Skip to content

un an de muncit mai târziu

Saturday, 10th May 2014

epifania: acum câteva săptămâni s-a împlinit un an de când muncesc şi sunt plătită pentru asta. sau, ca s-o spun altfel, sunt plătită să învăţ. mult, repede, bine, acum.

un an mai târziu, încă ţin minte ce-am avut în cap atunci când am vrut job din primul an de facultate, pe lângă nevoia stringentă de a-mi finanţa hobby-urile. ştiam c-o să-mi dau pe ochi frumoşi timpul liber şi ştiam că, la un moment dat, voi ajunge să nu mai am timp de hobby-urile datorită (sau din cauza) cărora am luat decizia. nu ştiam că vor dispărea insomniile. îmi cam lipsesc.

deşi, ca de obicei, “am luat decizia” e, de fapt, un concurs de împrejurări mai mult sau mai puţin fericite. am norocul (deduc că e noroc) să fac o facultate la care am intrat cu aşteptări zero şi de care m-am îndrăgostit iremediabil, poate tocmai datorită aşteptărilor lipsă; de dragul politicii care nu e niciodată ceea ce pare, de dragul ochilor pe care ţi-i deschide larg, de dragul faptului că te face capabil să citeşti o ştire critic, să-nţelegi ce naiba e cu lumea asta şi de ce. dar asta nu e un hard skill. nimeni nu o să te angajeze pentru că ţi-a plăcut leo strauss şi  înţelegi de ce consiliul de securitate al onu nu poate lua vreo decizie, vreodată. (singura dată când s-a întâmplat, rusia n-a fost acolo, iar ce-a ieşit a fost oricum, numai bun nu. poate-o fi bine aşa, nu ştiu ce să zic. mă rog, altă dată despre chestia asta.)

..ca de obicei, “am luat decizia” e, de fapt, un concurs de împrejurări mai mult sau mai puţin fericite. după felurite încercări (radio, evenimente, odiseea interviurilor la care am fost e ..lungă, normal), după draga mea revdepov, nişte oameni (băi, când ieşim să mai bem?) au considerat că pot. pot, dar mai e mult până departe. publicitatea pare foarte glamour, cool, trendy, există hype-ul ăsta, senzaţia de importanţă vag arogantă pe care o emană în afară; uneori e, alteori nu e. dar, întotdeauna, e de muncă. şi, la cum mi se-arată, nu pare deloc excepţia între alte inginerii şi economii.

şi-apoi, mai e un lucru: în răstimpul ăsta atât de scurt, am văzut destule idei murind mai mult sau mai puţin din faşă, pentru că n-au existat oamenii care să pună tot puzzle-ul de bugete, resurse şi time framing-uri laolaltă, să facă să funcţioneze totul. atâţia project manageri care nu pot să danseze în echilibristica asta a lui “fă să se-ntâmple”.

mă rog, alegi să fii minge de ping-pong sau să ţii paleta-n mână. chestie de perspectivă.

dar, în lipsă de orientare în spaţiu (vorba vine), e reconfortant să ştii că mai ai timp să greşeşti. gambling, despre asta e vorba. concursul de împrejurări pe care îl faci să lucreze pentru tine.

it’s not that complicated, is it.

johnny cash – god’s gonna cut you down

Advertisements

Comments are closed.