Declaraţie narcisistă

Mă fascinează blogul meu.

Constat, cu surprindere şi în fiecare zi, că fiecare articol e de sine stătător, are o viaţă a lui. Pentru că mi se întâmplă să primesc comentarii la articole mai vechi de două luni. Şi stau şi mă întreb cine dracu’ ar avea răbdare să stea să citească TOATE aberaţiile mele (că nici eu nu prevedeam că vor deveni atât de stufoase la aproximativ şase luni de când a început toată povestea).
Sunt uimită de faptul că cineva chiar are timp liber ŞI stă să şi-l piardă pe un blog între alte bloguri. Fabulos!

Să vă mai spun că am întâlnit persoane absolut minunate aici? Să vă mai spun că am legat prietenii de – sper eu – durată cu persoane care au citit prostiile astea?

Şi, credeţi-mă, eram cel mai vehement critic la adresa celor care stăteau cât era ziulica de lungă şi de lată pe net, pe messenger.

Singurul lucru pe care pot să-l învăţ de aici e să încerc să nu mai spun niciodată “niciodată”. Pentru că acel “niciodată” devine – peste noapte – soluţie, mod de viaţă, cel mai bun lucru pe care l-am făcut vreodată. Eu.

Moloko – Forever More/Statues [2003]

Să fii mereu la mijloc

Toată viaţa am fost la mijloc. Între două extreme, între doi poli care se manifestau – vezi, Doamne! – numai unul asupra celuilalt.
E cel mai frustrant lucru din lume. Trebuie – te obligă situaţia – să îi împaci pe toţi, altfel ai dat de naiba. Că doar tu eşti sufletul şi sensul şi menirea şi vocaţia; altfel, recent (mult prea recent) descoperite.
Tu trebuie să le rezolvi lor ţoalele spălate în public, prieteniile făcute acum trei milenii, afacerile şi nervii. Mai ales nervii.

Nimeni, dar absolut nimeni nu îşi dă seama că tu eşti fraierul care le duce pe toate în cârcă. Fără să te întrebe nimeni dacă vrei, dacă eşti dispus, dacă te ţin nervii.
Pentru că partea cu nervii e foarte importantă. La un moment dat, oricât de Super(wo)man ai fi, te lasă şi pe tine toate cele. Şi te ascunzi după munţi de batiste mai mult sau mai puţin folosite, că ce altceva mai bun să faci când te mănâncă în cur să cazi la mijloc, fără nici cea mai miCĂ COntribuţie din partea ta. Chiar, ce ai avea mai bun de făcut?!

Am obosit. E prea mult penrtru mine. Şi îmi vine să îi dau cu capul de pereţi, mai apoi cap în cap şi după aceea să îi strâng de gât pe idioţii care nu au nimic mai bun de făcut decât să se distreze pe seama mea. Uită că, în vremuri acoperite de negura istoriei, aş fi vrut să nu aleg, dar – pentru prima oară – a trebuit să fiu aia tare, aia cu fruntea sus şi zâmbetul – amar – pe buze.
Am obosit, ziceam. Şi nu există somn, nu există illycaffe, nu exista muzică pentru oboseala asta.

Nightmares On Wax – Calling/Thought So… [2008]

Povestea poveştii

Unul dintre cei mai frumoşi oameni pe care mi-a fost dat să-l văd a aflat în weekend că mi-am făcut minunăţia asta de blog (peiorativ vorbind). El nu e de acord cu ideea de blog în sine, pentru că vede tot Internetul ce scrii, pentru că mai sunt alte câteva sute de mii de bloguri, deci eşti un soi de trendinez (pe asta cu trendinezu’ am auzit-o la o colegă de curs); nu mai bine stai tu pe coada ta şi scrii doar pentru tine?!
Argumente perfect credibile şi cu care sunt întru totul de acord. Explicaţia “e un exerciţiu util” a fost dată de toată lumea de la masă (binevoiam a sta la o masă). Ok, am zis, e cel mai pe scurt lucru pe care pot să-l spun la o astfel de întrebare tip 3-defecte-3-calităţi. Apropo, urăsc întrebarea asta. Cum dracului să te caracterizezi aşa?!

M-am tot gândit la motive, de multă vreme mă tenta să scriu un articol în care să spun ce, de ce, unde, cum. Iată-l.

Cândva, demult, în vremuri acoperite de negura istoriei, am schiţat primul articol într-un caiet dictando, A5. De atunci am scris. Dar am scris doar în momentele de cruntă luciditate, într-un soi de eliberare, când realizam ce, de ce şi cum şi nimeni nu avea urechi să mă audă urlând din diverse cauze.

E un blog făcut la nervi. Din frustrare; am încercat să public nişte texte într-o revistă, au fost refuzate (revista avea standarde prea înalte) şi după faza “f&t&-le m&ma în c&r” mi-am zis că pot şi singură.
Aşa s-a născut ideea. Trebuia să se numească “Music. Me, myself and I”, trebuia să conţină diverse scrieri, trebuia să fie despre muzică. Zis şi făcut.
A doua zi, m-am aşezat la computer şi am cugetat adânc referitor la platforma pe care urma să o folosesc: WordPress sau Blogger. Am ales Blogger, pentru că eram logată la Google. Şi am zis să mă duc unde ştiu că se întâmplă lucruri bune.
În mai puţin de un sfert de oră şi fără prea multe dureri, lua naştere blogul pe care îl citiţi cu sârg chiar acum. Ştiam prea bine cum avea să arate (l-am proiectat într-o singură noapte în minte, extrem de nervoasă fiind şi citind bloguri cam un an şi ceva înainte să mi se urce piticii la nervii capului).
Primul post, scris chiar după “facere”, se intitulează “The Beginning” (de-a dreptul inspirat). Al doilea, scris la puţin timp după primul, era despre imnul blogului, şi anume o piesă fabuloasă, Faithless – Music Matters, care spune prea bine tot ce aş putea eu scrie în trei vieţi.
Au urmat atâtea şi atâtea poveşti, scrise pentru că mi-era drag să stau în faţa computerului şi să croşetez cuvintele…

Au mai fost unele mici probleme, cum ar fi legalitatea în care poţi sau nu să pui muzică pe Trilulilu. O securistă preocupată de legalitatea în care mă scald s-a documentat. Şi m-a convins, cu aplicaţie, să renunţ la a vă pune chiar aici piesele mele preferate. Care piese au avut şi ele o contribuţie majoră la ceea ce e blogul ăsta la doar (aproape) trei luni de la înfiinţare. Pentru că, trebuie să vă spun, ideea de bază şi cu care am plecat la drum era să pun o piesă deosebită lângă fiecare articol. Dar nu întotdeauna e cum vrei tu.

Şi apoi e… astăzi.
Sâc!

Depeche Mode – World In My Eyes/Violator [1990]

Cum o fi să te trezeşti la unu după-amiaza?

Mă întreb pentru că nu mai ştiu. Mă simt foarte bine la cursul de spaniolă, am nişte colegi minunaţi, o profesoară care e mai mult prietenă decât profesoară… Şi, totuşi, duc lipsa nopţilor pierdute, a orelor întregi de surfing pe net, de muzică şi doar muzică…
Ce să fac, cum să fac?
Ştiu că eu am vrut şi nu-mi pare rău.
Cei de la Depeche Mode aveau vorbă înţeleaptă, “You give me everything, but everything is not enough”.

Şi nu ştiu ce să vă recomand. Să vă dau să ascultaţi Depeche Mode sau să vă recomand Debussy, de care mi-a adus aminte cineva tocmai acum, pe messenger… Drept pentru care zic aşa: să fie amândouă. Şi timp.

Depeche Mode – I Want It All/Playing the Angel [2005]

Claude Debussy – The Girl With the Flaxen Hair

Da sau ba?

Am primit o ofertă de excursie pe mail. O excursie extrem de frumoasă şi interesantă, dar foarte lungă şi care solicită răbdarea. Iată programul, fără diacritice:

Italia Clasica & Coasta de Azur, Insula Corfu

Ziua 1. BUCURESTI – BUDAPESTA ( 800 km ) Ora 6:00 plecare din Bucuresti spre Budapesta, pe ruta Pitesti – Rm. Valcea – Sibiu – Sebes – Deva – Arad – Szeged ( vezi detalii despre alte trasee si orase de imbarcare la sfarsitul programului ). Sosire seara si cazare la Budapesta. Ziua 2. BUDAPESTA – VIENA – VENETIA ( 810 km ) Mic dejun. Plecare din Budapesta spre Viena. Vizitam orasul imperial incepand cu un tur panoramic al Ring-ului (Ringstrasse), unde vom admira Parlamentul, Opera, Primaria, dupa care continuam pietonal din Piata Maria Tereza, trecand prin curtea Palatului Hofburg, pana la Domul Sf. Stefan. Tranzitam Austria pe ruta Graz – Udine. Seara tarziu cazare in zona Venetia. Ziua 3. VENETIA – VERONA – MILANO ( 275 km ) Mic dejun. Transfer in Punta Sabbioni si imbarcare in `vaporetto” pentru traversarea in Venetia. Vizitarea Venetiei: Piata San Marco, Palatul Ducal, Puntea Suspinelor, Podul Rialto. Optional, daca timpul permite, croaziera in insula Murano. Continuam itinerariul spre Verona, unde putem admira Arenele Romane, Piazza delle Erbe, Piazza dei Signori, Casa Julietei. Seara sosire si cazare in zona Milano. Ziua 4. MILANO – TORINO -LIGURIA ( 270 km ) Dupa micul dejun, vizitarea orasului Milano: Piata Domului, Scala din Milano, Castelul Sforzzesco. Traseul continua spre Torino, oras situat la poalele Alpilor, un veritabil muzeu in aer liber datorita densitatii cladirilor istorice si a monumentelor baroce. Vom vizita Paltul Regal ( exterior ), Basilica Sant Lorenzo, Domul si Capela in care se afla una din cele mai sacre comori religioase, `Giulgiul lui Isus Hristos`. Sosire pe Riviera Ligurica si cazare. Ziua 5. SAN REMO – MONTE CARLO – PISA ( 400 km ) Mic dejun. Excursie optionala pe Coasta de Azur cu vizitarea Principatului de Monaco: Palatul Regal, Catedrala, Acvariul, Cazinoul, Gradinile exotice etc. Altfel, timp liber pe Riviera Ligurica pentru plaja sau alte activitati. Dupa-amiaza se pleaca spre Montecatini cu o scurta oprire la Pisa, prilej de a admira faimosul Turn Inclinat (exterior). Sosire in cursul serii si cazare la Montecatini Terme, renumita statiune termala situata la aprox. 50 km de Florenta. Cina la restaurantul hotelului. Ziua 6. FLORENTA ( 290 km ) Mic dejun. Deplasare la Florenta, capitala renascentista a lumii, oras de care se leaga nume precum Leonardo DaVinci, Dante Aligheri, Michelangelo, Machiavelli. Vizitam principalele atractii turistice ale orasului: Domul Santa Maria del Fiore, Basilica Santa Croce, Ponte Vecchio, Piata Signoriei. Optional, vizitam Galeriile Ufizzi. Aprox. ora 16.00 plecare spre Roma. Cazare si cina Roma (zona). Ziua 7. ROMA Mic dejun. Vizitam Vaticanul ( Muzeul, Capela Sixtina ), Catedrala si Piata San Pietro, Piata Navona, Piata Spaniei, Fontana di Trevi. Timp liber dupa-amiaza. Cazare si cina. Ziua 8. ROMA Mic dejun. Continuam explorarea metropolei: Basilica Santa Maria Maggiore, Columna lui Traian, Collosseum-ul, Capitoliul, Forum Roman, Piata Venetia. Dupa -amiaza libera sau, optional, excursie la Tivoli, orasel deosebit, unde vom putea vizita faimoasele vile renascentiste si admira gradinile luxuriante care le inconjoara. Cazare si cina. Ziua 9. NAPOLI & INSULA CAPRI ( 330 km) Dupa micul dejun, plecare spre Napoli pentru imbarcare spre Insula Capri si Ana Capri. Daca timpul permite se poate merge la Grota Azzuro. Incheiem ziua cu un tur pietonal in Napoli. Cazare si cina in zona Sorrento. Ziua 10. POMPEI – BARI ( 320 km) Mic dejun. Dimineata se viziteaza vechiul Pompei, acoperit astazi de lava vulcanului Vezuviu. Plecare spre Bari si imbarcare pe ferry-boat pentru traversarea Marii Ionice in Grecia. Cazare pe ferry-boat / noapte la bord. Ziua 11. INSULA CORFU & METEORA ( 395 km) Debarcare dimineata devreme in Insula Corfu. Tur de explorare a insulei, incluzand Palatul Achillion si Paleokastritsa. Traversare pe continent si continuam drumul spre Kalambaka, unde vom putea admira manastirile de la Meteora (exterior). Sosire si cazare in Katerini-Halkidona. Ziua 12. SALONIC – BUCURESTI ( 780 km ) Mic dejun. Plecare spre tara cu scurt popas in Salonic pentru un tur de oras. Sosire in Bucuresti dupa ora 12.00 noaptea.

E, după cum am mai spus, extrem de interesant, dar nu ştiu dacă pot să merg două zile la rând cu autocarul 800 de kilometri, mai ales că nu pot citi în maşină pentru că mi se face rău. Totul mi se pare făcut pe fugă, nu cred că pentru Roma şi Viena sunt suficiente două şi, respectiv, o zi. Nişte securişti mi-au spus că, cel mai probabil, nu voi vizita niciodată toate aceste obiective; pe această cale, permiteţi-mi să le spun că sunt nişte cobe ordinare şi că nu îi mai consider securişti de încredere.

Ideea mea de vacanţă ideală e cam aşa: hotelul lângă plajă, marea – văzută de la geam, levitat cu orele în apă şi pe plajă; este unicul mod în care pot să-mi încarc, cu adevărat, bateriile.

Răspunsul trebuie dat luni. Până atunci, poate îmi daţi şi voi un sfat: să da sau să nu?