Aşa, deci…

Ameninţam de mult că o să vină un weekend în care o să iau o mică pauză. Uite-l că a venit şi a şi trecut.
Pentru că cele mai bune decizii se iau şi se duc imediat la îndeplinire.
Sau pentru că am avut un weekend FA-BU-LOS, cu cei mai buni prieteni ai mei. Cu oamenii aceia pe care îi văd din ce în ce mai rar (şi nu m-am prins de ce) şi cu care râd, de fiecare dată, până la spasme. Pentru că a fost weekendul în care am făcut ceva pentru mine. În care am fost egoistă şi mi-am luat persoanele la care ţin lângă mine. Şi în care am împlinit un an de fumat, dar asta e deja altă poveste.

Mi-a prins tare bine pauza asta. Deşi nu a fost tocmai intenţionată, mai degrabă timpul – sau lipsa lui – a fost cauza directă.

A propos, Happy 1 of March!, bine că a venit şi primăvara. Acum trebuie să vină vara. Hai!

Advertisements

As simple as that

It’s so long since I haven’t written in English. You know, sometimes I feel like I need to express myself in some other language. Maybe it’s the routine, maybe it’s my bored ego that speaks right now.
I speak in English all the time, wherever I go, even at my Spanish classes, because I have a Serbian colleague and we talk to each other in English!

In order to explain a bit my today’s intentions, I have to say that I originally intended to write a post about how decided I am, whatever would be what I wanted to do. But, honestly, it’s very difficult to write such a post without having objections from my friends. Because everybody would think that I especially thought of him/her when I wrote that piece of article. You see, men are pretty difficult, notably when they are some… children.

But I get very angry with me because of them. I don’t know how to react politically correct. I react how I feel, I’m very spontaneous and I say it as I think it. Without filtering my words, in most of the cases.
You know, I don’t want to hurt anybody. I’m so very peaceful (if this would be a Miss Universe contest…), but sometimes – most of the times – this does not work. I’ve been in so many situations in which I had to be the most direct person in the world, that now it would be a blasphemy of mine to say that subtleties always work.

If I want to see you, I’ll see you. If I want to catch you, I’ll catch you. If I want to punish you, I’ll do it. If I want to hate you, I’ll think twice. But if I wanna fuck you, then I’ll just fuck you!

Suzanne Vega – Caramel/Nine Objects Of Desire [1996]

Mă apucă melancoliile

Aţi văzut şi voi cum a fost vremea zilele trecute, te jurai că a venit primăvara. Cald, soare, copii în parc, veselie, tricouri şi pantofi de sport. Sau nu?
Ieri, din nu ştiu ce motiv, m-am hotărât eu că ar trebui să fie la fel de cald ca duminică. Aşa încât m-am echipat cu nişte chestii mai de primăvară, urmând ca tot să mor de cald.
Pe dracu’. Marele meu noroc a fost că a venit troleul foarte repede şi nu a trebuit să stau în staţie. Altfel, azi eram un mare sloi de gheaţă. Ok, poate sloi de gheaţă nu, dar cu nasu-n batiste tot eram.

Şi stau şi-mi aduc aminte că, acum foarte mulţi ani, aveam o geacă roşie, din ceva piele sintetică, pe care o purtam cât era iarna de lungă. Avea şi mesadă, era al naibii de călduroasă. Îmi aduc aminte că aveam mânuşi legate cu aţă. Ori îmi intra o mânuşă pe o mânecă şi dracu’ o mai scotea de acolo, ori mă jena aţa aia, ori îmi pierdeam mânuşile cu tot cu aţă, ori – cel mai frecvent caz – se udau până în punctul în care storceai apa din ele.
Pe vreme aia, erau ierni. Ierni cu ger câte două săptămâni, cu zăpadă, cu de toate. Şi nu muream de frig.

Hehe… Ce vremuri.

Şi, ce să vezi!, e luni

Câh! Iarăşi nu am putut să mă trezesc la timp, iarăşi plec mai devreme de acasă, iar e de muncă. Ceea ce-mi displace profund. Da’ vine vineri!…

Cred că v-am mai povestit de faptul că o pauză de bloggărelă mi-ar fi tare necesară. Nu atât pentru că am obosit sau m-am plictisit sau nu mai am despre ce să scriu, ci doar pentru că am o perioadă foooarte ocupată, în care nu ştiu pe ce să pun mâna mai întâi. Aşa că să nu vă speriaţi dacă nu apar articole noi (cel puţin săptămâna asta), eu stau cu fereastra de Blogger deschisă mereu.
Sincer, mi-e cam târşă să scriu pe fugă, fără să stau să găsesc ceva aproximativ inteligent despre care să bat câmpii. Şi totuşi, parcă văd că zilele astea or să mi se întâmple cele mai de povestit chestii…
Încă nu mi-e clar nici mie când începe pauza asta. 🙂

Yann Tiersen – Comptine d’été n°3/Rue des Cascades [1996]

Mă doare. Rău

Am o lene de mă doare zilele astea, aşa că vă rog să îmi scuzaţi semi-absenţa de pe blog.
Trebuie să recunosc, e foarte obositor să te gândeşti non-stop la nemurirea sufletului, să mai înveţi un pic de spaniolă, să mai studiezi un blog nou, etc.
Rezultă, deci, că sunt foarte ocupată. Şi că nu am timp de nimic.

P.S.: Sunt foarte obosită şi mi-e somn (şi acum vorbesc serios). Nu am cola. Iar să-mi fac o cafea mi-e prea lene.
Ţigările ar fi perfecte dacă ar avea şi cofeină (sau cafeină, că niciodată nu ştiu care e termenul corect…).
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!

Carla Bruni – Le plus beau du quartier/Quelq’un m’a dit [2004]