yanni la zone arena – consideraţiuni

muzica fabuloasă, locul execrabil.

am fost pentru prima (şi sper că şi singura) dată la zone arena. e cel mai prost loc de concerte pe care l-am văzut până acum; are şanse foarte serioase să şi rămână aşa pentru mult timp, la cât de oribil e. mă rog, succesul în toată treaba asta e comparaţia cu sala palatului, care – fiind făcută pentru orice altceva în afară de muzică – sună ca atheneul şi opera laolaltă.

modelul de business e, oricum, de succes: investiţia minimă şi ‘mniezo cu mila. se ia un câmp la dracu’n praznic, se pun o scenă şi nişte scaune odioase de plastic, se adaugă după scandal şi un perete cică izolator pe o parte a stabilimentului şi gata arena de concerte. una vai mama ei, care se pretează eventual la nişte manifestări de rock cu grohăieli. zic eventual pentru că şi aia e muzică (mă rog), iar muzica merită ceva mai bun. până şi proaspăt gazonatul stadion naţional are o acustică mai de bun-simţ.

în stânga scenei – unde nu-i cu izolaţie fonică, ci cu mult câmp – şi unde am stat eu, s-a auzit ca toţi dracii. ecou, mult ecou, gâjâieli, iar ecou. între “felitsa” şi “flash of color” (cred), s-au auzit câinii băştinaşi ai locului lătrând de mama focului. cu ecou, desigur. în schimb, din mărturiile magdei, care-a stat în partea cu peretele, sonorizarea a fost excelentă. ca idee, dacă n-ai acustică, ţi-o faci. trăi-ne-ar cartoanele de ouă.

cât despre mârlănia de care dă dovadă publicul român şi despre lipsa unei culturi a muzicii live am să scriu separat, că-i mult de disecat. din păcate.

***

yanni e un tip absolut fabulos; mie-mi place să zic că-i un grecotei dat naibii. pentru cine n-a auzit încă de el, e-un pianist care cântă c-o orchestră. din cârd cu vangelis şi oldfield şi jarre, deşi nu-i tocmai new age; ca un fel de rieu, doar că mai şi compune. nu-i muzica aia care să se preteze la un concert în aer liber decât dacă locul respectiv are o acustică senzaţională. a cântat la acropole, a cântat la taj mahal, a cântat în oraşul interzis şi pe câmpul ăla odios de lângă barbu văcărescu.

concertul în sine a fost cum sunt şi cele pe care le-am văzut înregistrate – adică superb. pe lângă că n-a-nceput la opt, ci la opt fără zece (yes, we can!), oamenii ăia chiar pun suflet în ce fac, transmit al dracului de mult din ce-i acolo şi mai au şi-un mesaj foarte puternic. instrumentiştii excelenţi, vocalistele – la fel. tocmai răsărea luna când începuseră să cânte şi, vorba lui yanni, ce poate fi mai mişto decât să cânţi la pian şi să te uiţi la lună.

concertul de la bucureşti a fost primul din turneu; printre altele, urmează budapesta, istanbul, erevan, beijing, marina bay sands, dubai, moscova. chiar, la moscova ar fi mişto de mers. deşi sper ca pe următorul bilet la yanni să scrie “Οδείο Ηρώδου του Αττικού, Ακρόπολη Αθηνών”. aşa, de amorul artei.

yanni – marching season (live at the acropolis, 1994)