n-am înjurat, vi se pare doar.
(aproape) toate întâlnirile care au ca punct de reper tnb-ul se duc de capul lor înspre centrul vechi. care centru vechi stă în dicţionar în dreptul definiţiei lui “ce s-ar fi putut întâmpla dacă” nu existau morcovii şi durerile din fund. ce-i drept, lucrurile s-au mai mişcat – şi-ncă destul de binişor – în ultima vreme, da’ păcat că-i populat.
marţi, tipicul loc de întâlnire sus-menţionat, un’ să mergem, hai în centrul vechi. destul de multă lume care nu era cu scopuri turistice pentru marţi la ora două şi-umpic după-amiaza; nu-i bai, că locul ăla e mişto când nu-i aglomerat. ajungem pe strada franceză într-un loc cu una dintre cele mai bune narghilele şi cele mai nesimţite scoruri, ne-aşezăm, ne-apucăm de vorbă, ajunge şi restul formaţiei, tranca-fleanca, cerşetori beţi şi vânzători de trandafiri, chestii specifice locului.
până când apare chelnerul să ne zică să ne mutăm juma’ de metru cu tot cu masă, că vine cineva c-o maşină pe stradă. a deschis coloana un bmw negru care aproape că m-a bătut cu oglinda prieteneşte pe umăr. hait!, zic, ăsta o fi fost şi la corbu cumva?
şi-apoi infarctul: o dubiţă ţanţoşă cu jerbe agăţate în laterale. m-am frecat la ochi, m-am uitat la lume şi lumea la mine, narghileaua era totuşi cu măr. mai întorc o dată capul cât să văd crucea, ‘mniezo să-l odihnească, şi lumea uşor distrată care stătea în jurul răposatului. tot universul s-a uitat siderat, şi-a făcut cruci cu limba-n gură şi şi-a scuipat discret în sân a doamne, iartă-mă, fereşte-mă şi păzeşte-mă.
***
asta a fost ceea de-a treia oară când m-am dus anul ăsta în centrul vechi şi – extrem de probabil – şi ultima. trecând peste faptul că zona e exclusiv pietonală, trecând peste faptul că te umpli de praf instantaneu, trecând şi peste cerşetorii şi vânzătorii ambulanţi (îmi place totuşi trubadurul ăla c-o chitară şi c-o şapcă pe cap de pe franceză care cântă destul de decent), cum paştele mă-sii de treabă s-o iei cu mortul la pas prin centrul vechi?! şi, tehnic vorbind, pe unde să intri? doar există stâlpi, aproape preventiv.
desigur, mai există posibilitatea ca domnu’ mort să fi lăsat cu limbă de (ghici?) moarte că vrea să fie plimbat prin centru vechi c-o dubiţă după ce va fi ajuns deja pe plaiuri mai verzi. oare au obţinut de la primărie autorizaţie pentru aşa ceva în doar trei (hai, patru) zile?
nu ştiu cum s-o zic, da’ parcă pe splai e mai mişto. mai ales în faţa tribunalului, cu dâmboviţa curgând liric şi alene, eventual cu nişte ţigănuşi care să facă baie într-însa. asta ca să nu zic c-ajungi mai repede la patriarhie. păcat că te mănâncă sfinţii până acolo.
simplicity is beauty 
Vrei si narghilea si ieftin? Hai…ca te-arunci… :))
Oricum esti cu capu’… :))))
narghileaua poa’ să fie scumpă, nu mă deranjează, da’ limonada de 330 la doişpe lei e nesimţire, orice-ai zice.
acu’ aflaşi, ă? 😆
O fi fost vreunul care în timpul vieţii n-a găsit niciodată loc la vreo terasă din centrul vechi şi a avut ca ultimă dorinţă să fie plimbat pe-acolo. Ceva de genul „Nu mi-aţi făcut loc şi mie cât am fost viu, las’ că v-arăt eu vouă!”
din motive care-mi scapă, comentariul tău intrase-n spam.
halal răzbunare. 😆
posibilitatea ca mortul sa fi fost din blocurile de locuinte DIN centrul vechi s-a bifat?
..există locuinţe care funcţionează ca atare în zona aia? eu ştiu doar de nişte birouri în nişte clădiri renovate.
altfel, io sper din tot sufletul că ăia nu s-au plimbat de plăcere pe-acolo.
Ati ratat o relatie durabila cu oglinda retrovizoare 🙂
da, probabil că aş fi pus-o în vitrină pe post de trofeu.
Felicitari pentru site. Ati castigat un cititor.
Dar nu s-a oprit alaiul la vreo rascruce de-acolo sa-i cante popa la cap si sa arunce indoliatii cu bani peste umar? Ca faceai rost de niscaiva euroi, nu cred eu ca snobii aia se “murdareau” cu maruntis romanesc…!