Skip to content

Foarte tânăra generaţie

Sunday, 8th February 2009

Vineri, sătulă să stau în casă, m-am dus să mă plimb prin cartier. Inevitabil, am trecut şi pe lângă de acum celebrul parc Moghioroş (ce-ar fi Drumul Taberei fără Udrea???).
M-am Î N G R O Z I T. Copii de şcoală primară obezi, încercând să se mişte pe role. Copii de clasa a cincea, a şasea diformi, cu oasele strâmbate de greutate, încercând să alerge. Puştoaice cu şuncile p-afara blugilor cu talii atât de joase încât li se vede fundul, care mai au pic şi crapă pe şolduri. Bunici cumpărându-le nepoţolor mult prea graşi pentru vârsta lor pufuleţi, chipsuri şi acadele.

Mi-e foarte greu să înţeleg cum se poate ajunge în punctul ăsta. Cât de mult poţi să mănânci să ajungi diform. E adevărat, de când mă ştiu am fost slabă dungă, aşa e gena, din fericire continui să fiu aşa, 50 de kilograme la 1,70 mi se pare ok. Şi nu, niciodată nu mi-a plăcut să mănânc mult. Nu am ţinut cure, am mâncat CE am vrut CÂND am vrut, fără să fac vreun sport anume; plimbatul de nebună în ritm alert (maică-mea nu se poate ţine după mine) e singura activitate sportivă pe care o practic constant. Şi înotul, la mare, dar e atât de rar, că nu pune.
Ai mei m-au dus şi la Mcdonald’s, m-au lăsat să beau cola şi ness de foarte mică, ştiam cum arată şi chipsurile, şi floricelele. Şi totuşi niciodată nu am fost cât casa.

E vorba de copilul tău. Ştii că e predispus la îngrăşare. Tu te chinui să slăbeşti din adolescenţă. Nu vrei şi pentru el acelaşi lucru. Şi totuşi îl îndopi şi cu mâncare de la McDonald’s, şi cu Chupa-Chups, şi cu chpsuri, şi cu floricele, şi cu Coca-Cola, fără ca măcar să-l vezi cât s-a făcut. E mai simplu aşa, ştiu, n-ai timp. E vorba despre copilul tău, nici măcar despre tine.

Şi când mă gândesc că la noi nu e nici măcar pe sfert din ce e la americani, mă trec nişte fiori cam reci. Pentru că aceşti copii nu vor arăta niciodată ca nişte oameni normali, cu picioare şi umeri drepţi, cu un pic de talie, cu trasăturile feţei aşa cum le-a lăsat natura. Niciodată nu vor putea să se mişte corect. Niciodată nu face sport. Niciodată nu vor putea dansa normal, într-o discotecă…
De ce să nu fim un pic atenţi la aspectul ăsta? Nimeni nu zice că trebuie să fim toţi nişte Carmen Brumă, dar se poate încerca. E nevoie de efort, e nevoie de voinţă. Hai să nu-i facem să nu mai aibă loc în troleu unii de alţii, că-i păcat.

Depeche Mode – Suffer Well/Playing the Angel [2005]

Advertisements
9 Comments
  1. pirateonion permalink
    Sunday, 8th February 2009 1:41 PM

    Da, conteaza de metabolism. Oricat au incercat ai mei cand eram mica sa ma fereasca de Cola, nu au resuit.
    Beau si mananc ce vreau, cand vreau si chiar nu practic niciun sport solicitant. Si am 56 de kile la 1,74 ceea e ce mi se pare ok.
    Si da, eu mananc mult. O sa incerc sa reduc, intr-o zi, Mec-ul. Nu pentru ca m-ar ignrasa ci pentru ca am probleme cu fierea. :">

    Revenind. Gandeste-te ca populatia Americii este cu muuuult mai mare decat a noastra. De aici si numarul mai mare de copii obezi. Stai sa vezi ce ajunge Romanica. Noi luam doar exemplele proaste de peste tot.
    …..

  2. Anca Sandu permalink
    Sunday, 8th February 2009 2:07 PM

    Eu aş mânca non-stop de la Mc, dar mă balonez. Plus că nu am făcut niciodată vreo indigestie de la mâncare aia.
    Şi au şi o cafea cu lapte demenţială.

    Ce poftă mi-eeee!

  3. Maria Coman permalink
    Sunday, 8th February 2009 3:00 PM

    aoleu, la 16 ani si eu aveam 50 de kg la 1.70. si normal ca aveti metabolismul ok la varsta asta. altfel, e clar problema de mancare. care e din ce in ce mai proasta. cat de naturala e o salata pe care o uiti in frigider o luna si o redescoperi verde ca-n prima zi?

  4. Anca Sandu permalink
    Sunday, 8th February 2009 3:28 PM

    Singura problema e ca eu chiar am cu cine sa seman la metabolism si arderi si constitutie de scandura cu tate si solduri.

    Povestea maica-mea ca pentru mezeluri se cresc, de exemplu, curcani de 50 kile. Exclusiv cu hormoni. Ca se le dea de mancare, li se aprinde lumina. Ca sa ii culce, le sting lumina.
    Cam atat de sanatoasa e salata.

  5. flavia permalink
    Monday, 9th February 2009 3:17 AM

    Eu i-am scos ochii lu’ maica-mea doi ani de zile ca imi dadea prea multa ciocolata si ma ingrasa. Mai am si un metabolism puturos. Si eu sunt si mai si.

  6. Doamna Mama permalink
    Monday, 9th February 2009 7:55 AM

    Problema e ne-miscarea! Problema e calitatea mancarii! Problema e indiferenta!
    Calitatea mancarii – nu se poate modifica decat daca ne-am apuca fiecare sa cultivam pe balcoane cam tot ce ne trebuie. Exclus – nu sunt conditii.
    Miscarea – facuta cu cap, e greu de realizat. Nu mai avem conditii pentru ceea ce se cheama sport de masa. Mai sunt cateva cluburi si daca nu faci performanta, nu prea ai ce cauta pe acolo. Abia in ultimii ani s-au mai construit sali de sport pe langa scoli, dar noi fugim de scoala! (Era sa uit – ai niste ore de salsa arvunite deja!)
    Problema cu indiferenta e si mai grava – nu ne intereseaza nici propria sanatate, si cu atat mai putin a celor din jurul nostru. La un moment dat dadeam vina pe lipsa de timp sau de bani, sau de orice altceva, mai putin pe noi.
    Cred ca ar trebui sa ne ocupam mai mult de noi. Cu interes si cu respect. Apoi va veni, in mod normal, grija si pentru ceilalti.
    Si eu, cand merg pe strada, ma intreb daca bietele au oglinzi pe acasa sa se vada cum arata! Cred ca nu, caci altfel s-ar speria cand s-ar vedea!

  7. Anca Sandu permalink
    Monday, 9th February 2009 10:10 AM

    Flavia, bine ca ti-ai dat seama la timp. 🙂

    Doamna Mama, ce-i cu orele de salsa???

  8. Ivan cel Groaznic permalink
    Monday, 9th February 2009 10:40 PM

    Depinde de om si de ceea ce face cum a cam zis toata lumea deasupra mesajului meu.
    Eu spre exemplu sunt un butoi fara fund cand vine vorba de mancat, dar niciodata nu am putut sa ma ingras. Nici atunci cand am incercat sa fac asta :))
    Eu mananc mult si consum repede… si trebuie sa mananc din nou. Dar ca sport… sa fim seriosi.
    Copiii de astazi sunt dusi la scoala cu masina, adusi cu masina, fac o Fifa in loc de un fotbal pe care noi il “practicam” cu atata placere, mananca si dorm. Si cam la asta se rezuma viata lor.
    Eu mergeam pe jos de acasa pana la scoala si eram intr-o forma de milioane cu atat numai. Acum ca am cam renuntat la mersul pe jos, parca a aparut si ceva depozit, doar ca la mine se rezolva repede.

    Dar asta e principala problema: miscarea. Ei nu misca nimic. Absolut nimic! Pana si efortul de la calculator pana la baie e imens pentru ei…

  9. Anca Sandu permalink
    Tuesday, 10th February 2009 12:09 AM

    Nu mai invata decat sa stea. Sa stea si sa faca nimic altceva…

Comments are closed.