pe scurt

from the land of plenty

despre sistemul judiciar românesc: acum vreo câteva zile am primit o hotărâre a curţii de apel bucureşti vis-a-vis de o acţiune intentată la judecătoria de sector acum vreun an şi jumătate (dacă nu chiar doi); în care curtea de apel trebuia să se pronunţe asupra unei competenţe de soluţionare.

pe scurt, fără prea multe detalii tehnico-plictisitoare: judecătoria a zis că nu e competentă să soluţioneze cauza, având în vedere că un capăt de cerere include o sumă mai mare de 500 de lei, aşa că a trimis mai departe la tribunalul bucureşti. care tribunal a avut o reacţie care s-ar putea traduce prin “nu pricep de ce m-am trezit cu speţa asta pe cap, că da, suma o fi mai mare de 500 de lei, dar suma asta e legată de celălalt capăt de cerere, care nu intră în competenţa mea, aşa că dăm şi noi mai departe cu pisica, la curtea de apel”. iar curtea de apel a trimis înapoi la judecătorie.

fără să se judece fondul cauzei. doar competenţa instanţelor judecătoreşti. un fucking an de zile.

ceea ce mi-a adus aminte că, în facultate, făcând oleacă de documentare pentru o lucrare la o materie de ceva drept comparat, m-am apucat să iau la mână o serie de rapoarte MCV (cum ar veni, pe persoană fizică); citindu-le, m-a pocnit în moalele capului senzaţia că cine scria la rapoartele alea nu călcase vreodată în vreo sală de judecată, măcar din postura de observator.
(lăsând la o parte discuţia cu şi despre anticorupţie, despre care poate am să scriu separat cu altă ocazie.) cu toată bunăvoinţa posibilă, e al dracului de greu să reformezi un sistem juridic când ai un corp legislativ atât de ambiguu şi stufos încât e nevoie ca o cauză, de orice natură ar fi ea, să se plimbe prin ţâşpe instanţe înainte ca o hotărâre să fie luată. ba mai mult decât atât, în condiţiile astea problema personalului insuficient de prin instanţe e un catch-22 de toată frumuseţea. forţa fie cu noi.

***

despre drepturi, democraţie şi alţi demoni: încerc să dezvolt o teorie unificată a dreptului de a fi prost pe barba ta în timp ce spui glume proaste, problema e că-n ultima vreme ies destul de rar prin oraş cu preocupări bahice şi chiar şi mai rar se iveşte subiectul în conversaţie. dar toată isteria cu legea anti-fumat, vag neconstituţională (singurul motiv pentru care zic “vag” e pentru că deja s-a pronunţat ccr) şi legea anti-defăimare sunt nişte exemple mi-nu-na-te. asta şi faptul că filosofia politică are un şarm anume în a se complica să explice concepte altfel simple în timp ce se scarpină cu mâna dreaptă la urechea stângă.
mno, lucrez.