Skip to content

bloc notes despre prezidenţiale 2014

Sunday, 16th November 2014

la începutul anului, când a început de fapt campania, mi-am jurat că n-o să zic nimic. la dezbateri nu m-am mai putut abţine, era fantastic, la momentul “găinile în curtea acl“, iniţial m-a buşit râsul, după care m-au lăsat nervii. de-asta scriu. fără pretenţie de analiză, de exhaustivitate, sunt doar nişte lucruri de care aş vrea să-mi aduc aminte la următoarele alegeri, fie ele parlamentare sau prezidenţiale.

– înainte de toate, pentru o infuzie de realitate, azi am fost undeva în domneşti, unde asfaltul e o noţiune relativă, la doar douăzeci de minute de centură. o să fie bine peste mulţi ani. nu acum, nu peste cinci.

– cum am zis şi pe twitter, la turul I: e fantastic cum lumea începe să iasă la vot de-abia când ajunge cuţitul la os. desigur, e cool să-ţi postezi pe facebook buletinul cu autocolantul “votat” pe spate, dar nimeni nu merită mângâieri pe creştet pentru asta. de altfel, n-am înţeles în vecii vecilor de ce plăteşti taxe şi impozite, dar refuzi să votezi. şi, mai ales, unde aţi fost până acum?
nu-i bai, mai bine mai târziu decât niciodată.

– două vorbe despre comunicarea de campanie:

  • iohannis – dezastruos (sau poate că mă aşteptam eu la mult mai mult de la echipa lui de campanie); un concept slab, extrem de exploatabil (că ponta n-a ştiut cum s-o facă, deşi putea, e altă discuţie); extrem de inadecvat ca prezenţă scenică la tv (observabil în toate interviurile tv + dezbateri), cu mici sclipiri; a ratat nişte ocazii importante de silver bullet, pentru că a exploatat probabil nici un sfert din minusurile lui ponta (i-a luat o dezbatere şi jumătate să scoată lista de membri ai psd cercetaţi penal). de notat replica “decât să fiu mârlan, mai bine pierd”, în ultima conferinţă de presă – spune multe despre mentalitatea lui. dar luptele nu-s despre bun-simţ, nu în politica asta.
  • ponta – nu m-apuc să dau cu epitete, că mai termin mâine. aş zice doar că a fost o campanie adecvată la personaj, la scop, la context. cu un avantaj evident în ceea ce proveşte dibăcia în replici faţă de iohannis. a făcut nişte greşeli mari de tactică în dezbateri, dar au rămas netaxate – deci, aş zice, aproape ca şi cum nu le-a făcut. un plus pentru pregătirea dezbaterilor faţă de iohannis. pun aici măgăria cu găinile aruncate în curtea acl-ului, cu menţiunea că aş fi vrut să fiu de faţă în momentul în care le-a venit ideea + lipsa de reacţie a asociaţiilor pentru protecţia animalelor. nu tot ce zboară mai şi latră, dar asta e altă discuţie.
  • şi ponta, şi iohannis au împrumutat ceva din băsescu. moştenirea politică a jucătorului o să ne tot bântuie destulă vreme de-acum încolo; cam cum bântuie mineriadele, în fiecare iunie, prin jurnalele de ştiri.
  • macovei – mi se pare interesant ce-a făcut, mai ales din perspectiva targetului pe care l-a mişcat. în timpul pe care (nu) l-a avut la dispoziţie, cu resursele financiare pe care (nu) le-a avut la dispoziţie, remarcabil, chiar. de notat şi din perspectiva procentului de oameni care stă pe facebook. păcat de inconsistenţa programului. dar aici poate e şi subiectivismul meu, fiindcă nu cred în dna ca un mesia al politicii româneşti.
  • dezabterile: prima, cu rareş bogdan (despre el a fost prima dezbatere, orice mi-aţi spune) – un dezastru ambulant. incapabil să-i stăpânească pe vreunul dintre candidaţi, format …ciudat (doamnele care au pus întrebări – of, of; lavinia şandru – sfinte cristoase, fiinţa asta e realizator tv!), ponta agitat, iohannis cu perplexitate ca unică reacţie la ce se-ntâmpla în studio. a doua, cu o mădălina puşcalău ca moderator absolut banal, dar decent (când rareş bogdan e ştacheta, e destul de greu s-o dai în bară). cronometru folosit, reguli explicate de la bun început, ordine în răspunsuri şi replici, păcat de întrebările tip “ce aţi simţit în timpul accidentului”. ponta mai calm, mai stăpânit, cu destule erori în discurs netaxate de iohannis, iohannis mai pregătit, mai cu replicile la el (deşi a ratat o ocazie mare la întrebările de final, recuperată pe jumătate cu replica “I-a prostit oare Băsescu pe români când v-a pus prim-ministru”.)

– s-au ratat multe teme de discuţie în campania asta. cea mai importantă ar fi chiar atribuţiile preşedintelui, dar na, bine şi-aşa.

– simt deja o urmă oarecare de regret pentru băsescu, vizibilă în timpul dezbaterilor, când unii îşi mai aduceau aminte de show-ul pe atunci plictisitor de la băsescu – geoană, din 2009.

– mai sunt vreo trei ore şi ceva până la închiderea urnelor; oricare ar fi rezultatul, tind să cred c-o să iasă cu scandal. de remarcat prezenţa uriaşă faţă de primul tur, mai ales în diaspora. mă rog, mă repet cumva, dar apreciez enorm interesul faţă de politică reactivat de vreun an încoace.

– mi se par foarte periculoase şi anti-democratice (ca să nu zic direct fascistoide) opiniile de genul “votul meu e mai important decât al ăluia de la ţară/decât al ăluia din diaspora/decât al ăluia care altă opţiune faţă de mine”. a fost plin între cele două tururi de maxime de genul ăsta. concluzia mea e că democraţia românească arată exact, dar exact ca noi.

– tot în ideea asta, e de ţinut minte un mini-sondaj (vorba vine) făcut pe facebook de prietenul muntele, care punea o întrebare: dacă în turul II ar ajunge ponta şi vadim, tu cu cine ai vota? răspunsul covârşitor a fost vadim, cu argumentul “ar fi mai uşor de dat jos”. chestie la care eu nu prea ştiu cum să reacţionez; desigur că teribilismul de pe facebook e un factor foarte important de luat în calcul, dar am discutat în privat cu unii dintre oamenii care răspunseseră că vadim, păreau destul de convinşi. sau, fie, ştiu cum să reacţionez: le respect opţiunea, desigur, atâta doar că fiecare vadim din ăsta pe limba lui piere. adică, pardon, cu xanax şi extraveral. cam atât de mare e ura, ura pură, faţă de ponta; cam atât s-a înţeles din mijloacele democratice de folosit împotriva unui preşedinte. dacă (virgulă) cumva mă mai întrebam de ce.

– în ultima vreme, mi s-a aprins beculeţul votului obligatoriu în cap, cu o opţiune de “none of the above”. o soluţie pentru votul nul, o soluţie pentru absenteism, ar dispărea aura de ilegitimitate a unei clase politice care trece prin alegeri cu mai puţin de 50% prezenţă la vot, ar dispărea şi ifosele cetăţeanului de rând, care comentează de pe margine, ba chiar ar fi mai eficient decât un recensământ. după ce s-a-ntâmplat în diaspora în ambele tururi, aproape că-mi vine să-mi cer scuze pentru idealism, am uitat că lumea de afară nu e aia descrisă de arend lijphart, ba chiar nici cea din linz & stepan, de australia nu mai zic.

– oricine ar câştiga, o să fie prăpăd prin vame, aşa-i? ori se-ntoarce diaspora val-vârtej, ori pleacă toată lumea din ţară. hăhă, ce-am mai râs la poanta asta (sic).

– the honeymoon effect. o să dureze puţin, foarte puţin.

forţa fie cu noi.

Advertisements

Comments are closed.