublic #prague #wenceslassquare #lucerna #lucernapassage #window #bar #beer #zatec

A photo posted by Anca Sandu (@ancasandu) on

  • mâncarea. mâncare de bere – părea absolut imposibil, dar am găsit un fel de mâncare care mi s-a părut un pic (dar doar un pic) prea sărat, nişte cârnaţi, că doar ce altceva. şi mâncare de oameni care-s vecini cu nemţii. cel mai dietetic (vorba vine) fel a fost ăsta, cu pui şi vită:

Czech food porn. #czechrepublic #prague #restaurant #svatehovaclava

A photo posted by Anca Sandu (@ancasandu) on

  • mai au şi clădiri care nu-s renovate, dar la cum arată oraşul sunt convinsă că e doar o chestiune de timp până când vor rezolva şi problema asta. în rest, mai toate arată extraordinar de bine, nu pur arhitectonic ci ca întreţinere, că-mi imaginez că o clădire albă nu rămâne albă în veci pururi.
  • dacă vreţi să aflaţi cum staţi cu agorafobia, puteţi merge la turnul cu ceas sâmbătă seară, la ora 9, venind dinspre podul carol.
  • târgul de crăciun de lângă turnul cu ceas e drăguţ (nu-s mare fană de târguri şi pieţe, toată moşmondeala şi frecangeala aia generalizată mă enervează), dar acolo se găsesc cele mai mişto globuri de crăciun, globuri de sticlă făcute şi pictate, ca alea vechi de treizeci-patruzeci de ani care au apucat vârsta asta în bradul de la părinţi.

  • ce n-am apucat să văd, dar pentru care am să mă întorc: muzeul benzilor desenate, muzeul comunismului, castelul praghez, poate şi o excursie la karlovy vary. mai intenţionam să mă duc la fabrica staropramen, dar review-urile de pe trip advisor nu sunt foarte încurajatoare, aşa că am preferat sfânta plimbare fără scop, prin ploaie, în urma căreia am nimerit pe strada cu magazine de lux din cartierul evreiesc.
  • praga e un oraş prietenos cu animalele, ai voie cu câinele în aproape orice restaurant şi în transportul public. ca bonus, am văzut şi doi lupi cehoslovaci, sunt mai frumoşi decât în poze, foarte, foarte simpatici.
  • m-a distrat teribil vocea care anunţă staţiile de metrou, zici că mai are puţin şi iese din difuzoare ca să-ţi tragă o mamă de bătaie că nu ştii că urmează “stanice metra Malostranská”, unde Malostranská nu se citeşte cum se scrie.
  • pe post de sfat: căscaţi gura la detalii. exemple:

Wonderful Prague. #czechrepublic #prague #citycentre #vltava #karol #charlesbridge

A photo posted by Anca Sandu (@ancasandu) on

Somewhere in Prague. #czechrepublic #prague #streetphotography #urbanlandscape #statue

A photo posted by Anca Sandu (@ancasandu) on

Somewhere in Wenceslas Square. #czechrepublic #prague #wenceslassquare #lamb #kids

A photo posted by Anca Sandu (@ancasandu) on

This slideshow requires JavaScript.

***

tradiţionalul “i’ll be back!”:

In love with Prague. #czechrepublic #prague #panorama #sunset #sky

A photo posted by Anca Sandu (@ancasandu) on

#colectiv

Monday, 2nd November 2015

n-are absolut nici un sens. toţi cei pe care i-am cunoscut, toţi cei pe care nu i-am cunoscut. uneori, un “nu e de găsit” urmat de “nu mai e”. neputinţa surdă. sâmbătă seară, într-o mare de feţe înlăcrimate privind în gol, schimonosite de frig, durere, disperare. oamenii care nu au fost vineri în colectiv din pură întâmplare. groaza aia cu care m-am apucat să trimit sms-uri.

nu e degeaba. sper.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 2,212 other followers