Skip to content

am vândut-o pe doamna biclă

Tuesday, 10th September 2013

am primit bicla acum un an şi jumătate, la cea mai mişto petrecere întâmplată vreodată. mi-o doream de nişte ani buni, aveam în cap şaptej’ de mii de ture de făcut cu ea. transfăgărăşan, transalpina, poate şi-un drum la mare, în pregătire pentru davos – stelvio, care va veni într-un tur de europă. călătorului îi şade bine cu drumul; atâta doar că unele lucruri sunt pe măsură. dar să nu intrăm acum în discuţia despre mărimea care contează.

am vrut biclă exact atunci când mi-am dat seama că n-ajunsesem încă pe transfăgărăşan. nici pe transalpina, dar am zis să-ncep cu începutul. până să vină doamna, a mai trecut nişte vreme, în care m-am amăgit cu nişte bicle pliante care se dezmembrau la fiecare bordură.

***

înainte să plec pe transfăgărăşan, la întâlnirea ciclism.ro de acum un an, apucasem s-o plimb prin oraş şi pe lângă. prima căzătură cu ea a fost pe o bucată de gheaţă, devreme în martie. era ciudat faptul că nu puteam să mă caţăr pe dealuri decât cu relativă greutate, mai ales că picioare care să ducă apucasem să fac, suflu – la fel. prietenii biciclişti mai cu nişte kilometri în ciclocomputere mă tot întrebau dacă nu cumva bicla mi-e mare. ceva nu se lega, dar n-a contat. aveam în sfârşit bicicletă cu care să mă plimb.

ce e cert e că, în ziua căţărării pe trans, am apucat doar să ies cu restul găştii pe poarta pensiunii şi să ajung la şosea; genunchiul stâng a cedat într-o pocnitură mai mult decât dubioasă şi-o durere teribil de ascuţită. am ajuns în tabăra de unde se pleca cu vreo jumătate de oră mai târziu decât trebuia. momentul psihologic a fost la borna de 10 kilometri rămaşi până la bâlea cascadă; m-am enervat ca dracu’, îmi dorisem îngrozitor de mult s-ajung acolo pe biclă, reuşisem (!), dar nu mai puteam să urc. genunchiul mă durea îngrozitor; într-un fel mă oftic c-am fost singură acolo, am şi uitat trei sferturi dintre înjurăturile inventate. oricum, variantele erau simple, ori urcam, ori mă întorceam. aşa că am luat-o în push-bike până la următoarea bornă. la un moment dat, m-am întâlnit cu o parte din oamenii care se opriseră să m-aştepte (cinste lor!), am primit un nurofen, m-am mai anesteziat puţin. zece borne kilometrice mai târziu, am ajuns la cascadă. de unde am decis c-ar fi înţelept să luăm telecabina, era păcat de ce urcasem până atunci.

427051_10150958813517761_855662431_n

(c) ciprian muntele

cele mai mişto douăzeci de minute dintotdeauna au fost coborârea de la bâlea lac până în cârţişoara. nu vreau s-o descriu, e mai sănătos să se ducă fiecare să vadă ce înseamnă un transfăgărăşan pe bicicletă. a meritat entorsa la genunchi? da. la dracu’, da. aş mai face-o încă o dată, dacă ar fi nevoie. de altfel, am să mă-ntorc pentru revanşă.

603534_10150958813887761_1750413993_n

ca să-nţelegeţi cum a fost coborârea
(c) ciprian muntele

acum vreo câteva săptămâni, mai de dor, mai de curiozitate, m-am urcat pe dashie a lu’ felix (dashie fiind o altă doamnă, verişoară cu a mea, plimbată, nu glumă). monstrul din mine şi-a dat seama că are nevoie, totuşi, de-o biclă pe măsură.

***

doamna, c-aşa-i zic, e o maestră la urcatul bordurilor. e-atât de mişto, că nici câinii nu se dau la ea (zău). recunosc, am avut momente în care m-am bazat mai mult pe ea decât pe mine. şi nu m-a dezamăgit. singura problemă (din cauza căreia o şi vând) e cadrul de mărime xl care e, oricum aş da-o, mult prea mare pentru mine. tehnic vorbind, e recomandat pentru persoane mai înalte de 1.85m. eu – având undeva peste 1.75, dar sub 1.80m de craci incomod de lungi (da’ buni, c-altfel n-ajungeam la pedale neam) – am reuşit să pedalez pe ea cu şaua coborâtă la maximum. nu recomand nimănui aşa ceva; genunchiul e primul care crapă. şi, dup-aia, fiecare cu norocul şi recuperarea.

lăsând partea sentimentală la o parte şi trecând la lucruri mai tehnice, doamna e un rockrider 5.1; cadru de aluminiu, roţi de 26”, v-brake-uri, 21 de viteze. bicicleta costă 700 de lei. pentru mai multe detalii, vizionări şi test ride-uri, anca.sandu94@gmail.com.

LATER EDIT: într-un final, am vândut-o. e oarecum ciudat, brusc holul e mult mai mare, noroc că n-o să dureze mult, hîhî. bonusul e că sunt în măsură să dau nişte sfaturi despre cât de (in)eficiente sunt site-urile de vânzări cu-de-toate, dar despre asta – altădată.

Advertisements
One Comment
  1. Sunday, 15th September 2013 12:53 PM

    Frumos articol. Te feicit pt. Pasiunea pe care am simtit.o in articolul tau

Comments are closed.