Skip to content

trivale

Tuesday, 24th December 2013

înainte să-mi cumpăr bicla nouă, mi s-a părut de bun-simţ faţă de banii pe care urma să-i cheltui să mă duc la ortoped, să văd ce naiba se-ntâmplă, totuşi, cu genunchii mei. artroza cică nu lasă loc de-ntors; dar în momentul când doctorul mi-a zis că nu mai am voie să fac nimic (dar nimic, sport în mâini, eventual), am ştiut c-o să-mi iau bicla oricum, fie ce-o fi; fiindcă de ce să trăiesc mult şi prost, fără să mă bucur de nimic, când pot să trăiesc puţin şi mişto, rupându-mi oasele pe biclă.
aşa că, de aproape trei luni încoace, îmi petrec timpul liber cu doamna meriduş. o doamnă bine, simpatică foc, degrabă săritoare de borduri şi căţărătoare pe dealuri (spre deosebire de mine). o iubesc ca pe ochii din cap, mai ales pentru cadrul de 17”, care-i pe măsura mea şi care-mi lasă genunchii în pace. mă mai dor la oboseală sau pe urcări lungi, ceea ce mă duce cu gândul la nişte spd-uri, dar una peste alta situaţia stă absolut senzaţional. frică instinct de autoconservare tot mai am, nu merg pe cât de repede aş putea, dar în sfârşit mi-e bine pe bicicletă.

***

unul dintre cele mai dragi locuri de pe lumea asta mi-e pădurea trivale, dintr-o sumă de motive mult prea lungă ca să vorbesc despre ea. şi e un loc foarte mişto de mers cu bicicleta, fiindcă nu-s porţiuni prea lungi de plat. başca faptul că ai combinaţia perfectă de offroad şi asfalt. aşa încât am zis că o tură de-o zi, cu trenul, ar fi cel mai mişto cadou de crăciun pe care mi l-aş putea face pentru un an care-a fost în toate felurile (dar mai mult bun decât prost, ceea ce e ok).

am un vis care-ncepe fix cu imaginea asta (dar vara) şi care se repetă. mai rar, în ultima vreme.

am un vis care-ncepe fix cu imaginea asta (dar vara) şi care se repetă. mai rar, în ultima vreme.

vreme excelentă, superb de pustiu. prin pădure mai erau oameni care alergau. la un moment dat am ajuns, din greşeală, în cimitir – după cum s-a exprimat felix, “am dat colţul greşit prin pădure”. nolo zboară pe căţărări, la un moment dat a luat-o înaintea mea doar ca să mă trezesc cu el în spate după vreo câteva minute. eu m-am distrat, oricum m-am dat cu fundul de pământ la nişte coborâri; de-abia în trenul de întoarcere, când am remarcat nişte crampoane sănătoase, am înţeles de ce-mi fugea roata spate de sub fund în halul ăla. mi-a plăcut, mai vreau, o să mă mai duc.

20131223_121618

mă rog, c-aşa-i în tenis: după tura asta, am reuşit să cad nasol de tot, pe drum spre casă. cu moment de blackout, cu genunchi beştelit şi umăr în pioneze, în fine, casca m-a scăpat.

purtaţi cască. it’s no joke.

p.s.: traseul e de găsit aici, cu nota că ciclocomputerul zice c-am făcut ceva mai mult de 20 de kilometri, nu 15, cât a înregistrat gps-ul meu.

Advertisements

Comments are closed.