Nu am inspiraţie la ora asta

Dacă nu aş avea un milion de lucruri de făcut azi, v-aş putea povesti şi de o tanti care m-a întrebat ieri în troleu dacă nu vreau să-mi ţină rucsacul (legendarul meu rucsac cu Disney); de menţionat că încă mai caout o geantă în care să îmi încapă toate catrafusele.

Desigur, trebuie să-i spun omului care-mi ţine spatele în materie de orice, dar mai ales de IT, omului cu calm ardelenesc şi nervi olteneşti, păstrătorului bancurilor bune şi al amintirilor din aramată că: să ai parte de tot ce e mai frumos pe lumea asta; că mai există şi alte băuturi în afară de Peroni; tot nu sunt convisă că trebuie să-mi fac analizele; la mai mulţi ani!; şi că e de la criză, dom’le!

Doamne, e al dracului de târziu (era un oximoron ăsta). Hai, v-am pupat!

It’s all gone

Gata. Ăsta a fost. Mi-a părut tare bine şi a fost tare mişto.

Vă mulţumesc că aţi fost aici, îmi sunteţi tare dragi. Şi vă aştept şi la anul, cu poveştile şi îndoielile şi dilemele şi depresiile şi aventurile mele.
Poate că de la anul o să vă pot spune nişte poveşti despre poveşti de adormit/trezit bărbaţii; deocamdată nu am găsit încă starea şi motivul să pun în lumina monitorului astfel de basme. Da, au ajuns basme.

Aveţi grijă de voi. Muzici bune şi prieteni vă doresc. Ne vedem la anu’ (adică mâine)!

Hoinăreală

Mă săturasem să stau în casă, aşa că azi am ieşit un pic prin oraş. Am stat în frig, am băut cafea şi ceai, a fost bine.

Acum mă duc să mă bag în pat şi să citesc.
E cald. Şi bine.

I wish you a Merry Christmas!

O să uit de faptul că nu mi-am intrat în starea de Crăciun, o să încerc să uit că vine sfârşitul de an şi eu nu m-am văzut cu unul dintre ardelenii mei preferaţi, o să trec peste toate.

Vă doresc să aveţi parte de cel mai frumos Crăciun, alături de cine vreţi voi, cu toţi prietenii alături.
Maria, APP, Popescu, Miruna – cu care nu am mai vorbit de un car de vreme, Raluca, Andrei, Bogdan – să vă aducă Moşu’ ce vreţi voi!

LE: Cea mai mişto muzică de Crăciun – AC/DC. Asta ca să nu ziceţi că aţi rămas fără muzici.

Nebunii ani

O premieră: prima petrecere de la care am plecat pentru că nu mă mai ţineau picioarele. De menţionat că sunt genul care dansează câte cinci – şase ore fără să stea jos.

Am nişte dureri de ceafă de îmi vine să mor. De mers nu mai pot să merg, iar genunchii mei sunt praştie. Pentru că am privit lumea de la 1.70 m plus încă 10 cm ale tocurilor.

Încă nu am poze, dar imediat ce primesc, promit să vă pun câteva, pentru că ştiu că am fost de milioane. Sâc!

“Pentru că sunetul ajunge/Din difuzoare până-n sânge,/Pentru că inima ta moare/Atunci când sunetul dispare”…