home calling

one of the most difficult things in life is to get struck by a sudden santorini urge, and start looking over the almighty internet for some flights to that place. (not that expensive, twice a day, with either aegean or ryanair, with a little athens break, pour la bonne bouche.)

so i went through my phone’s photo gallery, hoping it would make things a bit better. it didn’t.

revisited my desktop background, it looks lovely at all times of the day.

20160928_211012-01-01
oia at night, a bit before shops’ closing time.

also went back to this moment.

20160930_193142-01-01
firostefani in the times of magic

yes, it’s windy as hell during winter, but it doesn’t really matter, does it.

Advertisements

a night in oia

it’s difficult not to go a second, or a third, or a fourth time there. every single time, there will still be untaken paths and unseen sights. it’s all a matter of experimenting, finding a previously missed stairway. and it’s not always about the sunset itself.

and there you have it, the recipe for a self-made santorini postcard.

20160929_194624-01-01
the golden hour, late september 2016

taken with lg g4

tinariwen – toumast tincha

How to Dubai

uneori, tot ce-ţi trebuie e să ştii că, undeva la vreo patru ore şi ceva de zbor, e vară

din capitolul “destinaţii neprevăzute”, cică e bine să nu ratezi nici o ocazie de a vizita un loc nou. (am pus o limită la chestia asta, să nu mă apuc de tratamente anti-malarie doar de dragul de a ajunge pe nu ştiu ce coclauri de prin africa, totuşi, mai e o lume-ntreagă de văzut până s-ajungi acolo).

dubai, deci. nu ştiam mare lucru despre colţul ăsta de lume, aşa că m-am apucat să citesc pe net ce şi cum – în mare parte, s-au dovedit a fi tâmpenii.

  • cum să (nu) te îmbraci: funcţionează regulile bunului-simţ.nu ai nevoie de niquab sau abaya. atâta timp cât nu ţi se face frig în mall, eşti ok. atâta timp cât nu leşini de cald când eşti în afara vreunei incinte cu aer condiţionat, eşti ok. o să revin la capitolul mall-uri, însă la începutul lui decembrie ziua erau 30 de grade, iar marea avea undeva la 23 de grade. eu, pentru că nu m-a dus capul să gândesc oleacă dincolo de internet şi de ce vedeam pe geam, adică peisaj de -5 grade, am avut doar pantaloni lungi la mine (cu care m-am dus şi la plajă) şi evident c-am turbat de cald.
    sigur, cu pantalonii mai scurţi decât fundul nu e ok să umbli în public, îmbrăcămintea indecentă e subiect de cod penal, but then again – nici în bucureşti n-aş face asta.
  • de băut, de fumat: alcool se poate bea în localurile special autorizate, în principiu hoteluri şi barurile şi restaurantele care nu sunt stradale. în rest, suc proaspăt de fructe, apă şi narghilea.
  • bani, bani, bani: moneda se cheamă dirham; nici o bancă din românia nu schimbă în dirham. la faţa locului, e bine să ai un mastercard, pentru că nu toate băncile acceptă şi visa – şi s-ar putea să te trezeşti că nu poţi scoate cash, cum era cât pe ce s-o păţesc în prima seară acolo. (care prima seară a fost cu peripeţii, la limita lui “unde panamea am nimerit, hai naibii acasă).
  • transport: am mers exclusiv cu taxi-ul, din motive de comoditate (plus amplasamentul hotelului), care e scump, dar nu exagerat de scump. există reţea de transport public, metroul suprateran şi tramvaiele automatizate, adică fără vatman, sunt highlight-urile. altfel, ce mişto sunt ambuteiajele pe autostrăzi cu şapte benzi. i’m not even joking.

***

din nou n-am apucat să vizitez tot ce aveam în cap – patru zile nu sunt nici pe departe suficiente ca să apuci să epuizezi oferta. le luăm pe rând:

  • burj khalifa e absolut impresionant. ca să cuprinzi cu privirea chestia asta (clădire e un cuvânt mic), trebuie să-ţi arunci capul pe spate şi să speri că se termină. literally. se pot vizita etajele 124, 125 şi 148 – preţurile biletelor diferă în funcţie de oră, iar cel mai bine e să le rezervi printr-un ghid local. terapie anti-frică de înălţime, expensive as fuck, the once in a lifetime kind of experience.
  • burj al arab – cândva cel mai luxos hotel al dubaiului, dar lucrurile se schimbă foarte repede. există câteva restaurante unde se poate mânca acolo, cu rezervare şi credit la bancă (cum ar veni). din nou, merită ca experienţă, dar nu pot să zic c-am fost impresionată.
  • plaja din Jumeirah – nu ştiu dacă există vreo plajă mai dichisită, că e singura pe care am văzut-o, dar cel mai liniştitor lucru din lume e să ştii că, la vreo 4 ore şi ceva de zbor de casă, e vară în decembrie. for the record, cartierul rezidenţial, să-i zicem, este acest Jumeirah, sau JBR, de la Jumeirah Beach Residence. not too shabby for a living place, what can i say. e o expoziţie de maşini pe viu, e foarte funny să-i vezi cu lamborghini-ferrari-maseratti-mclaren cum merg pe piatră cubică şi trec de poliţiştii culcaţi cu delicateţea cu care şi-ar scoate scaunul maşinii din fund.

View this post on Instagram

#ritzcarlton #dubai #uae #beach #skyscraper

A post shared by Anca Sandu (@ancasandu) on

  • mall-urile. sfinte! cel mai mic mall e o imensitate, ceva triplu faţă de băneasa, să zicem. dubai mall, cel mai nou, cel mai mare, e ceva imens. am mers vreo 14 kilometri pe zi, prin mall. merită mers în mall of emirates pentru ski dubai, pârtia artificială de patru kilometri, construită pentru că why the hell not. din dubai mall se face intrarea în circuitul turistic al burj khalifa, deci şi ăsta e aproape imposibil de ratat. mai sunt câteva, dar cât naibii să mergi pe jos.
  • că veni vorba de mall-uri, au perioade cu reduceri foarte mari şi aproape că merită mers la shopping – atâta doar că firmele care vând în românia au preţuri mai mari în dubai. am prins perioada de reduceri de dinainte de ziua naţională a emiratelor, 2 decembrie – şi chiar merită, reducerile sunt mari, de la 30% în sus. altfel, să te duci în dubai doar pentru shopping e o pierdere de bani, pentru că dacă pui la socoteală şi avionul, şi cazarea, mai bine plăteşti un shipping sănătos.
  • madinat jumeirah – construit în stil tradiţional, în prima fază e un bazar ceva mai spălat, cu preţuri indecent de mari şi plin de tarabe cu parfumuri arăbeşti (the horror!). în realitate, complexul e mult mai mare de atât, sunt hoteluri, terenuri de tenis (unde poţi da peste roger federer la antrenament dacă te duci în off-seasonul tenisistic), restaurante şi baruri unde poţi bea alcool, plus cea mai frumoasă privelişte cu burj al arab:
  • ce mai merită făcut: plimbare seara pe lângă dubai marina, de vizitat acvariul din dubai mall, promenada din jbr, pretty much everything, then go back home and earn some money to come back again.

 

resurse de încredere: wikipedia, visitdubai.com

winter in prague

bullet points traveling.

  • ce are praga special, dincolo de atmosferă? istoria. nu povestea, ci bucăţile conservate. nu există colţ prin centru unde să nu ai la ce clădire să caşti gura (iar mixul de stiluri arhitectonice e senzaţional, nu numai ca varietate, ci şi prin efectul de ansamblu).
  • un cartier evreiesc rămas întreg după război, care datează din secolul XIII, cu şase sinagogi, în care ultima reconstrucţie datează de la începutul secolului XX. kafka! merită pierdută o zi doar aici, sinagoga spaniolă e unul dintre cele mai frumoase monumente din praga, după mine. (există plăcuţe care informează trecătorii asupra interdicţiei de a bea alcool pe stradă în zonă, îmi pare rău că nu am făcut poză la treaba asta).

  • librăriile. în piaţa wenceslas există cel puţin cinci librării mari, cam cât cărtureşti verona de mari, în care partea de cadouri şi jucării e insignifiantă faţă de cea ce carte. traduceri foarte recente, preţuri bune, plus scriitorii cehi care publică în draci, judecând după rafturile pline – iar cehii cumpără cărţi. nu multe, plecau cu câte una-două, dar o librărie în care găseşti oameni la opt dimineaţa într-o zi de luni e priceless. din pricina asta (şi nu numai) e mişto de stat la ramada city centre, că dacă greşeşti uşa intri într-o librărie.
  • că tot veni vorba de piaţa wenceslas – dacă vă nimeriţi prin zonă, intraţi în pasajul lucerna. you can thank me later.

  • mâncarea. mâncare de bere – părea absolut imposibil, dar am găsit un fel de mâncare care mi s-a părut un pic (dar doar un pic) prea sărat, nişte cârnaţi, că doar ce altceva. şi mâncare de oameni care-s vecini cu nemţii. cel mai dietetic (vorba vine) fel a fost ăsta, cu pui şi vită:

  • mai au şi clădiri care nu-s renovate, dar la cum arată oraşul sunt convinsă că e doar o chestiune de timp până când vor rezolva şi problema asta. în rest, mai toate arată extraordinar de bine, nu pur arhitectonic ci ca întreţinere, că-mi imaginez că o clădire albă nu rămâne albă în veci pururi.
  • dacă vreţi să aflaţi cum staţi cu agorafobia, puteţi merge la turnul cu ceas sâmbătă seară, la ora 9, venind dinspre podul carol.
  • târgul de crăciun de lângă turnul cu ceas e drăguţ (nu-s mare fană de târguri şi pieţe, toată moşmondeala şi frecangeala aia generalizată mă enervează), dar acolo se găsesc cele mai mişto globuri de crăciun, globuri de sticlă făcute şi pictate, ca alea vechi de treizeci-patruzeci de ani care au apucat vârsta asta în bradul de la părinţi.

  • ce n-am apucat să văd, dar pentru care am să mă întorc: muzeul benzilor desenate, muzeul comunismului, castelul praghez, poate şi o excursie la karlovy vary. mai intenţionam să mă duc la fabrica staropramen, dar review-urile de pe trip advisor nu sunt foarte încurajatoare, aşa că am preferat sfânta plimbare fără scop, prin ploaie, în urma căreia am nimerit pe strada cu magazine de lux din cartierul evreiesc.
  • praga e un oraş prietenos cu animalele, ai voie cu câinele în aproape orice restaurant şi în transportul public. ca bonus, am văzut şi doi lupi cehoslovaci, sunt mai frumoşi decât în poze, foarte, foarte simpatici.
  • m-a distrat teribil vocea care anunţă staţiile de metrou, zici că mai are puţin şi iese din difuzoare ca să-ţi tragă o mamă de bătaie că nu ştii că urmează “stanice metra Malostranská”, unde Malostranská nu se citeşte cum se scrie.
  • pe post de sfat: căscaţi gura la detalii. exemple:

This slideshow requires JavaScript.

***

tradiţionalul “i’ll be back!”: