Suzanne Vega

Ştiţi şi voi cât de tare m-am plâns de vreme, de faptul că nimic nu se lega aşa cum trebuia, că absolut totul era pe dos… Uite că se rezolvă toate.

Aseară, pe la 10, erau vreo 18 grade la termometrul din maşină. Era atât de bine; aş fi vrut să vin pe jos acasă. Şi mi se întâplă rar să vreau, mi se întâmplă des să vin.

###

La prânz, în staţie, cu Suzanne Vega şi al ei “Pornographer’s Dream” în căşti şi cu vântul în păr.

###

Na, hai că iar a ieşit un post pe care îl vor înţelege maxim trei persoane. Dar nu-i nimic, mai bine aşa. Şi, ca să decodific un pic, mă bucur că e cald afară. Atât de tare, că ascult Suzanne Vega.

Here we are!

Toată chestia asta cu mutarea a venit ca un fulger, aseară, în timp ce mă plângeam de durere de cap. Cert e că ăsta e noul loc de scris şi de vărsta toate frustrările şi bucuriile şi ce mai vreţi voi. O să fie greu să ă obişnuiesc, dar…

Şi în timp ce importam toate postările de la Blogger, am făcut nişte minunate descoperiri. Muzicale, că de astea vorbim.
CocoRosie. Indie. Ok, nu sunt mare fană indie, dar CocoRosie e extrem, extrem de interesantă. O trec la capitolul descoperiri de ascultat.

La capitolul revelaţii trec Esbjorn Svensson Trio. Jazz în stare pură. Când îi asculţi, ai senzaţia că ai auzit pentru prima dată Muzica. Muzica aceea completă, perfectă, totală. De ascultat oriunde, oricând.

Şi ceva oarecum mai light. Marlango. Tot jazz, dar mult mai uşor. Merită, dacă ai disponibilitatea să descoperi trupe mişto de care nu a auzit nimeni.

Totuşi, o să rămân la Sex on fire. Cel puţin deocamdată.

Haven’t met that many happy people in my life

Kings of Leon. Sau o descoperire mai veche, lăsată în folderul cu muzică şi regăsită acum, când cineva m-a întrebat de Sex on Fire.
Singurele versuri pe care mi le-am pus vreodată la status (ce ţi-e şi cu messengerul ăsta) au fost din Depeche Mode. “It’s my desire/To give myself to you/Sometimes”. Erau esenţa, erau totul, erau ceea ce puteam spune eu în trei bloguri şi patru cărţi.
Apoi a apărut Carla Bruni şi “La derniere minute”. Nişte alte versuri care, într-o anumită perioadă, au fost la fel de sintetice precum au fost şi Depeche.

Sâmbătă, m-a întrebat cineva de Kings of Leon. Şi mi-am adus aminte de ei. Şi am reascultat Sex On Fire. Şi Manhattan. Şi Closer. Şi am avut o revelaţie. Una mare rău de tot.

###

O altă melodie are mă chinuie de foarte multă vreme (şi cred că am mai scris de ea) este “Time alone” a lui Josh Martinez. Orchestraţie de nota 20 şi o voce superbă. Albumul pe care a fost lansată se numeşte “Midriff Music” şi a fost lansat în 2004.
Şi e unul din puţinele albume pe care nu l-am găsit. Pe care vreau să-l ascult de un milion de ori, pentru că ştiu că mi-ar plăcea până la lună şi înapoi. Intră în categoria revelaţiilor de tip “Rodrigo y Gabriela” (să nu mă bateţi, dar îi ascult de un an). Bine, sunt genuri cu totul diferite, dar uite ce poate să facă o minte de om…

P.S.: Titlul o să-l înţelegeţi după ce ascultaţi melodia.

P.P.S.: Antena 3 nu mai difuzează Jay Leno Show. Urât, foarte urât. Şi dureros. Ghici ce?! Acolo i-am văzut pentru prima oară pe Rodrigo y Gabriela.

Cretinismele noii generaţii

Hai, ăştia mai tinerei, săriţi-mi în cap!

Cum stăteam eu azi-noapte şi sufeream de o cruntă insomnie, ajung, vrând-nevrând, la canalul cu numărul 27 de pe TV-ul maică-mii. Adică MTV. Şi-aşa nu aveam ce face, era vreo 2 juma’, dacă nu chiar trei noaptea, hai să las aici. Trebuie să menţionez că mă uit din an în Paşte la MTV. Pentru că nu am timp, pentru că majoriatea VJ-ilor sunt insipizi, incolori şi inodori (zic majoritatea pentru că, de-a lungul isoriei, au mai existat diverse talente pe acolo, vezi Melania Medeleanu), pentru că sunt aceleaşi videoclipuri în heavy-rotation, pentru că, pentru că.

Doamne-Dumnezeuleeeeeeeeee!
Dacă te uiţi şi noaptea pe MTV, rămâi traumatizat pe viaţă. Nu vă doresc şi vouă aşa ceva, deci mai bine nu încercaţi acasă.
Dar s-a născut o întrebare: Cine p… picioru’ mesei face videoclipurile astea absolut îngrozitoare??? Vă jur, au fost trei sferturi de oră populate cu Moartea (pe bune!), cu diverşi scheleţi, schelete şi scheleţoi, respectiv scheleţici, cu diverse animaţii reprezentând, de preferinţă, ce credeţi?, schelete. Iar dacă respectivele adunături de oase mai făceau şi sex, era perfect.
Stau şi mă întreb care sunt producătorii care ar strica piese foarte, foarte mişto cu aşa nişte orătănii?! Până şi clipul uneia dintre cele mai mişto piese – Music Matters a celor de la Faithless – are un schelet alergător în componenţă.

Pot să înţeleg animaţia (Gorillaz sunt exemplul perfect). Pricep teribilismul (practicantă ferventă, ce să-i faci?); tentaţiile gen droguri şi alcool sunt prea mari – oricum ar fi, tot ai nevoie de un cap bine prins pe umeri.
Înţeleg şi că e noapte, înţeleg şi că lumea vrea sex. Şi totuşi, schelete care să facă sex?! Care naiba să fie profilul consumatorului de astfel de clipuri? Emo?? Din câte cunosc eu (recunosc, la capitolul ăsta stau prost), nu prea ascultă muzică electronică.
Şi om normal să fii, şi tot te arunci pe geam după ce vezi prostiile alea. Pe cuvâtul meu, mai bine te uiţi la un film porno decât la aşa ceva. Nu de alta, dar e mai educativ.

Şi să vă văd cum îmi spuneţi voi acum că nu înţeleg arta modernă, că sunt o babă care nu are de ce să îşi dea cu părerea, că e cool şi nu pricep eu.

P.S.: Staţi aşa, că-cred că am găsit ideea. Scheletul este componenta de bază a corpului uman, iar muzica este chintesenţa?
Şi încă ceva, ca să nu credeţi că sunt numai filme de groază, puteţi să vă uitaţi liniştiţi la clipul de la “Teo And Tea” a lui Jean Michelle Jarre.

It’s all gone

Gata. Ăsta a fost. Mi-a părut tare bine şi a fost tare mişto.

Vă mulţumesc că aţi fost aici, îmi sunteţi tare dragi. Şi vă aştept şi la anul, cu poveştile şi îndoielile şi dilemele şi depresiile şi aventurile mele.
Poate că de la anul o să vă pot spune nişte poveşti despre poveşti de adormit/trezit bărbaţii; deocamdată nu am găsit încă starea şi motivul să pun în lumina monitorului astfel de basme. Da, au ajuns basme.

Aveţi grijă de voi. Muzici bune şi prieteni vă doresc. Ne vedem la anu’ (adică mâine)!