Skip to content

ce nu mai fac

Thursday, 4th September 2014

acum o vreme, mi-am propus să scriu măcar o dată pe lună aici. mai o carte, mai o muzică, mai o consemnare despre nimic. în ultimele două luni, nici n-am avut timp să stau să văd ce drac de gânduri îmi mai zboară pe lângă cap. e oribil; măcar am apucat să fug cu cortul la mare. şi să-mi iau ouzo şi mastică din aia bună de la skinos. masa şi dansul pe adresa redacţiei, vă rog.

vara asta, neavând atâta timp pentru insomnii ca la carte, cât să-mi păstrez creierul la locul lui, m-am trezit că m-au apucat iar angoasele (in)existenţiale. mi-au ajuns veşti despre cel puţin 10 (ze-ce) nunţi anul ăsta, din alea cu crinolină şi circ, de stai şi te-ntrebi ce naiba i-a apucat pe toţi deodată. şi, cum stăteam strâmb judecând drept, mi-am dat seama că-n vreo doi-trei ani (maximum) petrecerea de divorţ o să fie cool. sper doar ca, peste vreo alţi zece, să nu-nceapă plodul mult iubit să urle a “ce mă-nvăţaţi voi pe mine, că habar n-aveţi de voi”.

deci, să râdem.

am de gând să-mi duc pozele din skiathos la developat, păcat să skiathos e un fel de thassos cu englezi, în sensul de cosmopolită în sensul prost al cuvântului. şi nu e de la egee, că doar există mykonos, santorini, kalymnos, creta. dar am să revin pe tema asta.

pe bucăţi: mai visez din când în când migdalul şi strada pietruită. am intrat în magazinul de muzică din skiathos, era o dezordine perfectă acolo, plus vreo şase pisici – şi tocmai se vânduse ultimul cd cu yannis spathas. nici nikos portokaloglou n-aveau. patroana afacerii, o grecoaică şatenă-vopsită-blondă, m-a-ntrebat de unde am auzit de ei. nu m-a dus capul să-i zic că uneori muzica te aude pe tine. şi mi-am dat seama de faptul că totuşi m-aş muta, măcar o vreme, într-o ţară cu viteze la interneţ la fel de bune ca cele de la noi. să ne trăiască broadbandul, zic.

altfel, chiar nu ştiu ce nu mai fac.

depeche mode – the love thieves

 

Advertisements

Comments are closed.