Esquivel, frig, vin

Am început să mă obişnuiesc bine de tot cu frigul ăsta pătrunzător. A început să îmi placă să îmi îngheţe nasul, iar gândul că o să pot să mă duc la munte să învăţ – în sfărşit – să schiez devine chiar interesant.

V-am zis că am băut vinul fiert de care îmi era atât de poftă? Dacă da, nu-i nimic, mai facem un pic de aprofundare.
E ca şi cum aş fi deschis Cutia Pandorei, acum mi-e şi mai poftă… Dar a fost demenţială vinerea trecută.

Am citit şi cel de-al doilea roman al Laurei Esquivel, “La fel de iute ca dorinţa” (“Tan velaz como el deseo” în original). Şi – din nou – mi-am dat seama că nu sunt decât o verigă, o parte importantă, dar insignifinată. Toate au o completare şi totul este ciclic.

Vă las să citiţi cartea voi singuri, dacă reuşiţi să o găsiţi. Şi pe cei care aţi fost la Gaudeamus vă rog să îmi spuneţi dacă ştiţi de vreo reeditare a cărţilor lui Esquivel. Iniţial au apărut la Humanitas, dar nu le-am mai găsit decât la o bibliotecă, iar la un anticariat nu am apucat să ajung.

Stau de 10 minute şi mă întreb ce melodie să pun azi. Dacă să fie Phoenix, dacă să fie Vivaldi. Sau poate The Doors, deşi Ingrid ar fi perfect.
Sincer vă spun că nu ştiu. Şi totuşi…

Suzanne Vega – Lolita/Nine Objects Of Desire [1996]

N-am murit. Nu încă

Zilele astea, cât nu am scris, am fost netless. Adică am rămas fără internet fix când mă plictiseam mai tare.
Că a bătut vântul şi a fost frig şi a fost urât. Şi încă mai e, nu-i bai… Şi de acum o să scriu despre iarnă. Care e infinit mai frumoasă decât toamna.

Voiam să ştiţi doar că nu am murit. Şi că am descoperit un loc în Bucureşti unde se bea un vin fiert excelent. Şi că urmează o săptămână liniştită şi un sfârşit… de milioane. O să mă întâlnesc cu multă lume, o zi liberă, alegeri… Hai că avem despre ce scrie.

Şi nu, eu nu vreau să fac pauză de blog. Nu încă.

Winter jam

Ieri a fost prima zi în care am reuşit să stau afară în helancă şi geacă fără să dârdâi (prea rău) de frig. Semn că încep să mă obişnuiesc cu frigăraia asta cruntă. Ceea ce e de bine!

Am fost ieri la Diverta şi am găsit o grămadă de cărţi şi de muzici mişto. Mi-am luat doar o colecţie cu piesele de teatru ale lui Oscar Wilde şi “Wessex Tales” ale lui Thomas Hardy. Culmea!, au fost foarte ieftine, 13.40 de lei noi. Ceea ce, pentru nişte cărţi din colecţiile Wordsworth, nu mi se pare de colo. Oricum, erau rafturile pline de toate minunăţiile lumii, inclusiv colecţiile complete de poeme ale marilor clasici britanici (Burns, Byron, Wordsworth, Bronte, etc).
Am găsit inclusiv un dicţionar al numelor de pub-uri, tot soiul de compendii Oxford cu derivări de cuvinte, gramatici şi dicţionare englez – spaniol cu gramatica limbii spaniole incluse de la Collin’s… Minunat!

Desigur, minunat pentru un şoarece de bibliotecă.
Nu m-am putut abţine şi am intrat şi pe la magazinele de fitză, ct să mă îngrozesc de preţuri. La Mango, spre exemplu, un sacou ajunge pe la trei – patru milioane de lei vechi. Iar la Viena e la jumătate de preţ.

În rest, aceeaşi plictiseală. Ca întotdeauna. A propos, mă aşteaptă vreo două săptămâni de muncă pe brânci. Seulement en français. Când o fi totul gata, o să vă şi arăt.

Roxette – (I Could Never) Give You Up/Look Sharp! [1988]

Frig, frig, frig

Mda. Tocmai ce m-am întors de afară. Unde este un frig de-ţi îngheaţă fundul instant.
Cum naiba să reuşesc să-mi fie frig? Eu, care mai acum ceva timp, pe vremea asta umblam cu o chestie care cu mare dificultate se numea geacă, acum să mor de frig în haina de iarnă, cu fularul la gură şi cu cizmele în picioare.

Hai că mi s-au mai dezmorţit mâinile.
Revenind, nu ştiu ce dracu o să fac la iarnă. Când într-adevăr va fi frig. Când va trebui să stau prin staţii, pentru că autobuzele nu vor veni, blocate fiind din cauza zăpezii. Când va ninge şi mă voi uda.

“Here comes the rain again/Falling on my head like a new emotion”…

Dar nu, azi nu punem Eurythmics. O să punem tot In-Grid, mai ales că nu sunt singura care crede că se potriveşte de minune cu atmosfera asta.

In-Grid – Ne Me Quitte Pas/La Vie En Rose [2004]

La vie en rose

De fiecare dată când se apropie iarna, ascult albumul ăsta al lui In-grid. O ştiţi de la radio, “Tu es foutu” se chema piesa ei cu care a spart topurile.
“La vie en rose” e un album minunat. Are coveruri, dar sunt foarte, foarte reuşite. L-am ascultat prima oară de Crăciun şi asociez venirea iernii cu genul ăsta de muzică: slow, un pic de acordeon, o voce cu un timbru special, franceză.

Asta ascult de vreo două zile încoace. Cam de când a început să miroasă a iarnă.

(trei steluţe)

Asta a fost prima zi cu cizme, palton şi bluză cu mânecă lungă, pe gât. Ziua când am văzut stivele de frunze de pe marginea trotuarului. Doar săptămâna trecută le măturasem din curte, la Policiori…

(trei steluţe)

Urăsc toate poveştile alea cu sipritul sărbătorilor, cu “fii mai bun, fii adevărat”, cu iertarea aproapelui. Şiţi voi la ce mă refer. Când aud sfaturi de genul ăsta mi se întoarce stomacul pe dos. Mi-e silă de ăia care sunt “fericiţi” doar de sărbători. Silă! Da’ mai avem timp să abrodăm subiectul.
Partea proastă e că deja am început să aud din ce în ce mai des texte de genul ăsta. Şi mai am o lună şi până la Crăciun.

In-Grid – Un Beau Roman (Une Belle Histoire)/La Vie En Rose [2004]