jeomanfişizme

ce-nseamnă să te muţi cu totul pe partea cealaltă de zi: ştii că vine vara nu pentru că se-ntunecă după ce ajungi tu acasă, ci pentru că pleci pe lumină.

acu’ un an, pe vremea asta, m-apucam de proiectat plase de siguranţă, de pus hamuri şi aşezat chingi; pârghiile şi scripeţii erau deja acolo. inginereală de nevoie (ce pleonasm), cu scopul bine definit de a nu fi folosită niciodată. e oribil clişeul ăla cu “niciodată să nu spui niciodată”, da’ se-ntâmplă să se-ntâmple. şi ştii că ţi-ai proiectat excelent nişte treburi atunci când nu ajungi să le foloseşti. pentru că, nu-i aşa?, e mult mai util să ştii cum să te-arunci în cap cu cap decât s-ajungi să depinzi de talentul de căţărător. psihic, desigur.

prevenţia e mama tuturor tratmentelor; să n-ai aşteptări de la nimeni şi nimic – cel mai sănătos lucru pe care-l poţi face. experimental, funcţionează. semantic, poa’ să fie “simţ de autoconservare folosit logic” sau “cinism în stare pură”. ziceţi-i cum vreţi, mie mi-e de la bine-n sus. şi, până la urmă, mai contează altceva?

fireşte că nu. hai, că prea am lungit-o: cred (cu nuanţă puternică de “îs convinsă”) şi-am constatat că mi-e (mai) bine eu cu mine, singură şi de capu’ meu. mă rog, comparaţia e destul de relativă, dar probabil că tre’ să mai scrijelesc nişte treburi pe răboj. sau să am răbdare. răbdarea, acest concept.

***

…mă rog, contează că nu-mi găsesc reţeta de clătite, ceea ce-i foarte nasol, pentru că vreau să mănânc cu ceva dulceaţa de portocale (prima mea dulceaţă!) pe care am făcut-o acu’ câteva zile. (da, normal că mă laud.) ca o constatare generală, bucătăreala nu-i chiar atât de rocket-science cum mi se părea mie. chiar, salată de vinete.

***

de citit, recomand cu toată inima “civilizaţii şi tipare istorice – un studiu comparat al civilizaţiilor”, scrisă de neagu djuvara. e genul ăla de carte pe care-o citeşti cu creionul în mână şi, după ce-o termini, îţi dai seama câtă istorie şi sociologie şi antropologie nu ştii.

şi tot legat de cărţi, întrebare: a citit cineva “literatura şi artele în românia comunistă (1948 – 1953)” a lui cristian vasile? eu nu (şi-ar trebui, e pe post de documentare pentru neşte trebi), însă din ce-am răsfoit-o, e genul ăla de carte consistentă, cu multe date. m-a făcut să vreau şi o altă opinie înainte să m-apuc s-o citesc, pentru că n-am prea multe date referitoare la sau vreun punct de referinţă faţă de subiect.

***

după un oarecare calcul, am ajuns la dureroasa concluzie că eu n-am mai văzut marea de vreun an juma’. mă rog, am visat acum câteva nopţi că (a)dormeam pe-o plajă şi că mă trezeam cu soarele-n ochi. o fi şi ăsta un soi de wake-up call, mai ştii? deşi nu-mi vreau înapoi abilitatea aia tâmpită de-a visa chestii care urmau să se-ntâmple, mi-ajunge că prea am dreptate.

şi ar trebui să-ncep iar să-mi pun ochelarii de soare pe creştet dimineaţa, când plec.

joe satriani – day at the beach (new rays from an ancient sun)

p.s.: nu vă impacientaţi, butonul de like n-o să stea prea mult timp acolo. a stat fix cinci minute, cât să-mi dau seama că e implementat cu picioarele. wordpress nu poa’ să-ţi zică cine şi cum îl apasă, ci numai nişte numere chioare, cu statistici totale (care n-ar fi degeaba, dar care nu mă interesează). gata, mi-am făcut şi moftul ăsta.