Skip to content

ne-scrieri

Tuesday, 10th August 2010

despre starea naţiunii.

mna, că nici nu ştiu cu ce să-ncep. ideea generală e că deriva poa’ să fie şi foarte mişto (dar extrem de mişto), dacă-ţi ţii cât de cât reperele. ceea ce, dată fiind condiţia sine qua non a derivei (mănânc nişte mure acuma, nu vă speriaţi), e umpic oximoronic. mă rog, oximoronul – această nefigură de stil.

m-am cărăbănit cât am putut de mult. cititorii mai vechi şi mai experimentaţi într-ale blogului ăstuia (am găsit pe twitter oameni d-ăştia, parol) ştiu că îmi doresc de foarte multă vreme s-ajung la timişoara. mă rog, pe vremea aia, căile ‘mniezăului erau mult mai încurcate. între timp, s-au descurcat de tot, iar eu tot nedusă-n timişoara am rămas. şi se fac cam doi ani de-atunci.

când e să se-ntâmple, se-ntâmplă. s-a pupat absolut franţuzeşte cu pofta de cărăbăneală oriunde în lume. s-a pupat cu faptul c-aveam chef să fac poze. aproape nouă ore, creierul meu mi-a cântat mult şi grav de tot “joe le taxi“. de la orşova-n sus (parcă) se lucrează. da, până-n timişoara. da, s-au apucat de t-o-a-t-ă bucăţoaia aia de drum, pe lângă lucrările din defileu. al’fel, mişto drum. la întoarcere, timişoara – moraviţa – oraviţa – anina – bozovici – mehadia, care-i un drum foarte şi extrem de mişto, prin câmp şi munţi şi serpentine şi pe care l-am pus la loc de cinste alături de siliştea – seimeni – cernavodă, dar care ăst ultim drum e pentru alte filme. da, “drum”.

am nişte locuri care mi-au plăcut mult, mult de tot. complet şi total previzibil, timişoara intră în rândul lor. cu tot cu oameni (fabuloşi – am râs cât n-am râs de destulă vreme), cu clădirile lăsate-n paragină, cu drumul infernal de lung şi de obositor, cu sandwich-ul din unirii, cu firobuzele, cu opera, cu tot. da, aşa, cu totul.

***

una dintre marile mele dileme din căldurile astea are ca premisă faptul că, prin primăvaro-iarnă, mi-am luat domeniu. e cu .net în coadă şi e arătos. l-am plătit pe un an, deci mai am timp-gârlă să mă hotărăsc ce naiba fac cu el. una dintre idei era să-mi trec blogul pe domeniu propriu, însă chestia asta presupune următoarele: hosting de găsit şi plătit (deşi cu găsitul hai să zicem c-am rezolvat-o), învăţat să intri în bucătăria şi-n măţăraia blogului (cu coduri şi toate cele) sau găsit un om care să ştie de-astea.. şi-aş continua aşa. n-ar fi cine ştie ce chin, dar wordpressică ăsta mic a fost chiar cuminte şi s-a comportat exemplar, ceea ce iar mă face să mă-ndoiesc c-ar treubui să mă-nham la treaba asta cu domeniul propriu. deşi…

***

prin iulie, a fost un miting aviatic la otopeni. mă rog, dileala cu avioanele e din familie, deci explicabilă, da’ nu de asta voiam să zic. terminalul de plecări internaţionale e unul dintre cele mai mişto locuri în care poţi să stai şi să te uiţi la oameni. şi, implicit, unul dintre cele mai mişto locuri de scris. undeva până-n septembrie, am de gând să mă duc acolo şi să stau. să mă hotărăsc unde să mă car de tot (da’ tre’ să plec de-acasă fără bani la mine). să mă uit la oameni, după care iar să mă mai gândesc. să se deschidă nişte check-in-uri înspre.. hm. madrid şi thessaloniki şi lisabona şi.. londra. şi s-ajung să mă râzgândesc, după care să mă gândesc la loc.

la modul cel mai serios vorbind, nu mă gândeam absolut deloc să plec, da’ parcă prea se cere. sau mi s-o trage de la cheful de cărăbăneală (care, fie vorba-ntre noi, e tare păcătos – pe măsură ce pleci, parc-ai pleca şi mai abitir).

***

şi tot la modul cel mai serios, ar trebui să am în casă mereu nişte votcă plus suc de roşii, că sare şi piper am. în cinstea lui “măărieeeeee!”, de care recunosc că mi-e dor, pentru bludy şi pentru faptul că, la dracu’, sunt de la bine-n sus. şi e mişto să fie bine.

Advertisements

Comments are closed.