Mbun. Pe la şase, eu eram încă în câmpul muncii şi fără prea mari spranţe de a scăpa prea curând. Începe ploaia. Ştiam că – în cazul în care aveam ceva noroc – trebuia să vină cineva să mă recupereze. Pe la un şase şi ceva primesc sms, tot oraşul e blocat, vezi ce faci să ajungi.
Oooook, zic. Şi m-am hotărât să plec cu metroul.
Nouă fără ceva. De la Moşilor am luat-o pe jos până la Universitate. Am pierdut şirul troleibuzelor pe care le-am depăşit şi am coborât la metrou. Mă urc, ajung la Unirii 1, schimb şi plec spre Eroilor. Bineînţeles că metroul a stat în staţie la Izvor cu uşile deschise vreo 7 minute, ca mai apoi să se oprească şi între staţii şi să mai stea încă vreo 3 – 4 minute.
Ajung în sfârşit la Eroilor, am avut un noroc fantastic şi am nimerit ieşirea din prima, am luat un 69 care era în staţie la Operă (impropriu spus, mai degrabă la Elefterie) şi zc să dau nişte telefoane, să văd pe unde e restul lumii. Evident că erau în troleul care era un pic mai în faţă.
La Academie am stat chiar puţin, doar 20 de minute.
Cu totul, am făcut o oră şi ceva de la Piaţa Pache Protopopescu până în Drumul Taberei, cu tot cu ocolul cu metroul. Am ajuns pe la zece fără douăzeci acasă. La modul că atunci băgam cheia în uşă.
Şi visez să mă mut din Bucureşti. Dacă nu afară (din ţară), măcar o relocare spre Braşov sau Sibiu. Da’ aşa aş vrea o Timişoara…
Nu zic că nu sunt oraşe aglomerate. Dar distanţele sunt mult mai mici. Şi mai uşor de acoperit.
Gary Jules – Mad World/Trading Snakeoil For Wolftickets [2004]
simplicity is beauty 