Skip to content

ecologia gumei de mestecat

Tuesday, 8th November 2011

ce mă mai scoate din minţi zilele astea.

de vreo lună şi ceva încoace, pe oriunde m-aş învârti şi oricum m-aş aşeza, dau de-o gumă de mestecat. folosită, evident, şi pusă la reciclare, că nu se ştie când mai ai nevoie de ea. bilanţul provizoriu e de-a dreptul (şi de-a stângul) promiţător: două perechi de blugi, un palton, un rucsac, o geantă şi tălpile bocancilor. da, de pe toate am recuperat nişte gume mestecate şi rătăcite în locuri în care doar ele, dânsele, gumele şi hainele mele ajung. partea bună în toată mizeria asta e că am descoperit că guma de mestecat iese, totuşi, de pe blugi cu nişte gel de-ăla de curăţat mâinile care nu se clăteşte. e-adevărat, ia după el şi culoarea de pe ţesătură, dar – la dracu’! – guma de mestecat e greu de ucis. (trei, cred.)

***

în cei şapte ani de-acasă, care ar trebui să fie mai obligatorii decât şcoala primară, te-nvaţă că mâncarea şi guma de mestecat se mestecă cu gura-nchisă, pentru că e absolut sinistru să-i vezi omului ce-are-ntre măsele când mănâncă. şi, cu toate astea, se plimbă pe stradă o grămadă de creaturi molfăinde şi plescăinde, care-şi mestecă guma mai mult pe lângă decât în gură, ca pe-un statement social. am văzut, din ce în ce mai des în ultima vreme, o grămadă de tipe finuţe – ba chiar cu nişte urme de deşteptăţenie cultivată – râzând cu guma din gură.

şi, după ce-o molfăie bine de tot, n-o pun în şerveţel/hârtie/coş de gunoi, ci o lipesc cu mult simţ de răspundere pe unde apucă, chit că-i banca din parc sau scaunul din autobuz. că, vorba aia, poate mai merge mestecată şi-a doua oară.

notaţi-vă, poate uitaţi: guma de mestecat se mestecă (şi nu se plescăie) câteva minute, până-i dispare gustul, preferabil după masă, pentru că mestecatul ei stimulează secreţia de suc gastric (şi gastrita nu-i tocmai simpatică). dacă nu eşti în stare să mesteci cu gura-nchisă, există soluţia mult mai elegantă şi mai comodă a bomboanelor mentolate, cărora nici măcar nu mai trebuie să le găseşti un loc pentru odihna mai mult sau mai puţin veşnică. (şi, fie vorba-ntre noi, parcă se pricepe mai multă lume la supt decât la mestecat. zic şi io, nu dau cu paru’.)

dup-aia, mai e problema baloanelor din gumă de mestecat. eu n-am fost niciodată în stare să fac aşa ceva, da’ văd destulă lume care-ar trebui să-şi dea doctoratul în baloane din gumă de mestecat. mă rog, asta nici n-ar fi atât de deranjant dacă nu s-ar găsi diverse curci de liceu şi pupeze de facultate care să-ţi spargă baloanele în ceafă sau în nas, după preferinţa lor, în timp ce te plimbi duios cu ratb-ul.

aproape că-mi pare rău când văd ditamai standurile pline cu şaptej’ de mii de feluri de gume de mestecat la casă. îmi pare rău şi de legendara turbo, îmi pare rău şi de tatuajele care miros a hubba-bubba la metru (!), dar s-au inventat periuţa de dinţi şi tic-tac-ul. paltonul meu vă rămâne recunoscător.

Advertisements
2 Comments
  1. Tuesday, 8th November 2011 11:39 PM

    nu ştii să faci baloane!? ţin minte şi-acum momentul când mi-a reuşit primul balon 🙂
    revenind la problema dureroasă a gumei lipite de haine, sunt câteva metode testate care s-ar putea să te ajute. dacă nu acum, măcar pe viitor.

  2. Wednesday, 9th November 2011 11:42 AM

    în teorie, ştiu tehnica. în practică, nu mi-a ieşit niciodată.
    şi, drept să spun, sper să nu mai am nevoie de gheţă vreodată.

Comments are closed.