ce-nseamnă să te muţi cu totul pe partea cealaltă de zi: ştii că vine vara nu pentru că se-ntunecă după ce ajungi tu acasă, ci pentru că pleci pe lumină.
acu’ un an, pe vremea asta, m-apucam de proiectat plase de siguranţă, de pus hamuri şi aşezat chingi; pârghiile şi scripeţii erau deja acolo. inginereală de nevoie (ce pleonasm), cu scopul bine definit de a nu fi folosită niciodată. e oribil clişeul ăla cu “niciodată să nu spui niciodată”, da’ se-ntâmplă să se-ntâmple. şi ştii că ţi-ai proiectat excelent nişte treburi atunci când nu ajungi să le foloseşti. pentru că, nu-i aşa?, e mult mai util să ştii cum să te-arunci în cap cu cap decât s-ajungi să depinzi de talentul de căţărător. psihic, desigur.
prevenţia e mama tuturor tratmentelor; să n-ai aşteptări de la nimeni şi nimic – cel mai sănătos lucru pe care-l poţi face. experimental, funcţionează. semantic, poa’ să fie “simţ de autoconservare folosit logic” sau “cinism în stare pură”. ziceţi-i cum vreţi, mie mi-e de la bine-n sus. şi, până la urmă, mai contează altceva?
fireşte că nu. hai, că prea am lungit-o: cred (cu nuanţă puternică de “îs convinsă”) şi-am constatat că mi-e (mai) bine eu cu mine, singură şi de capu’ meu. mă rog, comparaţia e destul de relativă, dar probabil că tre’ să mai scrijelesc nişte treburi pe răboj. sau să am răbdare. răbdarea, acest concept.
***
…mă rog, contează că nu-mi găsesc reţeta de clătite, ceea ce-i foarte nasol, pentru că vreau să mănânc cu ceva dulceaţa de portocale (prima mea dulceaţă!) pe care am făcut-o acu’ câteva zile. (da, normal că mă laud.) ca o constatare generală, bucătăreala nu-i chiar atât de rocket-science cum mi se părea mie. chiar, salată de vinete.
***
de citit, recomand cu toată inima “civilizaţii şi tipare istorice – un studiu comparat al civilizaţiilor”, scrisă de neagu djuvara. e genul ăla de carte pe care-o citeşti cu creionul în mână şi, după ce-o termini, îţi dai seama câtă istorie şi sociologie şi antropologie nu ştii.
şi tot legat de cărţi, întrebare: a citit cineva “literatura şi artele în românia comunistă (1948 – 1953)” a lui cristian vasile? eu nu (şi-ar trebui, e pe post de documentare pentru neşte trebi), însă din ce-am răsfoit-o, e genul ăla de carte consistentă, cu multe date. m-a făcut să vreau şi o altă opinie înainte să m-apuc s-o citesc, pentru că n-am prea multe date referitoare la sau vreun punct de referinţă faţă de subiect.
***
după un oarecare calcul, am ajuns la dureroasa concluzie că eu n-am mai văzut marea de vreun an juma’. mă rog, am visat acum câteva nopţi că (a)dormeam pe-o plajă şi că mă trezeam cu soarele-n ochi. o fi şi ăsta un soi de wake-up call, mai ştii? deşi nu-mi vreau înapoi abilitatea aia tâmpită de-a visa chestii care urmau să se-ntâmple, mi-ajunge că prea am dreptate.
şi ar trebui să-ncep iar să-mi pun ochelarii de soare pe creştet dimineaţa, când plec.
joe satriani – day at the beach (new rays from an ancient sun)
p.s.: nu vă impacientaţi, butonul de like n-o să stea prea mult timp acolo. a stat fix cinci minute, cât să-mi dau seama că e implementat cu picioarele. wordpress nu poa’ să-ţi zică cine şi cum îl apasă, ci numai nişte numere chioare, cu statistici totale (care n-ar fi degeaba, dar care nu mă interesează). gata, mi-am făcut şi moftul ăsta.
“de citit, recomand cu toată inima “civilizaţii şi tipare istorice – un studiu comparat al civilizaţiilor”, scrisă de neagu djuvara” … “îţi dai seama câtă istorie şi sociologie şi antropologie nu ştii” – Si dupa ce o citesti a doua oara, iti dai seama ca tot ce ai notat tu, parca nu e asa important, si ar trebui sa-ti notezi alte chestii, nu? :))
PS: nu-ti pune ochelarii de soare pe crestet… Nu se mai poarta demult. 🙂
evident că da. în orice caz, merită citită şi, mai ales, recitită.
şi unde se ţin ochelarii acuma?
La ceafă, peste pleată, apoi mergi cu spatele şi scoţi sunete ciudate, speriind toţi copiii mici care-ţi stau în cale. Tried and true.
degeaba, nu pot să le văd feţele. 😆
@Anca, pe nas si in buzunar. Tu alegi. 😀 Si merge si versiunea lui @Vasile 😆
dacă-ţi ţii ochelarii-n buzunar, ori se rup, ori li se zgârie lentilele. deci prefer pe creştet.
Oricum, numai ca mine sa nu fie, nu? 😛
..iar pe nas îi ţin destul, vorb-aia. 😆
1- daca-mi dai o saptamana, citesc io cartea si o combatem.
2- ochelarii de soare se tin pe scaunul din dreapta, inainte sa ai pasageri pe care ii “imbarci” cand masina e inghetata bocna si usa se deschide nitelus (ca sa nu dai in vecin).
3-pe copiii speriati ii vezi: daca mergi cu spatele, cazi si ii vezi cand ajungi jos (conform cinematicii, caderea se produce pe spate)
aia e carte de citit într-o lună, să ştii. şi de ce tre’ neapărat să se-mpiedice lumea?
pai tu zisezi!
am zis io ceva de-mpiedicat şi nu ştiu.
Hmm, de fiecare data cand tragem concluzii, ne dam seama cate avem de facut… De aceea, tre sa renuntam la concluzii
ei, nici chiar aşa. din când în când, merită să mai tragi linie, să vezi unde eşti, unde-ai fost şi unde-ai vrea să fii. s-ar putea să fie niţel dureros, dar merită.