Skip to content

cât vezi cu ochii, dar mai ales cu tâmplele

Sunday, 23rd October 2011

cam de-astă vară, mă tot adun şi re şi mi şi fa şi sol diez minor pe-un cântecul vântului. din ăla de vară şi terase şi mare cât vezi cu ochii, dar mai ales cu tâmplele.

aproape că mă umplu de spumele mării când iar se face cinci şi două sferturi mneţuşcă. şi aproape că-mi pare rău când ajung acasă la zece seara şi tre’ să mă culc, pentru că văd prin tâmple şi-mi zvâcnesc ochii.

am un film de developat. pe trei a noua mi-am pus ultima dată nisip cald sub tălpi. şi-mi vine să fug de mine când mă uit în calendar şi văd cât mai e până să-mi ajung la tâmple iar.

când te uiţi de departe şi vezi tot drumul clar, cu tot cu bifurcaţii şi indicatoare. şi, pe măsură ce te apropii, îţi piezi vederea de ansamblu şi-ncepi să fii derutat şi n-ai o mare după sunetul căreia să te iei. (scrisesem “sunteul”. e-o definiţie mai bună, zău.)

când descoperi scribd.com şi nu mai citeşti cu ochii, ci direct cu retina. şi-nţelegi de ce există e-book-uri. şi ochelari plictisiţi care să nu mai stea-n toc. de chior ce eşti, ţi-i pui la tâmple.

când mai sunt unele momente în care, după ce te vânturi niţel prin bucureşti, te-apucă un dor dintr-ăla absolut idiot de trivale. şi de nişte tei de p-acolo, care se miros doar cu tâmplele şi ochii, niciodată cu amintirea.

şi-atunci când găseşti unele melodii; pe care le pipăi pe grif cu umerii.

bruce becvar – jacarandigo

Advertisements

Comments are closed.