Mi-aş dori să uit ce sunt. Şi să fiu goală pe dinăuntru, uitând de tot ce m-a adus aici, în punctul ăsta. Unde-mi pare că m-am blocat… fie şi pentru o secundă.
Stau pe loc. Nu am constatat niciodată până acum cât de repede se mişcă totul. Că Timpul fuge ATÂT de dureros. Că totul durează atât de puţin. Aş mai cere o secundă, dar nu ştiu ce să fac cu ea. Ca-n melodia Carlei Bruni, La derniere minute. Exact aşa.
Eu sunt mai puţin pretenţioasă, vreau doar o secundă. Pe care, de astă dată, să nu o mai pun în Winamp. Ci să i-o dau Timpului. Şi să mă ducă unde-o vrea el.
simplicity is beauty 