Skip to content

probably the best sunset in the world

Sunday, 18th October 2015
Οία, Σαντορίνη

Οία, Σαντορίνη. Taken with LG G4

prima dată am ajuns în santorini acum vreo 11 ani, cu un vapor luat din creta. şi santorini a fost locul unde am căzut în cap definitiv după grecia, nu creta. să ne-nţelegem, creta e absolut minunată, dar îi lipseşte un ceva, habar n-am ce, pe care doar în santorini şi-n lefkada l-am mai întâlnit, chiar şi din fuga calului, aşa cum eşti când vii în santorini pentru câteva ore. probabil combinaţia de atmosferă, peisaje, vibe, habar n-am ce e şi cum să explic.
când apuci să stai câte o zi în fiecare, pyrgos, fira, firostefani, imerovigli şi oia sunt, laolaltă, manuale de arhitectură cicladică (simplicity is beauty, remember?), sumă a străduţelor pe care nu le nimereşti şi pe care încap doar doi oameni, plus faptul că e extraordinar de simplu să te pierzi.

iar oia (se citeşte “iia”, a propos) e perla. aici sunt făcute pozele arhicunoscute cu santorini – biserica cu trei cupole albastre, cele trei mori de vânt. şi apusul, care e un spectacol. e singurul loc unde se aplaudă când soarele intră în mare*, da, e atât de mişto. există o serie de terase şi restaurante de unde se poate vedea, dar cred că cel mai mişto e ori de pe stradă, ori de la cetatea veneţiană – în ambele cazuri vederea e la morile de vânt şi trebuie să-ţi ocupi locul cu nişte ore bune înainte.

breathtaking. şi mă mai duc, când m-oi întoarce.

yannis spathas – endless voyage

*later edit: singurul loc din santorini, as in nişte sute bune de turişti, dacă nu chiar mii, se adună să urmărească apusul, inclusiv din mijlocul străzii (unde “mijlocul străzii” înseamnă că uneori n-ai loc să te plimbi de ei. pentru că da, mi s-a adus aminte că mai există şi alte locuri pe alte insule, în zdrobitoarea majoritate taverne cu belvedere.

Advertisements

Comments are closed.