Skip to content

bacul. ce, de ce, dar mai ales cum

Monday, 9th July 2012

am scris şi anul trecut pe tema asta, am să mai scriu cât o mai fi nevoie. 

iar s-a picat pe capete la bac, iar se discută discuţii. nu că eu aş face altceva, dar multă lume trece razant pe lângă esenţa problemei şi-s incredibil de puţini oameni din interiorul sistemului care scriu.

ce se-ntâmplă, de fapt, în liceu?

e simplu: nu se-nvață. spre deosebire de gimnaziu, unde profesorii chiar sunt profesori, iar domnu’ elev încă e sub bâta părintească și-și vede, totuși, de treabă, la liceu e-un laissez-faire de invidiat, culminat de-o epocă strălucită a marilor descoperiri geografice: barurile. vorba vine, că nu toată lumea-şi pierde vremea prin baruri, dar ideea rămâne.

bacul nu e un examen dintr-o sesiune oarecare la facultate, pe care să ţi-l poţi lăsa restanţă. nu e nici un examen de cultură generală, aşa cum zic o grămadă de părerişti; să-mi fie cu iertare, ce cultură generală e-n a şti numărul de capitole din “baltagul”? exact, nici una. e-un examen pentru care, în principiu, trebuie să toceşti nişte cărţi de comentarii (de română vorbesc, c-a fost singura probă comună a tuturor profilelor), să reţii citate en-gros şi să speri că părerea ta nu va deranja pe nimeni. mă rog, acum intervine relativitatea termenilor: ceea ce eu numesc “toceală infectă şi sinistră” poa’ să fie, la fel de bine, “preocupare decentă”. (n-am suportat niciodată recitatul părerilor criticii literare, care – de multe ori – e şi pe lângă. aici aştept profesorii de română să sară-n sus că n-au “citit în critică” ce spun eu.)

de ce nu se-nvaţă?

pentru că nu-i nevoie. am mai zis, o s-o repet: problema nu-i că se copiază la bac, ci că se copiază până acolo. şi asta se-ntâmplă pentru că nu (mai) e nevoie de cunoştinţele respective. trăim în era google, în care orice informaţie, para- şi răsverificată, e la un click distanţă. e vreun rost în a reţine tomuri întregi care nu vor folosi nimănui nicăieri? fireşte că nu. materia e stufoasă, e structurată prost şi foarte plictisitoare.

aici intervine profesorul, care poate – dacă ştie cum – să facă din cea mai plictisitoare lecţie o plăcere. doar că specia asta de de pedagog e pe cale de dispariţie: ecologia sistemului e nemiloasă, iar mulţumirile elevilor – rare – nu ţin niciodată de foame. din fericire, există şi oameni la orele cărora se merge de plăcere şi care-şi fac elevii să-nveţe nu din obligaţie, ci de jenă. o singură problemă, doar: singurul lucru câştigat e timpul petrecut c-un om decent.

instituţia meditaţiei

ceea ce nu vrea să priceapă domnu’ elev e că nimeni nu-i poate pune cu de-a sila ştiinţa de carte-n cap. orele de pregătire şi meditaţiile pot, eventual, să clarifice lucrurile nepricepute în clasă. nimic nu înlocuieşte studiul individual, oricâţi bani ai investi în meditaţii. aviz părinţilor, care nu-l mai pun pe plod la muncă, şi-aşa face meditaţii şi se trezeşte de dimineaţă, bietul de el.

dacă vreţi, meditaţiile sunt un fel de barometru al sistemului şi al profesorului de la clasă: dacă e nevoie, înseamnă că mersul la şcoală e (aproape) degeaba. şi nu mai pot să-l blamez pe domnu’ elev c-alege să-şi vadă de golăneală, în loc să stea degeaba pe la ore.

cercul vicios al profesorilor slab pregătiţi

ilustre rezultate ale sistemului care ajung să pregătească noile generaţii şi efectul în lanţ al efectelor în lanţ. ca idee, anacolutul sau tautologia sunt greşeli de exprimare întâlnite chiar şi în cele mai fericite cazuri. o explicaţie: pe scara mea de valori, exprimarea corectă şi coerentă e înaintea cunoaşterii domeniului de activitate, mai ales în cazul unui profesor, pentru că e singurul mod de a transmite informaţia corect şi rapid mai departe. doar dacă ştii să vorbeşti, o să poţi povesti despre ce s-a întâmplat în 1683 la viena, despre “scrisoarea I” sau despre integrale.

n-am să deschid discuţia despre moderatorii şi reporterii de televiziune (semi)analfabeţi care vorbesc despre “incidentul de pe tren” sau despre nu ştiu ce teză de doctorat “făcută pe drept” şi care propagă exprimările incorecte ca pe ciumă. mi s-a spus de multe ori că-s exagerată când vine vorba de gramatică, de acuzativul cu prepoziţie sau de împrumuturile făcute  de-a valma din engleză (boală de care suferim de nişte secole, un soi de complex de inferioritate al culturii româneşti – despre asta cu altă ocazie). or, când modelele fac greşeli de exprimare, nu prea mai poţi avea pretenţii de la elev. şi-aici discutăm de-o vină colectivă, a sistemului: şi-a facultăţii mai mult sau mai puţin particulare care-a pregătit profesorul, şi-a supraveghetorului care a închis ochii la bac şi l-a lăsat să copieze, şi-a profesorului care nu i-a dat o notă pe măsura cunoştinţelor în şcoală etc. şi-s perfect convinsă că prea multă indulgenţă strică.

poate că tocmai asta e cea mai mare problemă: că nu există un vinovat pe care să-l spânzurăm în piaţa publică. ar fi simplu de rezolvat, toată lumea ar lua bacul ca acum trei ani, particularele ar avea din ce să trăiască, toată lumea ar fi fericită. întâmplarea face ca sistemul de învăţământ să fie un angrenaj care se bazează, mai mult ca oricare alt sistem, pe o stare de echilibru a societăţii. mai mult decât oricare altul, pentru că vorbim, totuşi, de viitorii angajaţi, viitorii părinţi, profesori, ingineri, avocaţi, medici.

examenul maturităţii lu’ peşte. variabilele

subiectele sunt elaborate de către profesori din ţară şi trimise la corectat la bucureşti, alături de bareme. cunosc persoane care au lucrat la corectarea subiectelor; lăsând la o parte formulările inepte, se-ntâmplă frecvent ca şi baremele să fie greşite. iar dacă profesorul îşi greşeşte baremul, apăi.. dar gata cu întrebările retorice. da, subiectele diferenţiate ar putea fi o soluţie foarte bună, dacă soluţia n-ar fi aplicată de minister cu picioarele, facând un sondaj de opinie într-un liceu foarte bun despre o măsură care i-ar avantaja (vorba vine) pe cei din colegiile tehnice. în general, subiectele se fac la nivel mediu, ca toată lumea să le poată rezolva. recunosc că mi-e imposibil să înţeleg cum se pot lua note de doi şi trei în momentul în care există inclusiv indicaţii de rezolvare pe subiecte, plus că materia poate fi parcursă într-o lună, cât de-un şase.

profesorii  – cei care vor – merg şi la corectat. deja e-o banalitate să spun că nu toţi sunt pregătiţi cum trebuie, că unii sunt mai stricţi, iar alţii – mai îngăduitori. e-o baftă chioară ca lucrarea unui elev să încapă pe mâini bune, pardon, corecte şi obiective. se corectează la două mâini, diferenţa dintre cele două note poate fi de maxim un punct – enorm. sunt destule cazuri în care profii se ceartă pe lucrări – care şi unde merită punctajul, de ce etc. şi ne-ntoarcem la baremele prost făcute.

camerele de luat vederi sunt cvasi-inutile, pentru că nu există şi microfoane, iar examenul nu e imposibil de fraudat; e mult mai greu şi mai riscant, dar nu imposibil. la un moment dat, am fost la nişte examene organizate de british council, de institutul cervantes şi de institutul goethe, unde nici nu s-a pus problema de camere de luat vederi şi, cu toate astea, supraveghetorii au reuşit să depisteze telefoanele ascunse-n bănci/mâneci/etc şi să-i dea afară pe respectivii candidaţi fără prea mari greţuri. ceea ce demonstrează că totuşi se poate şi, cel mai dureros, că problema oamenilor e mai mare decât cea a procedurilor şi metodologiilor de examen.

lenea-i o doamnă, asta ştim. şi, poate, singura vină a elevului care vine după doisprezece ani de şcoală în care a învăţat că şcoala nu-i trebuie la nimic, că n-are rost să înveţe, că ceea ce-l va propulsa sunt banii, nu numărul de cărţi citite. eu nu am contraargument la “da’ la ce-mi foloseşte să-nvăţ?” sau “la ce să fac o facultate, când pot să mă duc să muncesc?” – e calea uşoară  de-a te realiza social. n-o zic eu, o arată alţii.

promovabilitatea e cea corectă, iar notele sunt luate, în sfârşit, pe meritul fiecăruia. dincolo de problemele de ordin economic care decurg din numărul imens de elevi care nu şi-au luat bacul, nu m-aş uita la rezultatele astea ca la o tragedie naţională, pentru că – în fapt – valoarea sistemului n-a scăzut brusc, ci doar a fost demonstrată; ba chiar îndrăznesc să spun că rata asta de promovare e una corectă şi că n-ar trebui să fie mai mare. iar dacă a atins cote de 80 – 85%, e pentru că era nevoie de studenţi în particulare şi pentru că ne-a plăcut să ne dăm culţi în cap când nu era cazul.

Advertisements
26 Comments
  1. Monday, 9th July 2012 2:08 PM

    Tu ai fi o dirigă foarte mișto.

  2. Monday, 9th July 2012 2:10 PM

    cre’că mi-ar şi plăcea.

  3. Monday, 9th July 2012 2:48 PM

    Io aş începe prin a te felicita pentru ce ai făcut la bac (de fapt nu, reformulez, în anii şi lunile care au precedat bacul). Eu l-am dat acum 16 ani şi situaţia nu era foarte diferită de ce descrii tu, ba chiar, fiind în epoca în care manualele nu erau alternative şi numărul de vademecumuri şi antologii şi culegeri şi manuale speciale pentru bac era mult mai mic (genul de carte care azi e în exces, cartea care promite celui care n-a-nvăţat nimic că doar parcurgând o carte va şterge timpul ars neînvăţînd pentru bac), jocul sublim dintre învăţare continuă (nu a existat), învăţare prin ore suplimentare (mult mai puţină lume îşi permitea şi mult mai puţină lume trecea prin ‘ruşinea’ de a face meditaţii pentru bac, maxim erau mascate în învăţare pentru admintere sau erau ‘testări periodice’ la un profesor privat) şi responsabilitate era parcă un pic mai grav afundat în noţiunea că nimeni nu pleacă din liceu fără bacalaureat. Eu nu cred că e aşa – sau că ar trebui să fie aşa. E drept, bacul are nevoie de un branding – atâta vreme cât nimeni nu explică exact la ce serveşte, e inutil, iar atâta vreme cât nimeni nu arată cum se manifestă animalul în timp, tot degeaba e. Dar e nevoie şi de ideea asta, că nu e nevoie ca toată lumea să ia bacalaureatul pentru că ar oglindi o situaţie nerealistă. Mereu comparaţia e făcută cu trecutul, dar trecutul respectiv e unul în care îngăduinţa şi ipocrizia umpleau statisticile. Nu e vorba de generaţii mai rele sau mai bune, ci de generaţii care sunt tratate diferit în corectură. Asta e tot. Şi nu, nu e nevoie să termini liceul cu bac luat. E necesar să fii realist, să nu mergi la un liceu teoretic dacă nu se va finaliza cu bac, ci să faci unul de meserii, şi nu e nevoie să continui neapărat cu studii universitare. Avem o inflaţie de absolvenţi de orice oricum. Şi ale căror aptitudini nu se văd după ce au o diplomă în mână şi care în continuare sunt incompatibili cu piaţa de muncă – aşadar de ce să ia toată lumea bacul? Nu, să nu-l ia, să nu se înscrie măcar, dar să existe suficiente supape care să atragă educaţional publicul care n-are de ce măcar să se gândească la bac. Da, e un ‘examen al vieţii’, un ‘examen de maturitate’, dar nu suntem ţara care să producă oameni copţi la 17-20 ani. Cam aşa 🙂

  4. Monday, 9th July 2012 2:50 PM

    orice, numa’ nu te face.

  5. Monday, 9th July 2012 2:53 PM

    uite un comentariu cu care-s de acord de sus până jos. mulţumesc frumos, nu-i neapărat meritul meu.
    şi da, uite-o idee mişto: să rebranduim bacul.

    şi nu mă fac.

  6. Maria permalink
    Monday, 9th July 2012 3:36 PM

    plus că materia poate fi parcursă într-o lună, cât de-un şase. nu stiu ce profil ai facut dar iti garantez ca matematica in niciun caz nu poate fi parcursa intr-o luna cat de-un sase….tocmai daia lumea pica pe capete la matematica. toti cei de la filologie sustin ca vaai e greu la ei ….nu poti compara deloc istoria pe care o inveti in 2 sapt cu matematica pe 4 ani. eu asta ast schimba istoria ori o pune pe toti cei 4 ani ori matematica sa-ti alegi pe algebra analiza

  7. Monday, 9th July 2012 3:38 PM

    vorbeam de română, materie pe patru ani.

  8. Cosmin permalink
    Monday, 9th July 2012 7:29 PM

    Dar cum rămâne cu litera mare la începutul propoziției? 🙂

    Ideile sunt bine articulate și transpun în cuvinte situația oribilă a învățământului românesc pre-universitar. Iar cel care urmează este și mai nasol.

  9. Monday, 9th July 2012 8:24 PM

    Bravo. Ma inclin.

  10. Monday, 9th July 2012 9:58 PM

    Doar tangential cu subiectul: un text fara nici o majuscula este foarte greu de urmarit. Contrar cu ce ai crede, creierul uman e invatat sa faca separarea intre propozitii folosindu-se nu numai de punctul minuscul de la sfarsitul acestora (care, datorita fontului folosit in tema asta, uneori este foarte aproape de litera care il precede), dar si datorita diferentelor de dimensiune intre ultima litera a unei propozitii si prima litera a celei ce o urmeaza.

    Avand in vedere ca nu pari o persoana care nu stie sa scrie corect, presupun ca asta inseamna ca ai ales in mod constient sa scrii asa. Ti-as mai citi din articole, dar adevarul e ca am ochii destul de obositi dupa o zi intreaga de calculator iar tu parca faci cu dinadinsul asa incat cititorii sa aiba de furca in a-ti citi post-urile.

    Spor!

  11. Monday, 9th July 2012 11:42 PM

    da, e o alegere personală. majuscula mi se pare perfect inutilă, citesc la fel de uşor şi fără majuscule, mai ales că există şi punct. e chestie de obişnuinţă. şi da, scriu aici doar pentru mine. articolul ăsta e ca un fel de excepţie care confirmă regula.

  12. Claudiu Pătruţoiu permalink
    Tuesday, 10th July 2012 12:12 AM

    Da, e o alegere personală Punctul mi se pare perfect inutil Citesc la fel de uşor şi fără punct E o chestie de obişnuinţă Şi da, scriu aici doar pentru mine Comentariul ăsta e ca un fel de experiment

  13. Tuesday, 10th July 2012 12:16 AM

    perfect viabil, atâta timp cât nu se denaturează sensul.

  14. Claudiu Pătruţoiu permalink
    Tuesday, 10th July 2012 12:32 AM

    Crezi totuşi ca o re”branduire” e suficientă, sau oare acest examen de maturitate este într-atât de disociat de realitatea cotidiană, la care, în fond, se raportează toată lumea, încât să fie irecuperabil în forma lui actuală?

  15. Tuesday, 10th July 2012 8:15 AM

    nu, în mod clar nu e suficientă. pentru că nu e vorba doar de povestea lui “la ce foloseşte”, ci şi de “ce trebuie să înveţi ca să iei bacul”. şi-s multe inutilităţi şi absurdităţi pe care le uiţi din momentul în care ai ieşit din sala de examen, pentru că-s imposibil de reţinut şi ridicol de ştiut după testare.

  16. whatthefuck permalink
    Tuesday, 10th July 2012 6:23 PM

    slaB pregatiti.

  17. whatthefuck permalink
    Tuesday, 10th July 2012 6:25 PM

    a, tocmai ai corectat. nevermind.

  18. Tuesday, 10th July 2012 6:25 PM

    am corectat deja acolo.

  19. whatthefuck permalink
    Tuesday, 10th July 2012 6:26 PM

    looks like i’m aaaalways a couple of seconds too late. hahaha.

  20. Tuesday, 10th July 2012 6:27 PM

    știi cum e vorba aia, niciodată nu e prea târziu.

  21. Wednesday, 11th July 2012 12:17 PM

    Ha, dacă nu citeam comentariile jur că n-aș fi remarcat că n-ai pus majuscule. Un fel de q.e.d., cum ar veni.

  22. Wednesday, 11th July 2012 3:15 PM

    mama lui q.e.d. 😆

  23. Thursday, 12th July 2012 5:39 PM

    De câteva zile, tot încerc să scriu cu majuscule în textele de pe net. cred că am să renunț.

  24. Thursday, 12th July 2012 6:21 PM

    mâine iei pauză, din câte înțeleg.

  25. Monday, 23rd July 2012 1:42 PM

    Bravo, imi place tot ce ai scris in acest artcol, ai mare dreptate

Trackbacks

  1. disciplina periculoasa « blog ded uzina

Comments are closed.