Skip to content

whiskey time zone

Monday, 31st May 2010

foxtrot and tango, too.

tocmai m-a trecut un fior suav pe spate. recte, m-am îngrozit eu pe mine când mi-am dat seama cât de scârbă mi-e. nu, nu mă refer la socio-politice aici – n-am nici timpul şi nici dispoziţia. sau nervii, cum vreţi.

bittersweet poa’ să fie o melodie foarte mişto, la fel cum poa’ să fie o piesă de teatru, la fel cum poa’ să fie un film sau un loc sau o specie de viţă-de-vie.

bittersweet e, de fapt, cea mai urâtă alternanţă în materie de gusturi. la polul opus faţă de salty-sweet-salty, să-i zicem. câteodată, vinul şi whiskey-ul sunt seci – şi sunt bune. câteodată, e nevoie de dulcegării, de rose-uri şi de campari orange. chestii mai soft, adică.

şi ceea ce-i cu adevărat soft e că, după o perioadă cu coşmaruri crunte, vine una în care visez numai că înot într-un albastru care se mai termină undeva la orizont, unde începe alt albastru, mai deschis. şi că prind peşti cu mâna, după care le dau drumul – nu-mi place să mănânc peşte. şi-n momentele alea nu-s fotofobă şi mă pot întoarce pe spate, să mă uit în cer şi-n soare. iar când mă trezesc din toată minunăţia asta, afară plouă, iar asta-i fericire.

în rest, mi-e scârbă, mi-e târşă, mi-e lehamite. când chem pe cineva, înseamnă că am nevoie de respectivul cineva. uneori, am nevoie doar să ştiu că-i ok, că respiră şi că-i bine. alteori, de cele mai multe ori, am nevoie ca omul ăla să vină şi să mă ia niţel în braţe. şi-atât, că-mi trece.

uneori poate să fie de dor, alteori poate să fie pentru că mi-e rău. premisa de la care am plecat mereu: te chem, spui că vii, vii. greşit, atât de greşit. nu toţi se-ntorc la premise atunci când ceva scârţâie. nu toţi pleacă de la premise, dacă stau bine să mă gândesc.

nimeni nu-i ceea ce pare. vai!, dar câtă banalitate. păcat că-n spatele aparenţelor nu-i nimeni. vai!, aceeaşi banalitate. să suni şi să nu-ţi răspundă nimeni.

disappointment is bitter and whiskey is dry.

Advertisements

Comments are closed.