to this year: fuck off

am tot stat să mă gândesc dacă mizeria asta de an merită sau nu un bilanţ. îl fac, pentru că ştiu că memoria are prostul obicei de a îndulci puţin situaţia după o vreme. şi chiar nu-i cazul de dulcegării.

ce a început prost s-a terminat îngrozitor. m-am împăcat cu faptul că n-o să am vreodată cuvintele să descriu cum mi-a picat în cap tavanul de la acum vet şi cum mi-a fugit pâmântul de sub picioare când am auzit că “ce-am găsit acolo era incompatibil cu viaţa”. nici cum piţu l-a căutat pe chester atunci când ne-am întors acasă fără el. cum miroase un crematoriu, cum n-am ştiut ce să fac în loc de ieşit la plimbare, cum îmi mai scapă şi acum un “pune-i şi lui chester de mâncare”. bolul de mâncare, bolul de apă, salteaua au rămas la locurile lor; piţu mănâncă şi bea din ele ca înainte.

apoi, atacul vascular pe care piţu l-a făcut cu o săptămână înainte de crăciun, dintr-o sperietură. urmează să împlinească 16 ani în februarie, deci e în multe feluri, mai puţin tânăr. acum e bine, s-a recuperat incrediil de repede, l-am investigat de i-a ieşit pe nas bietului motan, am aflat că e cardiac. ia tratament zilnic.

apoi, o serie de oameni care s-au îmbolnăvit sau au trecut prin divorţuri nasoale, inclusiv din alea fără acte.

apoi, că tot timpul a fost ceva în neregulă. ceva, orice. m-am trezit cu chestii dragi luate de lângă mine cu forţa, sub o formă sau alta, şi puţine lucruri sunt mai frustrante.

***

de partea bună a forţei, au venit lucruri bune după câteva dintre tâmpeniile astea. o maşină nouă, un job nou simpatic, nora – o dihanie neagră foarte mică, drăcoasă, tupeistă şi maimuţă alpinistă (e o pisică, nu vă îngrijoraţi), care-l aleargă pe piţu de-i sar ochii, dar care ne-a adus pe toţi puţin mai la mal din tristeţea aia fără margini şi fund. tel avivul şi faleza lungă şi călduroasă în decembrie, mykonosul fără curse zilnice de feribot spre santorini. am urmărit foarte mult tenis, îmi place de mor comunitatea tennis twitter, cred că de-aia mă şi uit în prostie. instagram, sunt o grămadă de conturi ale căţeilor făcute de stăpâni, uneori ajută să vezi că lumea nu s-a sfârşit. am făcut mult mai puţin sport, dar din iulie am revenit la două antrenamente pe săptămână şi mă simt gata să atac ceva nou (poate un 80 day obsession, vedem). am wishlist-uri şi to do-uri, dar ce nu pot trece pe ele să fim cu toţii. mă uit cu jind la secvenţele de pe angliru din vuelta de anul ăsta, cum mă uit şi la căţărările din tour de france, genunchii mei nu se aliniază prea curând, dar voinţa poate s-o. medicii de la acum vet, sunt nişte oameni minunaţi şi nişte veterinari foarte dedicaţi. prietenii mei, că mă culeg de pe jos când e cazul.

şi gata. vorba cântecului.

byron – perfect

 

Advertisements