Hoinăreală

Mă săturasem să stau în casă, aşa că azi am ieşit un pic prin oraş. Am stat în frig, am băut cafea şi ceai, a fost bine.

Acum mă duc să mă bag în pat şi să citesc.
E cald. Şi bine.

I wish you a Merry Christmas!

O să uit de faptul că nu mi-am intrat în starea de Crăciun, o să încerc să uit că vine sfârşitul de an şi eu nu m-am văzut cu unul dintre ardelenii mei preferaţi, o să trec peste toate.

Vă doresc să aveţi parte de cel mai frumos Crăciun, alături de cine vreţi voi, cu toţi prietenii alături.
Maria, APP, Popescu, Miruna – cu care nu am mai vorbit de un car de vreme, Raluca, Andrei, Bogdan – să vă aducă Moşu’ ce vreţi voi!

LE: Cea mai mişto muzică de Crăciun – AC/DC. Asta ca să nu ziceţi că aţi rămas fără muzici.

Salitos

Cum mă plimbam eu azi printr-un hypermarket de mare angajament împreună cu Domnu’ Tata, ajungem noi la raionul cu beri, berici şi alte alcoolice. Şi cum stăteam eu şi mă uitam în lungul raftului, îmi pică ochii pe sticlele de Salitos. Pentru că sunt o beţivă în devenire (cât de vulgar sună “beţivă”!), înşfac o sticlă şi o pun, subtil, alături de ce mai era prin coş.

De menţionat că sticlele de Peroni pe care le am în frigider stau neatinse de cel puţin trei săptămâni.

Mă duc eu la bucătărie, caut desfăcătorul, găsesc desfăcătorul, cât p-aci să-mi rup vreo două unghii, reuşesc să desfac sticla. Ignor gustul de rahat al acestei minunate beri (de ce dracu’ mi se face poftă de cele mai cretine băuturi, nu am să înţeleg niciodată), las sticla pe birou, lângă Doña Mama, care juca Spider sau ceva asemănător.

Mă întorc peste vreo două ore, licoarea din sticlă – aproape neatinsă. Oare de ce?!?
Trec peste această nedumerire de moment, mă loghez la Blogger, iau o gură de Salitos. Moment în care – naiba ştie cum! – îmi pică ochii pe eticheta de pe spatele minunatei sticle de 0,33. Şi observ, printre aburii alcoolului, desigur, o chestie roşie pe care scrie “Crown opener here” şi arată înspre fundul (mă scuzaţi) sticlei. Schema minusculă care însoţea acest desen ilustra 2 (două) sticle, una în fundul celeilalte (nasoală repetiţie).

Moment în care mi-a venit să iau sticla de gât (da, dragilor) şi să-i înfig capacul în gaura din dosul acelaşi sticle. Ceea ce – evident – nu am putut.

De unde am dedus, cu o logică vecină cu cea a lui Aristotel, că – pentru a deschide o sticlă de Salitos -, mai ai nevoie de încă una. Adică eu puteam evita ruperea unghiilor pilite cu atâta patimă în nopţile reci de decembrie prin sporirea profitului ăstora de la Salitos.

Nu-i aşa că tot un pahar de vin fiert e mai bun?…

Nouvelle Vague – Too Drunk to Fuck/Nouvelle Vague [2004]

De Moşu’

Afară-i aşa mişto şi aşa de cald, încât la un moment dat mă gândeam că trebuie să mă uit să văd ce tricouri mai am disponibile. Panatalonii de in, sandalele… Mai e un pic şi vine vara.

Până când m-a întrebat cineva ce vreau să-mi aducă Moşu’. Iar Moşu’ vine doar iarna.

• Kinder Bueno, Heidi cu miere şi nuci. Din belşug.
• illycaffe. Mult, mult, mult.
• Vară, pe bune şi nebune.
• Chance. Chanel. Parfumul de care m-am îndrăgostit.
• Josh Martinez – “Midriff Music”. Şi multe alte muzici.
• El.
• Putere să schimb ce-i rău.
• Un obsedat simpatic.
• Înţelepciune.
• Toţi, aici, mereu.

Cer multe?

Bob Marley – Forever Loving Jah/Uprising [1980]

LE: Nu mai vreau veşti din astea.

LE 2: Acum am văzut că articolul apăruse din data de 5.12, deşi eu îl setasem pentru 6.12. Fuck Blogger.

Aberez

Strănut rău de tot, aproape că nu mai îmi simt burta de cât am strănutat în dimineaţa asta. Ceea ce mi se pare cel puţin dubios, având în vedere cantitatea de ţoale pe care am avut-o zilele astea pe mine.
Mă simt de parcă aş fi stat trează trei zile şi trei nopţi, deşi ieri am dormit de am rupt patul. Bineînţeles, am şi cearcăne cât pentru cele trei zile.
Aşa că ajung la (minunata) concluzie că am nevoie de o vacanţă. Cât mai lungă (nu am vrut să sune aşa), cât mai departe de Bucureşti, cu cât mai mult somn şi relaxare.
Pun pariu că o să găsesc tot felul de “treburi” de făcut şi se va duce naibii şi Crăciunul ăsta…
Chiar, unde facem Revelionul???

Mă tot uit la teancul de cărţi de citit cum creşte şi îmi dau seama că aş mai vrea încă pe atâtea cărţi (doar de asta există Cărtureşti şi Eminescu), mai ajung din când în când să mai cumpăr câte ceva de pe lista aceea foarte lungă, iar teancul creşte, creşte, creşte.
Dacă am vorbi într-un alt context, m-aş bucura, dar constat în fiecare seară că eu nu mai am timp ŞI de asta. Ceea ce nu mă încântă deloc.

V-am zis că aberez, ce naiba!

Coldplay – Lost/Viva La Vida [2008]