colanţii, această crimă

cine e vizat de articolul ăsta n-o să-l priceapă, oricum.

cu cât curg şuncile mai în tsunami-uri, cu atât predispoziţia spre colanţi e mai mare şi mai înfiorătoare. şi nu mai pot să merg pe stradă şi văd diverse madame umblând aproape-n chiloţi. deşi chiloţii ar fi mai cinstiţi în contextul ăsta.

înţeleg că ţi-e cald, înţeleg că ai slăbit doo kile şi ţi se pare că eşti candice swanepoel + charlize theron = love, înţeleg că ai lucruri de demonstrat şi de arătat. dar colanţii au această damnabilă proprietate de a fi mulaţi şi, în unele cazuri, aproape transparenţi. ciudăţenia  mare e că, dacă vreau să văd vulve, mă uit la filme porno, nu ies pe stradă.

şi n-arată okay nici dacă tragi o fustă peste. sau, mai rău, pantaloni mai scurţi decât colanţii. şi în nici un caz cu balerini, care sunt în stare să transforme cele mai mişto glezne din lume în butuci.

singurul context în care colanţii ar trebui să existe e sportul. bine, recunosc, am o simpatie foarte specială faţă de oamenii pe care-i văd ori pe stradă, alergând şi ocolind pietoni neatenţi, ori la sală, trăgând de ei ca disperaţii. (gata, ştiu: de fapt, eu mă duc la sală ca să am o scuză suficient de bună ca să port colanţi. hă.)

ăia şapte ani de ghinion care vin după ce-ai spart oglinda sunt colanţii proaspăt cumpăraţi. zău de nu.

Advertisements

3 thoughts on “colanţii, această crimă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s