Skip to content

closing circles: depeche mode

Thursday, 16th May 2013

strangelove.

e simplu: la mine-n dicţionar, “show impecabil” e egal cu sade (pentru că) şi depeche mode, dragoste veche, mare, prima, cât oi trăi, urca-m-aş pe pereţi de cât de mişto sunt. printre altele, şi pentru că au nişte show-uri fabuloase, pentru că dave are tot ce-i trebuie ca să nu îmi placă, dar îmi place de leşin, pentru că martin gore, pentru că andrew fletcher, pentru că ‘ai, frate!, ce grafică au putut să facă. pentru că tot, dar absolut tot, de la concept la lumini e gândit, e complet, se leagă; e un agrenaj pe care-l vezi în faţa ochilor că merge, că te fură, că-ţi place cum te fură, dar nu sesizezi cum. au fost impecabili, all i ever wanted, all i ever needed. nici mai mult, nici mai puţin, fiindcă ei sunt.

mi se pare senzaţional cum o trupă poate să-şi găsească zeci de nişe diferite, să aibă o altfel de linie pe fiecare alt album, să plece de la kraftwerk şi s-ajungă să-şi facă publicul să urle încă zece minute după ce concertul s-a terminat. genul ăla de concert după care tre’ să te odihneşti puţin, ai urlat ca un dement şi nu-ţi mai simţi gâtul, ai şi plâns puţin, te dor palmele şi umerii şi orice, şi-ai mai vrea o tură. ca un fel de sex, doar că nu-l faci tu. nu mă-ntrebaţi cum, ştie dave mai multe.

***

am avut un parcurs muzical foarte ciudat; ce contează e că depeche mode a apărut la timp, să-ndrepte ce era de-ndreptat şi să mai deschidă (larg) nişte uşi. alde vangelis. pe vremea aia, îmi doream teribil de mult să fac radio, să nu mai depind de nimeni, să-i văd într-un concert, să mă-ntorc în grecia, mă rog, chestii dintr-astea. mi-am agăţat destule momente-n cui pe muzica asta, mi-am făcut de multe ori ordine printre scheletele din dulap pentru că “policy of truth”, am avut epifanii pentru că “macrovision” şi “little 15”, ..mmă rog.

şi autosuficienţa asta, ciudat lucru.

aseară, mi-am văzut nişte ani curgând prin faţa ochilor şi mi-am dat seama că de-aia-s cercurile cercuri: fiindcă se închid în acelaşi loc. că poate mi-au mai crescut ţepi, ziduri, mlaştini, nisipuri mişcătoare (nu la rinichi). poate am mai văzut nişte lucruri. poate. am închis ochii şi m-am văzut iar stând la birou, cu căştile de la walkman în urechi, uitându-mă în gol şi vrând tot. “playing the angel”, pe casetă, aceeaşi casetă, e acum în maşină. totul, acelaşi tot, s-a trezit iar. un tot cu de toate, vă rog. da, mare, la pachet.

şi mi-am luat tricou cu “personal jesus”, fiindcă aşa-s cercurile.

Advertisements
One Comment
  1. Thursday, 16th May 2013 8:27 AM

    Frumoasa descriere. Aceleasi trairi le-am incercat in 2006 🙂 Din pacate, aseara am retrait emotia numai cu gandul. Felicitari pentru aceasta desciriere minunata in care m-am regasit 100%.

Comments are closed.