Skip to content

poleiul, babele şi cărţile

Wednesday, 1st December 2010

la mine-n bloc sunt mulţi nebuni. moşi şi babe bătrânei şi bătrânele foşti şpioni profesionişti (c-altfel nu-mi explic tehnica avansată), cupluri certânde de trei ori pe zi, eventual când m-apuc eu să mă concentrez feroce la pătură, plimbători cu liftul, et caetera. printre ăştia, şi madam ionescu de la cinci, fostă adiministratoră şi actuală ignorantă a saluturilor de pe coridor, care s-a gândit (pe vremea când încă ocupa această funcţie vitală de adimistrator de bloc) că scara arată absolut oribil şi demodat şi c-ar fi cazul de nişte gresie şi faianţă.

asta se întâmpla acu’ nişte ani buni. fireşte, nimeni n-a fost întrebato-consultat, numa’ ne-am trezit cu saci, cutii de gresie şi muncitori în scară. n-am să comentez dezastrul estetic făptuit în interior, că-mi trebuie poze ca să mă cred până şi eu pe mine, iar eu nu vreau s-apară aşa ceva aici; cât despre intrarea-n scară, apăi, frăţică!, faptul că scările-s făcute din ciment şi/sau mozaic are un rol. şi-anume, să nu te duci tu într-o direcţie şi picioarele tale-ntr-alta atunci când le urci sau cobori, iar pe jos nu-i nici mai mult, nici mai puţin decât neşte polei. da’ nu mult, numa’ pe marginea treptelor, aşa, pentru savoarea durerilor de noadă, spate, şolduri, dinţi, mâini sau în ce-ai avut ghinionul să te sprijini. şi cel mai sympa e atunci când ieşi afară cu chester, care-i câine de tracţiune în suflet, inimă şi minte.

***

azi am dormit. plusminus douăzeci de ore, fără să incomodeze pe cineva faptul că eu nu prea mai sunt în stare de cine ştie ce procese intelectuale. acum fix o săptămână, mi s-a-ntâmplat că m-am trezit la obişnuitul cinci juma’ – şase fără, m-am dus în bucătărie (unde nu mai ştiu ce am făcut), iar ultima imagine pe care o am e cu perna şi pătura şi cu mine uitându-mă la ele. următoarea chestie pe care mi-o aduc aminte e că am văzut ceasul – două şi cinci piem.

ulterior, am aflat că, în tot timpul ăla despre care eu nu-mi aduc aminte nimic, m-am conversat cu nişte lume prin esemes – adică eu, pardon, subconştienta din mine s-a ocupat să afle diverse trebi. de unde deduc că nu mai e mult.

dar nu-i nimic. mai sunt trei săptămâni de nesomn, dintre care una e, deja, aproape dusă. iar eu – cu raţia de somn dublată, ceea ce nu se mi s-a mai întâmplat prea des în ultimele trei luni. iar contextul următor în care eu mă voi trezi la ore din astea, de iad, ori nu va exista, ori va fi unul în care eu voi sta pe un everest de bani. dar mai degrabă tind spre prima variantă.

***

era să uit. am fost la gaudeamus. care-i cel mai prost loc de cumpărat cărţi din câte am văzut până acum – şi-am văzut. acu’ vreo două săptămâni (sau trei?), duminică dup-amiază, pavilionul mare de la romexpo era plin-plin-plin. pe la standurile polirom-humanitas-rao, emil constantinescu şi-ncă neşte unii zâmbeau umpic strâmb, era s-o calc pe aura vasile sub talpă şi, în genere, nu prea am avut oxigen de tras în piept.

şi, cu toate astea, am cumpărat, deşi nu e nimic care să mă scoată din minţi mai tare decât alte triliarde de indivizi călare peste mine şi peste cărţile pe care le răsfoiesc la raft. tocmai de-asta îmi place mie la humanitas kretzulescu. şi la anthony frost.

a propos de humanitas, mi-am adus aminte de herta muller. a citit cineva ceva scris de tanti asta? recunosc sincer că mi-e nuştiucum să m-apuc de citit cărţile ei, n-aş putea exact să spun de ce, deşi-s curioasă dacă – măcar stilistic vorbind – şi-a meritat nobelul. atâta doar că m-am speriat de poza ei din catalogul de la humanitas – suficient de tare încât să nu vreau s-o scanez.

***

şi-mi place că mai sunt dăţi în care eu mă-ntâlnesc cu oameni foarte-nspre extrem, dar extrem de deştepţi şi de inteligenţi. şi-mi dau seama că, la dracu’!, am timp. deşi nu-mi pare şi nu mi s-a părut niciodată aşa. mă rog, percepţia umană e atât de oribil de subiectivă încât n-are rost.

john coltrane – too young to go steady

Advertisements
8 Comments
  1. Wednesday, 1st December 2010 11:37 PM

    eu tin minte cand si-au pus niste vecini din vechiul bloc doua fotolii si o masuta pe casa scarii. it’s five o’clock. tea anyone?

  2. Wednesday, 1st December 2010 11:48 PM

    eu am văzut chestia asta recent, acu’ vreo doi ani, în mangalia.
    numai că era loc de fumat, de fapt şi de drept.

  3. Thursday, 2nd December 2010 4:07 AM

    Legat de Herta Muller, ar merita macar rasfoita; are un stil interesant in care combina deseori scene extrem de rationale, privite sub lupa si analizate in amanunt urmate aproape imediat de scene alcatuite dintr-un amalgam de senzatii si amintiri, toate puternic inspirate din propria viata. Pe langa asta, cu toate ca influenta literaturii germane se simte, nu are un stil greoi/monolitic.

    Ce mai este interesant este ca, spre deosebire de alti autori romani, reuseste sa dea senzatia de detasare fata de comunism in cartile ei; e greu de spus cum exact o face si poate doar eu am senzatia asta, dar oricum.

    Mai pe scurt, daca fragmentul urmator ti se pare interesant atunci merita sa o citesti 😀

    “O propozitie urmeaza la rind abia dupa ce propozitia anterioara s-a dus. Dar in tacere lucrurile iti vin toate deodata: tot ce n-ai spus mult timp, ba chiar si ceea ce nu vei spune niciodata persista aici laolalta.” – Herta Muller, Regele se-nclina si ucide

  4. Thursday, 2nd December 2010 7:08 AM

    într-adevăr, pare interesant, cel puţin stilistic vorbind (adică ceea ce mă interesează).
    pentru că vis-a-vis de treaba cu comunismul, fiecare autor are doza lui de subiectivitate, care doză e normală, în definitiv.

  5. Doamna Mama permalink
    Friday, 3rd December 2010 9:34 PM

    As vrea sa aduc cateva corecturi.
    La punctul 1 – sa nu invinuim un om de toate pacatele lumii, nu ca nu ar fi vinovat, dar de dragul istoriei…
    Ca sa completam imaginea, mai trebuie spus ca gresia si faianta sunt bej-maro. Iar dona in cauza a vopsit (cu mana “personala” ca sa spun asa) toate usile liftului, si pe dinafara si pe dinauntru cu… verde!!!! Si partea metalica a balustradei scarii!!!!
    Noroc ca urmatoarea “guvernare” a readus lucrurile la un normal mai apropiat de normal si le-a redat culoarea bej! Dar senzatia ca din strada ai intrat direct in baie nu a putut sa o estompeze.
    Chestia cu gresia de afara apartine insa noii guvernari!!!! Adevarul e ca treptele se surpau si au trebuit refacute in intregime, dar de aici pana la gresia alunecoasa e cam lung drumul! Si ce este si mai frumos, este lipsa eternului gratar de la intrare. Stam in marele oras, dar noroiul ne cuprinde imediat ce toamna vine! Si l-am plans (pe gratar, nu pe noroi!!!) si mi s-a spus ca sunt singura de pe scara! Asa ca, dupa ce reusesti sa nu musti din treptele de la intrare, intri in baie si, continui patinajul (de data asta de la mizeria de pe talpi – ca nici covor sau altceva nu-i) deci, continui patinajul pana la lift. Acolo te opresti, caci usa e inzestrata cu mici ornamente de protectie a geamului.
    Si acum un mic pont – cand ies cu fiara, nu o las sa se apropie de trepte, ci in scurtul moment in care se decide catre ce pom sa tisneasca, ma prind zdravan de balustrada plina de polei! Macar asa pot ajunge prin alunecare pe trotuar avand o pozitie cat mai apropiata de cea bipeda.

  6. Friday, 3rd December 2010 9:58 PM

    da’ de ce trebuia să descrii aspectul?… zău aşa.
    cât despre tehnica ta de scos fiara la plimbare, apăi tu ai exersat, nu glumă! plus că nu-l scot eu pe el afară din bloc, ci el pe mine. o mică, dar esenţială diferenţă.

  7. tactu permalink
    Tuesday, 7th December 2010 5:46 PM

    il mai tii minte pe ala din blocul de vizavi de intrarea in herastaru…pe la il calcio…cum sfaraia gratu; pe balcon?:))

  8. Tuesday, 7th December 2010 6:00 PM

    uăileu, da. 😆
    mai ai poza cu el?

Comments are closed.