Azi

Am descoperit cărţile cu ajutorul minunatului meu bunic, care mă lua la librărie în fiecare săptămână.
El însuşi fiind un devorator de cărţi, un înfocat al literaturii, dependent de poveştile filelor, avea o poftă nesăbuită pentru mirosul de cerneală proaspătă, mirosul definitoriu al cărţilor ce stau pe rafturile librăriilor.
Şi, ca urmare, a avut grijă să mă ducă mereu în locul în care se simţea acasă, să-mi arate frumuseţea de nestăvilit, dsar ascunsă a cărţilor, să-mi demonstreze că mirosul cernelii proaspete e cel mai frumos de pe Pământ.
Anii au trecut, el s-a dus. Cărţile lui mi-au rămas, însă, pentru totdeauna. Minunile acestea a fost felul lui de a-mi spune că eternitatea zace între file şi că o carte reprezintă Totul.
Şi astăzi mai caut cu disperare, în orice librărie care îmi iese în cale, vocea lui care să sune unduitor printre filele cărţilor.
Încă mai caut.

Too drunk to say "Happy Birthday"

În seara asta, m-au cuprins nişte sentimente oarecum contradictorii. Pentru că ascult de o jumătate de oră “Too Drunk To Fuck” a celor de la Nouvelle Vague şi pentru că am băut (doar) un pahar de vin alb. Şi pentru că azi mi-am luat o Peroni, uitând cu desăvârşire de faptul că mai am una în frigider. Şi aş bea-o, dacă aş şti că nu mă fac mangă de la combinaţie.

*Recomandare pentru Doamna Mama: închide ochii când citeşti asta.*

Pe de altă parte, azi e mare zi mare, dat fiind că Doamna Mama îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Mbun.
Are mână la scris, mai comentează din când în când pe aici. Rar şi bine şi mişto. Şi, pentru că am fost în pană de fonduri (şi încă mai sunt, da’ a trecut urgenţa), am zis că i-ar sta bine printre noi, ăştia de batem câmpii pe bloguri. Deeeeeci… o mare operă de un mare angajament.

*Acu’ poţi să-i deschizi*

Blogul încă nu e pus la punct, mai e de lucru la tehnic, dar ne descurcăm. A propos, de mâine mă apuc să predau WordPress. Cu tot cu interfaţa nouă, pe care nici eu nu am studiat-o decât în treacăt.

*Acum chiar te rog să deschizi ochii*

De ce?
Pentru că e omul de la care vreau să învăţ să iert. Pentru că ştiu şi ştie ce, cum, cât, unde şi când poate. Atunci când a aflat de blogu-mi, s-a apucat instant de citit şi alte bloguri. Şi am avut supriza să-mi spună cine cu cine s-a mai certat.
Pentru că face cel mai bun pui cu lămâie. Pentru că ştie tot ce mişcă (şi am constatat lucrul ăsta laolaltă cu încă o persoană). Pentru că e cea mai eficientă alarmă care s-a inventat până acum – funcţionează chiar şi de la distanţă, prin telefon. Pentru că încă îmi mai ia Kinder Bueno.
Pentru că ne certăm ca-chioarele, cu săptămânile. Pentru că poartă tot soiul de briz-brizuri funky. Pentru că ne strigă lumea pe stradă “Fetele! Nu luaţi nişte flori?”. Pentru că are cea mai mişto limuzină, un Tico respectabil căruia i se aburesc geamurile şi pe care eu trebuie să le şterg.
Pentru că prăjeşte cartofii foarte repede.
Pentru că ştiu că am exasperat-o cu muzica. Nu suportă başii şi mi-a luat căşti. Care s-au stricat (mesaj subliminal).
Face cea mai bună zacuscă de capia din oraş (pariez pe ce vreţi voi). Câinele, Chester, e cel mai fericit când pune la fiert oala de 10 litri (e câine, nu pisică). Iar motanul, Piţu, (v-am zis de el?!?) doarme mereu la ea în pat.

De aia. Că-i maică-mea. Sâc, sâc sâc!

De Moşu’

Afară-i aşa mişto şi aşa de cald, încât la un moment dat mă gândeam că trebuie să mă uit să văd ce tricouri mai am disponibile. Panatalonii de in, sandalele… Mai e un pic şi vine vara.

Până când m-a întrebat cineva ce vreau să-mi aducă Moşu’. Iar Moşu’ vine doar iarna.

• Kinder Bueno, Heidi cu miere şi nuci. Din belşug.
• illycaffe. Mult, mult, mult.
• Vară, pe bune şi nebune.
• Chance. Chanel. Parfumul de care m-am îndrăgostit.
• Josh Martinez – “Midriff Music”. Şi multe alte muzici.
• El.
• Putere să schimb ce-i rău.
• Un obsedat simpatic.
• Înţelepciune.
• Toţi, aici, mereu.

Cer multe?

Bob Marley – Forever Loving Jah/Uprising [1980]

LE: Nu mai vreau veşti din astea.

LE 2: Acum am văzut că articolul apăruse din data de 5.12, deşi eu îl setasem pentru 6.12. Fuck Blogger.

Să faci sport…

… în România e ca şi cum ai mărturisi că ai ciumă.

Când spui că nu ai timp de nu ştiu ce rahat pentru că te duci la antrenament, devii – automat – un idiot care-şi mişcă curul (cacofonie intenţionată). Serios vorbesc.
Pentru că românul e obosit din naştere. Pentru că – săracul – l-a obosit nevasta înainte şi vrea şi el să se uite la TV la nu ştiu ce meci. Eu nu înţeleg ceva. De ce naiba să TE UIŢI la cineva cum se mişcă, atunci când o POŢI face chiar tu?

Unii preferă statul. Nu zic, sunt o practicantă de seamă. Însă nu sunt fană a burţii care se revarsă peste curea. Sau a şuncilor ce vor, disperate, să se elibereze din pantalonii cu talia joasă. Sau a şuncuţelor de sub sutien.

Cine aleargă – măcar din când în când – ştie. Scapi de nervi şi de frustrări. Te simţi bine după ce pleci de acolo. Da, transpiri de te ia gaia, pleci în sprint de fiecare dată, sari, îţi suceşti glezna. Merită!

Tanghetto – Aire/Buenos Aires Remixed [2005]

Inside my love

Ca de obicei, o să las muzica să vorbească. Pentru că o face de un milion de ori mai bine decât mine.

“Yeah yeah yeah yeah yeah
Two people, just meeting, barely touching each other
Two spirits, greeting, tryna carry each further
You are one, and I am another
We should be, one inside each other

You can see inside me, will you come inside me
Do you wanna ride, inside my love
You can see inside me, will you come inside me
Do you wanna ride, inside my love

Two strangers, not strangers
Only lacking the knowing
So willing, feeling
Infinite growing
While we’re here, the whole world is turning
We should be, one, fulfilling the yearning

You can see inside me, will you come inside me
Do you wanna ride, inside my love
You can see inside me, will you come inside me
Do you wanna ride, inside my love

You can see inside me, will you come inside me
Do you wanna ride, inside my love
You can see inside me, will you come inside me
Do you wanna ride, inside my love

Inside me, inside me”

Minnie Riperton – Inside My Love/Perfect Angels/Adventures In Paradise [2004]