Skip to content

bullet points

Friday, 27th April 2012
  1. am tot scris chestii în ultimul timp, ba chiar am ajuns să scriu de plictiseală, dar nimic digerabil. de fapt, de ceva vreme, nu-mi mai place nimic, nu-i bine oricum aş da-o, nu vreau decât să dorm şi-un redbull când mă trezesc – să-mi urce tensiunea cât de cât -, cafeaua şi cola mă fac să abuzez de rennie, n-apuc să mă trezesc cu soarele-n ochi, ci cu alarme-n urechi. singura chestie mişto e aerul ăla curat de şase dimineaţa, de-aduce puţin a briză.
  2. uneori, mi se-ntâmplă să investesc prea mult în ceva doar dorindu-mi acel ceva (lasând la o parte timpul pierdut). e-adevărat că progresez, acum am o limită: doar lucruri, nu şi oameni. în fine, cert e că, fiind pusă faţă cu reacţiunea şi nesimţirea, mi-am dat seama că nu mai vreau o chestie pentru care muncesc (de plăcere, da’ tot frustrare aduce) de prin decembrie încoace. mă descurc oricum şi fără, chit că mă răzgândesc o dată când mă urc în ratb şi-a doua oară când cobor. şi m-am săturat să mi se spună că “până la urmă, ţine de baftă”.
  3. am un simţ al dreptăţii de anihilat, caut metode, găsitorului recompensă. 
  4. word 2010 e calea sigură spre o cămăruţă capitonată şi-o cămăşuţă cu mâneci la spate.
  5. am un wishlist enorm. şi nu pot să nu adaug lucruri pe el, pentru că nu văd nimic rău în a-ţi dori mai mult. 
  6. am făcut un an (şi ceva) de când mă duc la sală. nici eu n-am crezut c-o să mă ţin de treabă, dar nu ştiam cum e să nu te doară spatele. între timp, am reuşit să-mi paradesc genunchii – aşa-i de la o vârstă-ncolo, presupun.
  7. încă n-am renunţat la bocanci. e foarte mişto când plouă.
  8. să te plimbi cu bicicleta prin bucureşti e sinucidere curată.
  9. patru ani de când am blog. tot cam cum sunt acum eram şi-atunci când l-am făcut, plus oamenii.
  10. e stupid cum confesiune.doc îmi zice că nu-s user autorizat să-l editez (că doar cine l-o fi scris), iar british mythology.doc nu se scrie singur.
  11. anduranţa e strategie pură. am un prag psihologic la aproape un an de la ceva, orice.
  12. limonadă cu miere, mentă şi rom.
Advertisements

Comments are closed.