Skip to content

Inteligenţa doare

Monday, 12th January 2009

Cică aş fi o fiinţă raţională, capabilă să se folosească de respectiva raţiune în scopuri (cât de cât) inteligente, etc.
Se dau doi oameni impulsivi, cu personalităţi foarte puternice, care discută în contradictoriu pe un subiect foarte sensibil referitor la viaţa personală a unuia dintre ei. Ignorând cu desăvârşire faptul că uneori nu există argumente pentru nişte decizii luate (poate pentru că unii gândesc altfel?), se combate cu ce se găseşte la îndemână. Adică tot soiul de ţipete, explicaţii de genul “Pentru că pot, de-aia!” – reacţii total ieşite de sub control şi fără nici cel mai mic rezultat pozitiv.
Concluzia: absolut firesc să sară scântei. Urât de tot. De ce nu are nimeni puterea să recunoască că a greşit? De ce nu îşi dă nimeni seama că există scări de valori diferite, la care fiecare se raportează altfel şi după care îşi judecă toate deciziile? Vremurile trec, lucrurile se mai schimbă. Şi cică inteligenţa te ajută să îţi dai seama de asta.
Văleu, câtă prostie!

trei steluţe verzi

Sunt momente în care simt că sunt foarte aproape de acel punct în care clachez. Nu fizic (asta nu ar fi o prea mare problemă), ci psihic. Pentru că se găsesc tot soiul de oameni în jurul meu (din nefericre, iar eu nu am nici o vină şi nici nu pot să-i schimb) care sut perfect convinşi că ştiu totul mai bine decât mine (uşurel, sunt sigură că vi se întâmplă şi la 50 de ani), când habar nu au pe ce lume trăiesc. Te găseşte dracu’ şi cu mă-sa încercând să explici, calm şi argumentat, că nu e chiar aşa.
Întreb şi eu: dacă tot ştiţi mai bine, de ce nu aplicaţi voi soluţiile voastre?

Ca să nu se mai isterizeze lumea, vorbesc strict de principiu. Ca să n-avem vorbe la proces.

Koop – I See A Different You (Marchus Enochsson Remix)/I See A Different You Remixes [2007]

P.S.: Cât trebuie să îmi mai bat gura ca să se priceapă că la comentariile anonime nu răspund? Dacă mult, atunci bine.

Advertisements
9 Comments
  1. Anonymous permalink
    Monday, 12th January 2009 12:55 AM

    pacat….ca imi placea cum scrii…de cand a devenit o problema personala (mama- fiica banuiesc) e obositor si neinteresant.imi placea mai mult cand veneai cu titluri de carti, muzici, orase, prieteni, fotografii…NU IL STRICA..:(((…xxx

  2. Cetateanul Popescu permalink
    Monday, 12th January 2009 6:26 AM

    Oh, Anca, Anca… exista niste etape in devenirea omului, iar tu le parcurgi pe toate, cu exactitate de ceasornic elvetian! Ceea ce ti se intampla trebuie sa seintample asa cum se intampla pentru ca tu sa devii om. Nu e nici rau, nici bine, e asa cum trebuie sa fie.

    Da, unele lectii date de viata sunt dureroase. Dar fara ele n-ai putea fi ceea ce vei fi cand vei fi (… cam absconsa asta, da’ o las).

    Pe bune, daca ar exista un manual pentru obiectul “Cresterea si evolutia adolescentilor” tu ai fi un material didactic ideal!

    Pe de alta parte, te-ai intrebat vreodata daca nu cumva iti lipsesc niste informatii si experiente care te fac sa nu vezi imaginea in ansamblu? Uneori adultii nu stiu sa exprime in cuvinte faptul ca viata da niste lectii de neinlocuit; stiu doar sa arate o directie care e buna pentru ca si ei au trecut, la vremea lor, prin aceleasi locuri, au facut aceleasi greseli si-au invatat dand cu capul de pragul de sus. Iar cand ei arata in sus, catre el, tu strigi ca stii cum arata cerul, pentru ca ochii tai nu stiu sa recunoasca pragul.

    Poate ca, uneori, adultii stiu ca au dreptate, dar nu stiu sa argumenteze asta pe o limba pe care sa o cunosti si tu…

  3. Anca Sandu permalink
    Monday, 12th January 2009 9:56 AM

    Ok, hai să o spun altfel.

    Ca să îmi dau seama de toate chestiile astea, trebuie să mă dau cu capul de pragul de sus. M-am mai dat de un milion de ori şi ştiu că doare al dracului de tare, dar numai aşa am învăţat.
    Pentru că, dacă nu învăţ singură, nu am cum să recunosc mai departe greşelile. Eu de asta mă revolt.

    Ah, şi mai e ceva. Ceva care îmi sopune că o să sar multe dintre etapele astea; mi-a intrat oarecum în sânge…

    Şi ca să se calmeze toată lumea, ăsta este ultimul articol pe teme d-astea, filosofico-uite-i-şi-pe-ăştia-cât-au-uitat.

  4. Cetateanul Popescu permalink
    Monday, 12th January 2009 10:22 AM

    Ar fi pacat sa fie ultimul. Noi, astia ramolitii, avem nevoie uneori sa ne aduca cineva aminte ca experienta nu tine intotdeauna loc de intelepciune si ca sunt situatii in care “la valeur n’attend pas le nombre des annees”.

  5. Anca Sandu permalink
    Monday, 12th January 2009 11:21 AM

    Nu sunteţi deloc ramoliţi, ba chiar cred că, în curând, o să mă alătur şi eu vouă (mai curând decât credeţi voi).
    Ultimul articol din seria asta. Că vor urma şi altele – nu am nici cea mai mică îndoială, doar că am obosit să mă plâng şi vreau să fac ceva. Orice, chiar nu contează ce…

    Şi pe cuvântul meu că singura replică care-mi vine în minte acum e aia cu “Valoarea mea, valoarea mea”.
    Încerc să mă abţin şi caut exemple mai elocvente. 🙂

  6. Deea permalink
    Monday, 12th January 2009 1:29 PM

    Nu stiu care a fost “marul discordiei” intre tine si mama ta (pentru ca presupun ca despre asta e vorba, daca am tras concluzii gresite, my bad), da’ sa stii ca sunt total de acord cu Cetateanul Popescu 🙂

    De multe ori am gandit exact ca tine si inca mai sunt momente in care gandesc asa, pe baza aceleiasi idei ca fiecare are un sistem de valori diferit la care se raporteaza. Chestia e ca pe masura ce cresc inteleg anumite lucruri pe care mai demult nu le intelegeam si imi dau seama de ce mama/tatal a zis intr-un fel si, desi spuneam ca nu are dreptate, imi dau seama acum ca de fapt avea (dar nu as recunoaste asta in fata lor:D).

    O sa intelegi si tu mai incolo probabil reactiile ei. Cine stie, poate cand vei fi mama la randul tau. Si sa nu te miri daca o sa ajungi ca ea, pentru ca am vazut destule exemple de acest gen:) Si tare ma tem ca si eu o sa fiu la fel ca ai mei, desi ideea mea de educatie si comportament cu odraslele e cam diferita de a lor 😉

    Oricum, succes in rezolvarea conflictului (si a celor care vor mai urma) 😉

  7. Cetateanul Popescu permalink
    Monday, 12th January 2009 3:24 PM

    Deea, inchipuie-ti, te rog, ca am facut o reverenta recunoscatoare. Daca inca, la varsta mea, mai capat aprobarea tinerilor, inseamna ca nu m-am mucezit de tot!

  8. Deea permalink
    Monday, 12th January 2009 8:08 PM

    Pai fiecare din noi trece prin etapele vietii, prin fiecare varsta. Si ne maturizam. Si intelegem ce nu intelegeam cand eram mici. Si dam sfaturi altora :)) Asa ca nu, nu te-ai mucezit, asta ar insemna sa ma mucezesc si eu mai incolo si nu vreau ;)) (Nu-ti cunosc varsta, da' nici nu intreb ca nu-i frumos :">)

  9. Anca Sandu permalink
    Monday, 12th January 2009 9:11 PM

    Mno, bine.

    Mai zic o dată: aici tratez exclusiv principii. Nu în timp real (nu întotdeauna) şi fără să dau detalii. Pentru că mă interesează strict esenţa: care sunt mecanismele care duc la aşa ceva, de ce se petrec, etc. Nu cine cu cine s-a certat, cine cum a minţit. Spre exemplu, dacă eu scriu mâine despre oamenii care mint prost, voi o să înţelegeţi că m-a minţit maică-mea, presupun. Ceea ce nu e tocmai corect. Exemplul e ipotetic, a propos.

    Se mai întâmplă să ajungi la capătul răbdărilor, când orice ţi s-ar spune, nu mai crezi (nu mă refer la voi).
    Fac toate eforturile de înţelegere de care sunt capabilă. Din septembrie începând. Mi-a luat destul de mult să ajung aici şi, credeţi-mă, nu aş fi scris dacă aş fi ajuns în momentul în care clachez, despre care am şi scris.

Comments are closed.