past designs, future designs, cables in the bend
E momentul acela în care te laşi pe spate, în plută, şi apa îţi intră în urechi.
Şi auzi licărul ei în soare, şi raza de lumină ce-ţi loveşte pleoapele închise, şi chemarea nisipului de pe fundul mării.
Auzi tot Universul, auzi Magia, auzi Viaţa.
Auzi Muzica.
Mourah – J. Butterfly/From One Human Being To Another [2006]
Iarasi nu mi-am luat manuscrisul la mine, asa ca va redau din memorie intamplarile zilei de astazi.
Micul–dejun – ca de obicei la italieni; croissantul, cafeaua si atat. Cafeau – oribila. Nici macar Lavazza, ce sa mai zic de illy…
Am plecat inspre Milano.
Orasul asta e superb. E magnific. Domul iti taie respiratia. Aleea pentru pitzipoance are si ea o arhitectura deosebita. Trebuie sa ma intorc si aici. Nu imi place sa ma intorc, mi se pare ca involuez (asta e principiul), dar sunt cateva locuri unde TREBUIE sa ma intorc: Bucovina, Viena. Si adaugam pe lista Milano.
In dom am intrat cat sa fac cateva poze. Nu am apucat sa urcam in turn, pentru ca ne-am pierdut de ghida. A intrat prima si dusa a fost. No comment.
Mai apoi, Torino. E un oras ORIBIL. E jegos, e pustiu.
Am mers la Domul din Torino, acolo unde a fost expus Giulgiul lui Iisus. Biserica era frumoasa, iar Giulgiul nu va fi expus decat in 2025, an jubiliar. Oha.
Acum am ajuns intr-o lcalitate pe langa San Remo, Loano, pe Riviera Ligurica.
In camera nu avem aer conditionat si, ca atare, facem un pic de sauna. Deja imi vine sa lesin.
Dar, daca ies din hotel, vad marea. Si e prima oara pe anul asta cand o vad.
UPDATE: Prima plimbare pe malul marii de anul asta. Acum sufar si mai tare; nu cred ca mai ajung. Marea e atat de calda si mi-a parut atat de rau ca nu mi-am pus costumul de baie pe mine inainte sa plec…
VREAU LA MARE!!!!!
V-am mai spus că zenitul e superb. Şi vă mai spun o dată.
E superb. Cerul, în degrade şi muzica, în boxe.
Mâine e doar vineri. Of, Doamne, vreau o noapte pe plajă, la mare, întinsă pe nisip…
That’s my intracate beauty. Pure simplicity, ’cause simplicity is beauty.
Boozoo Bajou feat. Wayne Martin – Every Hour/Sinners Lounge – The Erotic Sessions [2006]
Elementele astea două nu au prea multă legătură luate ca atare, de acord cu voi. Dar când te numeşti Anca Sandu, e 12 şi 10 noaptea când scrii şi mai ai un pic şi lesini de plictiseală şi căldură, Roxette şi ploaia se leagă.
Nu, în minunatul cartier Drumul Taberei nu plouă (am văzut nişte imagini din Băneasa pe Antena 3; ploua de rupea), blocul a devenit un soi de cuşcă unde, în cel mai ferit loc al casei, sunt 29 de grade Celsius. Nu mai pot să mănânc nimic de căldură, mor – mor. Simt amplificat la maxim orice miros, nu mai suport nici măcar odorizantul care, altădată, mi se părea divin.
Să revenim. Roxette au fost a doua mea mare dragoste în ale muzicii. Descoperiţi din întâmplare printre nişte file-uri audio (mă transform în Valentin Stan) uitate în computer, au fost geniali pentru că au reprezentat o gură de aer de la versurile superbe, dar grele ale celor de la Depeche Mode; nici foarte mult rock, dar nici foarte mult pop, timbrul extrem de interesant al Mariei Fredkrinsson (care, apropos, a făcut 50 de ani pe 30 mai), textele, melodiile devenite clasice “Joyride”, “How Do You Do”, “Give You Up”, “Cinnamon Street” sau, de ce nu, superba, magnifica, adorata “Milk And Toast And Honey” (ştiu că sunt multe, dar prea mult(e) strică) au fost argumente mult prea bune ca să nu ascult şi aşa ceva. Pentru nostalgici, cunoscători şi nostalgici cunăscători: sigur vă amintiţi primul single Roxette, “Neverending Love”. Genial, nu-i aşa?
Tot n-a început să plouă, doar bate vântul. Am văzut un reportaj pe Antena 1, cred, despre Bâlea Lac, unde încă mai e zăpadă, seara stai cu un pulovăr pe tine, iar noaptea sunt temperaturi cu minus. Raiul pe Pământ. Cine merge acolo cu mine? Serios, chiar vreau să plec. Nu se oferă nimeni pe post de însoţitor?!
Roxette – Neverending Love/Pearls of Passion [1986]
P.S.: Acest articol este o minunată mostră de incoerenţă. Promit să mă apic să scriu ceva, orice, cu cap şi coadă când va ploua. Adică, sper eu, cât mai curând.
P.P.S.: Irina, ştiu că nu citeşti, dar lasă-mă să-ţi dedic o melodie, Roxette – Milk And Toast And Honey, pentru că ştiu că urăşti Roxette cu patimă. Aşa, ca de la mine.
Am telefon de foarte mulţi ani. Navighez zilnic pe Internet, materialele pentru diverse referate tot de pe net le iau. Încă un pic şi aş mânca aici. Desigur, dacă aş avea şi o baie, şi o casă, şi un câine virtual. Deja poţi să-ţi iei un patruped din pixeli.
Mă orientez prin GPS, GSM-ul mi-e preten din copilărie.
Contul meu Google este cel fără de care n-aş putea să fac nimic, doar aşa scriu pe blog, aşa trimit mail-uri, aşa văd pozele pe care le-au facut prietenii mei în nu-ştiu-ce excursie, aşa aflu de la maică-mea că vine Icsulescu în vizită şi că trebuie să dau cu aspiratorul, aşa îmi citesc ziarul şi revistele preferate, aşa ascult muzică, aşa trăiesc.
Încă nu am aflat cum miroase o tufă de trandafiri noaptea, vara.
simplicity is beauty 