Skip to content

time alone

Saturday, 4th June 2011

may is insane. insanity in its purest form of existence.

am mai vrut să mai scriu luna asta, n-am ajuns.

germana sună ca şi cum ai pune metal peste metal şi le-ai lăsa (pe ele, pe metale) să facă muzică. dar nu cred să existe vreo limbă mai logică decât asta. şi dacă ştii latină, poţi să-nveţi orice.

am iar insomnii, mă trezesc sistematic de la patru dimineaţa. fără ceas, fără să vreau. între două şi patru ore de somn pe noapte, atât. în zilele în care totuşi dorm, să dorm mai târziu de şase juma’ nu există. să-mi aducă cineva aminte ce-i aia oră decentă de trezit.

mi se mai întâmplă să dau peste oameni care, vrând să vorbească cu mine, stau cu spatele şi merg grăbiţi înspre un punct oarecare. sau care răspund la telefon fix în timp ce eu vorbeam, fără să-mi facă vreun semn. şi m-apucă turbările.

sunt unele birouri în care te duci să întrebi de nişte date de contact. un număr de telefon, o adresă de mail – nimic sofisticat. şi oamenii fac ochii mari şi-ţi răspund că “da’ nu ne-a lăsat aşa ceva nouă..! n-avem cum să v-ajutăm.”. şi n-ai cum să faci să se-ntâmple lucruri altfel.

dacă pui laolaltă trei nemţoaice şi-o româncă (foarte, dar foarte comună), românca o să pară ruptă din rai de frumoasă, deşi altfel e ternă.

caut rochie albă. nu e ceea ce pare. rar ies din pantaloni şi sfinţii umblători luaţi din decathlon, dar uneori m-apucă. deşi s-ar putea să fie o reminiscenţă de-a lu’ mai.

ajungi să faci unele lucruri perfect din simpla inerţie de-a le face. şi, fix când ai avântul ăl mai mare şi eşti pornit să faci rahatul bici, ietă că nu se poate, n-ai cu cine.

măcar totul e oarecum rotund, pleacă şi ajunge iar la “de ce”. alegerile sunt întotdeauna contextuale. blame the fate?

you might die trying, era un cântec. şi “da”-urile, şi “nu”-urile – la fel. dacă n-ar fi fost aşa, ar fi fost la fel. oricum o dai, orice ai face, oricât te-ai zbate, tot dracul ăla e.

josh martinez – time alone

Advertisements

Comments are closed.