adulţenia e o chestie foarte mişto, mai puţin când ai de-a face cu anaf-ul. asta aşa, ca o introducere foarte bruscă pentru licenţa mea, documentată şi scrisă în vreun an şi jumătate spre doi, la care mi-a plăcut enorm să lucrez şi despre care cred c-ar fi păcat să rămână la mine-n leptopiseţ şi-ntr-o arhivă. născută de la articolul ăsta, a propos.
ăsta e link-ul: Israel and the Politics of Fear. fără pretenţii de exhaustivitate, fără să fie vreo scuză sau vreo justificare pentru subiect în sine. (s-ar putea să mai existe typo-uri, deşi am citit-o de mi s-a acrit.)
i’m a big fan of double-edge subjects, ideas, and debates for the sake of debates. pentru că, în cele mai multe cazuri, teoriile noi sunt valoroase nu pentru că reinventează roata, ci pentru că îţi oferă o altă perspectivă a roţii.
în rest, totul bine.
simplicity is beauty 