past designs, future designs, cables in the bend
e, cred, printre primele dăţi când îmi iau canon-ul pe film la mine, dar ajung la destinaţie şi nici nu îl scot din valiză. dar a fost mişto, mai ales că ploaia la mare te trimite pe coclauri, la vizitat diverse. başca faptul că, uneori, o cameră de hotel ieftină şi pe care n-ai văzut-o înainte în poze poate să fie mai bună decât multe hoteluri greceşti de destule stele. (da, grecii n-au hoteluri ok. da’ nici nu le trebuie.)
scoici, ploaie, stânci, marea neagră, nişte valuri, cozonacii. ahem.
“căci iată că se vedea marea, iar dincolo de mare era lumea.”
skiathos, 35 mm.
pozele astea trebuiau făcute în portul vechi, seara, când e aproape un bourbon street. cândva, când o să car trepiedul cu mine şi-o să am oareşce obiective şi-un exponometru. între timp, străduţele din skiathos, ziua.
ralf illenberger – horizons II
(link, pentru cine doreşte.)
35 mm.
bun, despre skiathos, deci.
long story cut short: cu toate puse cap la cap, nu mi-a plăcut. pe de-o parte, pentru că e un soi de thassos cu mulţi englezi, cum cred c-am mai zis. balcanii nu se pupă cu accentul de birmingham; şi zău că nu-i nici o problemă, doar că, uneori, nota nu trebuie forţată. iar britanicii sunt peste tot ca acasă, dar despre asta cu altă ocazie. (acum, că recitesc, îmi dau seama că asta sună oleacă rasist – desigur că sunt la fel de îndreptăţiţi ca şi mine să-şi petreacă vacanţa oriunde, oricum, oricât; but please be more quiet, and a little more aware of what’s actually surrounding you. thank you.)
pe de altă parte, pentru că cele mai sălbatice plaje sunt cele din nord – unde ajungi ori cu vaporul, dacă prinzi vreme bună (ceea ce n-am prins, aşa-ncât n-am apucat să văd lalaria, care-i un fel de navagio al skiathos-ului), ori cu o maşină suficient de zdravănă şi suficient de mică încât să încapă pe drumurile execrabile din nordul insulei. şi ştiu că_compar mere cu pere, dar în lefkada.. în lefkada e raiul, de fapt.
mă rog, doar cu ocazia asta sunt cârcotaşă, zilele-astea o să zic şi despre kastro şi nikotsara limani, care-s două plaje fenomenale. şi sălbatice de-adevăratelea.
revenind. în sud, unde-s asfaltul şi resorturile de cinci stele, sunt şi plajelele amenajate cu şezlonguri şi boxe din care-ţi netezeşte creierul nişte muzică dată foarte tare. or eu nu mai sunt genul care să guste aşa ceva. e obositor, e sâcâitor, iar acolo am ajuns fiindcă vreau să ascult marea, nu cine ştie ce dj neinspirat (măcar de-ar fi chill out/lounge, cafe del mar poate că nu m-ar fi deranjat chiar în halul ăsta).
dar ce contează e că alegi la nimereală o plajă, te trânteşti la soare şi stai la prăjit. oricum eşti îngrozitor de aproape de viecinul necunoscut de şezlong, aşa că ducă-se dracului tot. şi până şi marea e placidă şi aşternută la iernat, vorba cântecului.
până la un moment dat, când lumea începe să plece, muzica se opreşte (god is a dj), iar soarele stă s-apună.
the wonderful vromolimnos at sunset:
plus că, din când în când, filtrele instagram conspiră alături de mine şi ies treb’şoare din astea:
de ce să-ţi pese.
skiathos, 35 mm.
în deschiderea seriei foto din insula skiathos, mi se pare firesc să vorbim despre katigiorgis, un sat de pescari de pe continent, populat de vreo 70 de locuitori şi de senzaţia că timpul n-a mai trecut p-acolo de naiba ştie când. am apucat să văd vreo două străduţe şi pontonul ăsta.
iar dacă mă-ntreabă cineva ce văd atunci când mă uit în faţă, apăi credeam că e mai complicat de-atât.
simplicity is beauty 