What a rain, what a traffic!

Mbun. Pe la şase, eu eram încă în câmpul muncii şi fără prea mari spranţe de a scăpa prea curând. Începe ploaia. Ştiam că – în cazul în care aveam ceva noroc – trebuia să vină cineva să mă recupereze. Pe la un şase şi ceva primesc sms, tot oraşul e blocat, vezi ce faci să ajungi.
Oooook, zic. Şi m-am hotărât să plec cu metroul.
Nouă fără ceva. De la Moşilor am luat-o pe jos până la Universitate. Am pierdut şirul troleibuzelor pe care le-am depăşit şi am coborât la metrou. Mă urc, ajung la Unirii 1, schimb şi plec spre Eroilor. Bineînţeles că metroul a stat în staţie la Izvor cu uşile deschise vreo 7 minute, ca mai apoi să se oprească şi între staţii şi să mai stea încă vreo 3 – 4 minute.
Ajung în sfârşit la Eroilor, am avut un noroc fantastic şi am nimerit ieşirea din prima, am luat un 69 care era în staţie la Operă (impropriu spus, mai degrabă la Elefterie) şi zc să dau nişte telefoane, să văd pe unde e restul lumii. Evident că erau în troleul care era un pic mai în faţă.
La Academie am stat chiar puţin, doar 20 de minute.

Cu totul, am făcut o oră şi ceva de la Piaţa Pache Protopopescu până în Drumul Taberei, cu tot cu ocolul cu metroul. Am ajuns pe la zece fără douăzeci acasă. La modul că atunci băgam cheia în uşă.

Şi visez să mă mut din Bucureşti. Dacă nu afară (din ţară), măcar o relocare spre Braşov sau Sibiu. Da’ aşa aş vrea o Timişoara…
Nu zic că nu sunt oraşe aglomerate. Dar distanţele sunt mult mai mici. Şi mai uşor de acoperit.

Gary Jules – Mad World/Trading Snakeoil For Wolftickets [2004]

Advertisements

Dor

Tare urăsc eu zilele astea în care ştiu că pot să mut Luna din loc (ha!), dar nu am timp.

Drept să vă spun, nu ştiu ce am săptămâna asta, pentru că adorm de pe la 10 şi mă trezesc la 7:30 – 8. Şi seara nu sunt în stare de nimic, şi dimineaţa mă simt de parcă aş fi alergat (zic şi eu) vreo 5 -6 km.

Nu ştiu ce să zic.

Mi-e dor rău de astă vară. E incredibil cum poate toamna să complice totul. Totul. Ştiţi la e mă refer când spun “totul”? La tot ce poate fi complicat.
Era simplu, era bine, nu erau atâtea lucruri care să fie urâte. Metaforic vorbind.
Vara. Mi-e dor.

Kings Of Convenience – Homesick/Riot On An Empty Street [2006]

Trei steluţe

Am ieşit acum din casă şi bătea vântul. Tare. Nu rece, ci foarte tare. Şi mi-a spus, printre frunzele care cădeau, că o să vină şi vara. Doar că trebuie să mai aştept.

(trei steluţe)

De vreo câteva luni tot încerc să scriu un articol despre vicii. Mi-e absolut imposibil să găsesc o încadrare pentru vin, ţigări, cafea, muzică şi cărţi. Şi, v-am mai spus, de vreo câteva luni mă chinui…

(trei steluţe)

Mi-e somn. Mi-e foarte somn. Mi-e atât de somn, încât îmi vine să mă culc pe jos. Să îmi iau perna, să mă cuibăresc după vreun colţ de mobilă şi să dorm acolo. Credeţi-mă, aş putea face asta. Dar eu am de lucru. Vai, Doamne!

AC/DC – Hard As A Rock/Ballbreaker [1995]

Kind of Monday

Da. Odioasă zi. Feţe obosite, oameni plictisiţi. Foarte nasol. Deprimant, chiar. Mai ales că cică o să fie şi destul pe frig (la colega lui Nălu m-am uitat). Damn!

(trei steluţe)

Mă agăţ de himere. Ştiam asta şi, totuşi, nu voiam să cred.
Mi-am adus aminte azi de dimineaţă. Nu o să redau circumstanţele aici, e prea mult de scris şi – oricum – sunt mult prea intime.
Nu realizasem până acum cât de multe speranţe îmi făceam din cauza unor rahaturi, unor prostii care dovedeau fix nimic. Dar Anca – The Believer crede. Speră. Şi şi-o ia în bot original.
Şi tot astăzi am luat o hotărâre. Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte. Deşi ştiu că aerul de fraieră din naştere nu mi-l poate lua nimeni şi nimic…

(trei steluţe)

Nu mai fusesem de mult la White Horse. Şi uitasem ce mişto poate să fie plăcinta aia cu mere. Şi atmosfera de acolo. Mi-a prins bine să mai schimb aerul. Să mai mănânc şi altceva în afară de pizza sau de salata de la La Papi.
Mi-e tare poftă de o cafea şi nişte prieteni foarte buni. Undeva afară, pe o terasă. Vara.
Of!

Sarah Brightman – Free/Harem [2003]

Un drum lung şi frig

Mi-e rău psihic. Nu ştiu de la ce. Adică ştiu de la ce e, dar nu am cum să fac ceva în privinţa asta.
Tocmai eu, cea care rezolvă tot, nu lasă lucruri nefăcute, are totul clar în minte – să ajung în starea asta, din care nu pot să ies. Sau aş putea, dar implică un drum lung. Chiar foarte lung. Şi la propriu, şi la figurat. Şi de o parte, şi de cealaltă. E greu.

Tot frigul ăsta mă deprimă. Azi de dimineaţă, când am ieşit să mă duc la Institut, era un cancer de am crezut că deger. Şi tot astăzi am simţit pentru prima oară miros de iarnă. Cineva mi-a spus că a fost prima zi în care i-a îngheţat mâna pe ţigară.
Şi mai trecem şi la ora de iarnă. Ceea ce presupune seară de la ora cinci. Dumnezeule!

Mai nou, am făcut o obsesie pentru “Tides” a lui Sting. Este genială. Şi nu vă mai spun altceva, vă las pe voi să o căutaţi pe net şi să vedeţi de ce spun asta.

Mi-e tare somn, nu mă simt bine (e de la psihic, nu de la fizic). Depresie. Frig. Haine multe. Şi mai frig.
Vine iarna. Pfoai!

Sting – Tides/The Living Sea [1995]