Category: Viva la musica

Fără

Geamul e foarte aburit şi nu pot să văd afară. Pe birou zac aruncate nişte ambalaje de bomboane de pom, o jucărie de lui Chester, o sticlă de apă, nişte bani şi ceasul meu de mână.

“I did it my way…”

Pentru că omul ăsta e un geniu. Pentru că m-au trecut fiorii când am văzut clipul. Pentru că Robbie e prea bun. Şi pentru că sala îi răspunde minunat.

Esquivel, frig, vin

Am început să mă obişnuiesc bine de tot cu frigul ăsta pătrunzător. A început să îmi placă să îmi îngheţe nasul, iar gândul că o să pot să mă duc la munte să învăţ – în sfărşit – să schiez devine chiar interesant.

V-am zis că am băut vinul fiert de care îmi era atât de poftă? Dacă da, nu-i nimic, mai facem un pic de aprofundare.
E ca şi cum aş fi deschis Cutia Pandorei, acum mi-e şi mai poftă… Dar a fost demenţială vinerea trecută.

Am citit şi cel de-al doilea roman al Laurei Esquivel, “La fel de iute ca dorinţa” (“Tan velaz como el deseo” în original). Şi – din nou – mi-am dat seama că nu sunt decât o verigă, o parte importantă, dar insignifinată. Toate au o completare şi totul este ciclic.

Vă las să citiţi cartea voi singuri, dacă reuşiţi să o găsiţi. Şi pe cei care aţi fost la Gaudeamus vă rog să îmi spuneţi dacă ştiţi de vreo reeditare a cărţilor lui Esquivel. Iniţial au apărut la Humanitas, dar nu le-am mai găsit decât la o bibliotecă, iar la un anticariat nu am apucat să ajung.

Stau de 10 minute şi mă întreb ce melodie să pun azi. Dacă să fie Phoenix, dacă să fie Vivaldi. Sau poate The Doors, deşi Ingrid ar fi perfect.
Sincer vă spun că nu ştiu. Şi totuşi…

Suzanne Vega – Lolita/Nine Objects Of Desire [1996]

Grevă? Stai să mă leg la şireturi

Toată povestea asta cu greva care se făcea, dar – de fapt – nu se mai face mi se pare încă un argument în favoarea afirmaţiei că nimeni nu este în stare să facă nimic.
Mi se pare dubios că acum două săptămâni nu şi-a dat nimeni seama că mai e o lună de guvernare Tăriceanu. Şi erau pe cai mari, era teroarea de pe lume că nu le dau salariile mărite; “lumeee, nu vor să ne dea banii… Grevă, facem grevă!”

Chestia asta spune prea multe despre români. Despre cum nu sunt în stare să facă nimic până la capăt. Despre cum promit ceva şi se răzgândesc la jumătatea drumului.

***
Observ că din ce în ce mai multe reclame folosesc pe post de coloană sonoră melodii ale celor de la Gotan Project. O fi de la vreme, zic. Sau de la faptul că vin a doua oară în România – pe 27 noiembrie.
Ca să revenim, ce fenomen mai e şi ăsta?

Şi tot pe teme muzicale, promo-ul nou de la Antena 3 e DEMENŢIAL. Rulează de vreo câteva săptămâni, iar după emisiunea lui Mircea Badea rămân pe Antena 3 ca să văd – şi să ascult – acel promo. Pentru că are o coloană sonoră absolut fantastică. Şi dacă cineva ştie cum se numeşte acea temă, îl rog să-i spună şi muritoarei de rând care scrie aici cum se numeşte. Tema muzicală, că despre asta vorbeam.

***
Nu cred că ştiţi vremurile acelea în care să porţi jeans şi să cânţi rock era o blasfemie. Am găsit prin computerul meu o melodie care vine chiar de atunci.
Un puşti cu aer de rebel care cântă despre New Orleans şi despre o casă a soarelui răsare, de pe vremea când rockul era doar un vis.

The Animals – The House Of The Rising Sun/The House Of The Rising Sun [1964]

Căştile mele şi vorbăria lor

Tocmai ce am constat că, dacă îmi bag căştile în urechi, nu mai simt frigul atât de… intens.
Bun zic, avem antidot. Şi dacă tot avem, să-l şi aplcăm. Dar ce, poţi?
Nu, niciodată. Pentru că mereu se găseşte vreunul care să te întrebe dracu ştie ce fix când tu ai căştile în urechi şi-ţi asculţi cele mai mişto piese care să meargă cu vremea.

Dacă mă vezi că am căştile în urechi, poţi să mă laşi liniştit în pace. E clar că nu am chef de vorbă şi, dacă voi vorbi totuşi, conevrsaţia va fi de natură urgentă şi se va desfăşura la telefon.
Că eu nu am nici o vină că tu ai chef de vorbă…

Norah Jones – Carnival Town/Feels Like Home [2004]