ce citeam când eram copchil

leapşă simpatică primită de la sorin grumăzescu. succint, că şi-aşa n-am prea multe amintiri cu ce citeam eu, ci cu ce citea bunicul meu. şi cred că mai degrabă aş fi luat o carte de cultură generală (alb şi negru, titlul scris pe fond roşu şi nişte imagini pe copertă, uăi!, ce carte e aia, ar trebui s-o iau din scoaţă-n scoarţă) decât vreun hans christian andersen.

cea mai haioasă carte pe care mi-o aduc aminte e “vitea maleev la şcoală şi acasă”. din “biblioteca pentru toţi copii”, dacă nu mă-nşel, făcută ferfeniţă de generaţia anterioară. ţin minte c-am râs. mult.

“amintiri din copilărie” nu mi-a plăcut neam, mi s-a părut greoaie. şi nu mi-a plăcut nici niţel mai târziu, când am recitit-o. şi nici “harap alb” nu m-a încântat în vreun fel. însă “capra cu trei iezi” a fost povestea mea preferată – aveam (şi-ncă mai am) o imagine-n cap cu felul în care cădea scaunul lupului care-mi plăcea teribil. a, şi-mi aduc aminte de “aventurile baronului munchhausen”, avea o copertă foarte colorată, dar nu mai ştiu cât mi-a plăcut (sau dacă am citit-o vreodată).

“călătorie spre centrul pământului” a lui jules verne a fost prima carte de care-mi amintesc c-am terminat-o în două zile.

“fram, ursul polar” şi “singur pe lume” au fost coşmarul vieţii mele. mi-o aduc aminte pe maică-mea încercând să-mi citească din ele şi pe mine plângând în hohote. copil sensibil, mde. bine, nici acum nu mi se par cărţi pentru copii, la cât de triste sunt. tot la categoria asta intră şi “puiul” lui brătescu-voineşti. crunte, zău.

e-adevărat, în vremea aia nu prea mă atrăgeau cărţile. mi se părea mult mai interesant sunetul ăla inconfundabil care se auzea de fiecare dată când cineva se conecta la net. dial up, myxnet, ce vremuri!.. ce-nseamnă să creşti cu computer în casă.

24 thoughts on “ce citeam când eram copchil

  1. Offfff…am si eu pe cineva acasa care considera multe carti din copilarie si cateva filme de desene animate “blood-ification, cruelty-fication, mass-killing”. 😆 Si mie-mi placeau asa mult… 🙂 Sunt sadic? 😀

  2. Pai, sa spunem “fan-ul” de pana la “adormirea” Albei ca Zapada, de pana la decapitari, de pana la “paparea” bunicutei de catre lupul din Scufita Rosie. Si chiar felul in care Jerry face misto de Tom. 🙂 Si multe, multe altele.
    Tu ai fost un copil mai atent la raul care se intampla in toate astea. Eu le-am privit si le privesc la modul general. 🙂

  3. albă-ca-zăpada o păţeşte pentru că-i prea naivă (altfel, nu ştiu de ce, întotdeauna mi-a lăsat impresia unei fraiere), păparea bunicuţei e rezultatul prostiei lu’ nepoată-sa, iar jerry e un delicios şi jumătate. dacă vrei, road runner mi se pare varianta ceva mai sadică a lui jerry, da’ şi el e simpatic rău.
    vezi tu, astea nu sunt sadisme, sunt pur şi simplu consecinţe ale unor trăsături/fapte ale personajelor. nu mi se pare o chestie rea faptul că deşteapta de albă-ca-zăpada aproape o mierleşte, că bunica suportă consecinţa faptelor nepoatei (era de datoria ei şi-a maică-sii s-o-nveţe) sau că tom şi-o ia de la jerry şi de la stăpân-sa pen’că-i lacom şi disperat să-l prindă în capcană (tom pe jerry, adică).
    fram ce vină are?

  4. Intr-adevar, Fram n-are nicio vina. Dar la acea vreme, asa mic cum eram, mi-a placut ideea de a merge cu Circul. Imi placea felul in care acestia colindau si colo si colo. Atunci ma gandeam ca mi-ar placea sa fac si eu ce fac ei. Sa merg prin toata lumea. Fram era doar personajul care-i unea pe toti. Un urs frumos. Eu nu stateam sa disec. Eram prea mic. Luam totul ca pe un tot, ca sa zic asa. Un tot frumos. 🙂

  5. optimistule. 😆

    da, circul e o chestie foarte mişto (vezi cirque du soleil), atâta timp cât nu implică animale de trecut prin cercuri în flăcări şi alte aberaţii de genul ăsta. totuşi, fiinţele alea n-au nici o vină. ca să nu mai zic că la un moment dat se şi răzbună.
    la fel şi cu fram. pe care fram îl văd ca pe-o victimă a oamenilor.

  6. Deoarece mi-am luat si io “leapsa” ieri, pe cand conduceam autoarea de mai sus, nu spun decat ca atunci cand avea fabusoasa varsta de 3 spre 4 ani, s-a imbolnavit si a facut febra (raceala, de!). Si am facut o incercare de a distra copilul care statea in varful patului (semn de rau teribil!). Si am luat o carte de Andersen (povesti pe care le adoram cand eram de varsta ei) si am incepul “Lebedele”. Si am citit, am citit, copilul atent! Pana cand mezinul ramane cu aripi in loc de maini! Ce s-a intamplat???? S-a pus pe un plans, de nu stiam ce sa mai fac!!! Urmarea? Povestile clasice au fost abandonate! Am trecul la niste carticele (pe care nu o sa le arunc niciodata, oricat de ferfenitite ar fi) cu Yoggy si Dino!
    Povestea cu citatele din povesti, intr-un numar viitor!

  7. Eheei, “Sarea in bucate”. Prima carte castigata la un concurs de alergat la gradinita. Si care mi-a ramas ataaat de draga. In rest, cumpara mama o groaza de carti colorate cu povesti si inca face asta pentru ca ii plac extrem de mult.

  8. Pingback: Singurătate

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s