Category: World and People

Oraşul de unde aş pleca şi mâine

Aici, în Bucureşti, sunt de când mă ştiu. De vreo trei generaţii, adică.
Acum ceva vreme, maică-mea tot zicea să ne mutăm ori în Braşov, ori în Timişoara. Motivul principal era cu totul altul, dar m-am opus.
La vremea aceea îmi plăcea Bucureştiul – nu mergeam zilnic, cu treabă, pe străzile minunatului oraş.
Acum, la vreo trei ani după propunere, aş accepta în secunda doi.
Pentru că: 1) este plin de praf. Dacă mai eşti şi răcit şi trebuie să te vânturi prin oraş, nu ai nicio şansă să te vindeci; 2) sunt oameni grăbiţi, sunt oameni răi, sunt oameni nesimţiţi peste tot; 3) e imposibil să te descurci cu RATB-ul, dacă nu cunoşti oraşul; 4) e prea mult zgomot pe stradă.
Şi aş tot continua, dacă nu mi-ar vâjâi capul. Dacă mai ştiţi motive pentru care v-aţi muta acum din Bucureşti, spuneţi.
Eu mă duc să mă întind.

P.S.: Ştiu că am cititori studenţi. Dragilor, vă urez an uşor la facultate, ştiu că aveţi nevoie. Baftă!

Tragem linie. Şi mergem mai departe

Excursia asta m-a făcut să-mi dau seama de multe. Cât de mult urăsc prostia. Cât de mult nu-mi place să aud “Nu pot să fac nimic. Nimeni nu răspunde la telefon”. Că sunt în stare să mă descurc şi că pot face multe de una singură. Că mi-ar plăcea să mă mut în Monaco, măcar şi pentru o lună. Că trebuie să mă întorc în Capri şi să zac pe o plajă foarte mişto, pe care am văzut-o de sus, de străduţele săpate în stâncă.

Şoferi idioţi, ghid de rahat, autocar incomod, foamea mereu în gât. Am început deja să le uit. Rămân doar noii prieteni, grămada de obiective văzute pe fast forward, bancurile bune pe care le-am auzit.
Rămân orele pe care le puteam dormi petrecute aici, împreună cu voi, şi rămân acele o mie şi ceva de fotografii plus cele de pe Kodak-urile de 24 mm.

Singurul regret: nu am apucat să ascult atâta muzică pe cât mi-aş fi dorit. Dar nu pot să le fac pe toate în acelaşi timp. Şi mi s-au topit bomboanele After Eight.

Orquesta del Plata – Los Tangueros/Bajofondo Tango Club [2003]

Jurnal de calatorie – partea a XI-a

Ce zi!
La 4:30 – scularea. Feribotul a ajuns in Corfu cu o ora mai devreme, la 5:00.
La ora aia, evident, nimic de facut. Asa ca ne-am dus pe o plaja si am asteptat sa se faca o ora cat de cat acceptabila, ca sa putem pleca la obiectiv. Cand am ajuns in oras, unii au vrut sa stea la cafea si sa manance. Am stat, va mai apoi sa plecam spre palatul lui Sissi de Habsburg de pe insula. Am intarziat acolo, pentru ca in Kerkyra erau blocaje in trafic.
Am stat 10 minute in palat (am dat 4 euro – cu reducere de grup -, pentru asta), dupa care am plecat. Asta se intampla pe la 10:55. La 12:00 aveam feribot spre Igumenita. Soferii au gresit drumul (nimic nou) si am avut noroc si de un blocaj in intr-o intersectie, asa ca am pierdut feribotul.
Ghidusa (asa i se spune) o bagase pe maneca. Agentia nu mai voia sa plateasca inca o data pentru alta cursa, iar compania unde erau rezervate biletele initial mai avea cursa la 4:30. Pe noi nu ne-ar fi deranjat, voiam sa mergem sa facem o baie in mare.
Asta a fos mometul in care tipa a clacat. A devenit isterica, a inceput sa planga si sa tipe la noi. Fara sa ne intrebe, s-a dus si a platit, din banii proprii, pentru cursa de la 13:30. Multi nu mai au bani, ne-am gandit ca biletele au fost pe undeva pe la 40 de euro de caciula. Am aflat mai tarziu ca fusesera doar cinci, dar chiar si asa am fost surprinsi, pentru ca nu indraznea sa faca ceva fara sa ne ceara parerea, iar acum nici nu ne-a bagat in seama.
Ajungem pe continent pe la vreo 3 si ceva dupa-amiaza. Plecam spre Meteora. Drumul este INFERNAL. Serpentine, soferii nu au vrut, pur si simplu, sa o ia pe autostrada, asa ca, la un moment dat, eu – nu mi se face niciodata rau pe serpentine – am avut senzatia ca o sa mor acolo. Mai faceam si pishu pe mine.
Nu am mai urcat la Meteora, desi era unul din obiectivele pentru care venisem aici. Nu mai puteam, efectiv. Vorba Sandrei Stoicescu.
Am ramas jos, in oras, si cativa au plecat. Circula zvonuri cum ca nu s-ar ai fi ajuns nicidecum la manastiri – soferii s-ar fi certat rau cu ghidusa.
Am mancat. Mi-era o greata si eram atat de ametita, incat imi tremurau mainile si picioarele. E adevarat, nu mai mancasem de dimineata.
Acum e 22:17. Sunt de la 4:30 in picioare. Optsprezece ore. Si nu cred ca vom ajunge la hotel mai devreme de ora doua noptea.

Continuarea – maine. Nici eu nu stiu ce va fi.

Much later update: E 1:40. Acum am ajuns in camera.