Cadouri şi crâşme

Expoziţiune: bunicii mei fac 45 de ani de la căsătorie. M-a sunat bunică-mea ieri, hai vino cu noi că ieşim undeva cu fetele (fetele au în jur de 70 – 75 de ani). Pentru că la noi în familie cazurile de 45 de ani de căsnicie sunt foarte rare, trebuie sărbătorit. Aşa că am zis da.
Intriga: Următorul lucru de care mi-am dat seama a fost că nu pot să mă duc cu mâna în fund. Deci trebuia cadou. Deci ce mama dracului să iau?!
Desfăşurarea acţiunii: Plaza România. La Bamboo nu am găsit nimic, dar ştiţi ce e aia nimic? Mă tot plimbam printre rafturile alea, lumânări, pietre, albume infernal de scumpe… Am zis că nu merită. La Sara Blu’ (sau cum dracu’ se scrie) erau numai farfurii şi pahare. Ca să vă daţi seama, bunică-mea păstrează paharele de la botezul ei. Care pahare sunt superbe, adevărat, da’…
Nu-i aşa că întriga e înaintea desfăşurării acţiunii?
Punctul culminant: Diverta. Am întrebat-o pe una de o carte (mereu cel mai bun cadou e o carte) pe care, evident, nu o aveau. Iar respectiva habar nu avea de ce e aia acuzativ. Şi să găseşti la raionul de cărţi pe cineva care nu ştie să vorbeşte corect… Zău! Până la urmă am găsit ceva, mie mi se pare ok, sper să li se pară şi lor ok.
Deznodământul: Am sărbătorit cumpărera cadoului la Azzuro. Adică o crâşmă din vestitul Drumul Taberei. Chiar, v-o recomand, mâncare bună, chelneri ok, preţuri acceptabile.
Ura, am luat cadou!

Prin Bucureşti

Doamne, cum se circulă în oraşul ăsta! Te apucă dracu’ şi cu mă-sa dacă încerci să ajungi la, să zicem, Casa Scânteii de la Moşilor. Mvai de capul şi de viaţa mea!

Cred că vi s-a întâmplat de multe ori să trebuiască să ajungeţi undeva şi să aveţi nişte indicaţii de tipul “ocoleşte complet Casa Scânteii în stânga, ultimul corp, prima intrare pe dreapta”. Pe cuvântul meu, oricâtă orientare în spaţiu ai avea şi oricât de bine ai cunoaşte zona, tot nu poţi să te descurci. Este perfect imposibil. AAAAAAAAAAAAAA!!!!!

În acest minunat oraş se petrece un fenomen straniu. Când trebuie să ajungi undeva, drumul este cumplit. Ambuteiaje peste ambuteiaje, îţi mănânci nervii încercând să stai de cât mai puţine ori la stop, nu reuşeşti, înjuri, etc. Dar atucni când trebuie să te întorci din respectiva locaţie totul e minunat. Nu că nu stai la stopuri decât o dată, dar mai şi prinzi undă verde!

neşte steluţe verzi

De azi ştie toată lumea ce vorbesc eu, unde şi cum. Nu înţeleg de ce atâta tevatură, pentru că informaţiile astea despre apelurile telefonice existau oricum; din câte ştiu eu, Romtelecomul trimitea registre cu cine şi pe cine ai sunat.
Iar eu am ferma convingere că mi se ascultau telefoanele şi înainte să dea ăştia legi peste ordonanţe peste hotătărâri de guvern.

Democraţia cu un singur conducător e unica pe care am înţeles-o.

Hoinăreală

Mă săturasem să stau în casă, aşa că azi am ieşit un pic prin oraş. Am stat în frig, am băut cafea şi ceai, a fost bine.

Acum mă duc să mă bag în pat şi să citesc.
E cald. Şi bine.

De aia

Uite acum mi-am terminat toate treburile pe ziua de azi. Tot azi ar cam fi trebuit să se termine cu stressul şi cu presiunea (ştiţi voi), dar nu întotdeauna e cum plănuiesc eu. Adică mai niciodată.
Şi totuşi, vineri am decretat că e zi de hoinăreală prin oraş. De aia. Că nu m-am mai plimbat de un car de vreme prin Amzei. Pentru că nu am mai fost de astă-vară la librăria aia de pe Victoriei, Minerva parcă-i zicea. Pentru că mi-e dor de Magheru. Pentru că vreau să o scot şi pe Doamna Mama în oraş, să mergem să bem o cafea undeva (ai luat aminte, sper).

Pentru că e prea frumos afară.

Şi am avut mult prea multă treabă în perioada asta.

Oraşul de unde aş pleca şi mâine

Aici, în Bucureşti, sunt de când mă ştiu. De vreo trei generaţii, adică.
Acum ceva vreme, maică-mea tot zicea să ne mutăm ori în Braşov, ori în Timişoara. Motivul principal era cu totul altul, dar m-am opus.
La vremea aceea îmi plăcea Bucureştiul – nu mergeam zilnic, cu treabă, pe străzile minunatului oraş.
Acum, la vreo trei ani după propunere, aş accepta în secunda doi.
Pentru că: 1) este plin de praf. Dacă mai eşti şi răcit şi trebuie să te vânturi prin oraş, nu ai nicio şansă să te vindeci; 2) sunt oameni grăbiţi, sunt oameni răi, sunt oameni nesimţiţi peste tot; 3) e imposibil să te descurci cu RATB-ul, dacă nu cunoşti oraşul; 4) e prea mult zgomot pe stradă.
Şi aş tot continua, dacă nu mi-ar vâjâi capul. Dacă mai ştiţi motive pentru care v-aţi muta acum din Bucureşti, spuneţi.
Eu mă duc să mă întind.

P.S.: Ştiu că am cititori studenţi. Dragilor, vă urez an uşor la facultate, ştiu că aveţi nevoie. Baftă!