principializme

din ciclul “uite ce face twitter-ul din om”, acest mirific articol e prilejuit de băgarea-mi în seamă de către sabina varga, care s-a gândit c-ar fi drăguţ să mă lepşuiască niţel.

mna, cică tre’ să-nşir zece principii dă viaţă, mă-nţelegi. sau pe-acolo pe undeva. haidem să hai, deci.

1. statistic vorbind, am dreptate. normal că nu-i un principiu şi nici o regulă cu excepţii (mă rog, încă mai sper la excepţii, de dragul regulei). da’ pe cuvânt că se-ntâmplă. cum ar veni, le bat pe urania şi pe romica jurca la previziunea goală. milimetric.

2. când mi-e rău, scriu. de-asta şi există arătarea asta de gloabă. de-aia a şi făcut doi ani şi ceva. am scris şi zilnic, orice rahat posibil şi/sau imposibil, ca să nu-mi pleznească o venă-n cap. scriu şi-acuma, când tre’ să dau afară diverse trebi care nu mai au loc la mine-n minte. face bine la cap, vă zic.

3. când mă urc în ratb, deschid geamurile. ăsta nu că-i principiu de viaţă, e de viaţă şi de moarte. desigur, deplinătatea acestei stări de fapt este înţeleasă numai atunci când te afli într-o saună pe roţi marca reatebe, care te duce şi te-aduce de-acasă fără luxul de a putea deschide un geam, numai atunci când ai în jur o cucuoană care şi-a vărsat deodorantul impulse peste stratul sănătos de păr şi transpiraţie (cred că era mai bine să nu mâncaţi), un alcoolic cu o sticlă de ceva puţitor după el şi un fumător înrăit care tocmai şi-a stins a n-a ţigară şi are mustaţa de-un galben tutungic. bine, după o chestie de genul ăsta, eu vreau să stau şi jos.

4. dacă eu vreau, tu mori. fireşte, până în punctul în care să vreau, sunt nişte ani-lumină de măgării şi nesimţiri, recte nişte performanţe notabile. al’fel, trăim într-o fericeală cruntă până la adânci bătrâneţi. numa’ să vreau. am şi o latură extrem de ascunsă, care se manifestă prin tocuri pe coaie, indiferent de sexul aparţinătorului respectivelor gonade. o muiere mai muieruşcă decât mine n-aţi văzut.

5. pe cale de consecinţă, nu ţip. o regulă cu excepţii care se-aplică numai când alălant nu reacţionează la altceva în afară de decibeli vărsaţi sistematic în ciocănelul şi scăriţa din dotarea lui (prefer să-mi bag neşte vată în urechi la ocazii d-astea). ceea ce se întâmplă destul de rar. pentru restul, am o abilitate cel puţin dubioasă de a mă certa în şoaptă. foarte drăguţ de folosit.

6. de ce să fie simplu’, când poa’ să fie complicat. încerc din răsputeri să nu-mi placă să mă scarpin cu mâna dreaptă la urechea stângă, dar nu se compară nimic cu plăcerea de a rămâne înţepenit din umăr. pe cuvânt.

7. din principiu, insomniacă noaptea. cel mai dulce somn e ăla de după-amiază. cele mai mişto seri sunt răsăriturile. vara nu e altceva în afară de o dulce libertate, în care te poţi plimba lejereanu prin parc pe la, să zicem, cinci – şase dimineaţa. iar iarna la mare.

8. nu-mi place să fiu sufocată. mai pe româneşte, dacă vrei să te caut, lasă-mă-n pace, să-mi văd de-ale mele. valabil pentru oricine şi orice. dezinteres interesat, indiferenţă neindiferentă. şi, tre’ să recunosc, îmi place să stau niţel mai în umbră, mai ferit. putere de observaţie mai mare – şi nici nu mă bate soarele-n cap.

9. discreţia, folosită cum trebuie, e o armă. la fel cum sunt şi bunul-simţ, şi ipocrizia, şi ironia, şi simţul umorului. la fel cum roata se întoarce – şi trebuie să ai grijă cum o învârţi.

10. grija pentru oamenii din jur. de la cum ţi-i alegi până la cum îi tratezi, cât de atent eşti. onestitatea scopului declarat. tot o armă, da, deşi nu pare. şi nici nu e, într-o primă fază. curajul nebun de a trece peste handicapurile emoţionale (hai să fim serioşi, fiecare fiinţă care-ţi trece prin viaţă şi contează lasă un oarecare şanţ în urma ei). sau, altfel spus, curajul de a fi un animal (anti)social.

noroc că-s numa’ zece, că m-aş mai fi întins. simpatică leapşă. în principiu, mai departe e la liber. totuşi, doamna mama n-a mai scris de când lumea şi pământu’, aşa că o pricopsesc. şi-n rest, dacă vreţi să vă băgaţi în seamă pe temă, acu’ e ocazia.