Skip to content

alb-negru, scris negru pe alb

Monday, 26th April 2010

twitter, vişinată, hi5, messenger, sâmburi de vişine, norah, tunete, radio paradise,… nopţi insomniace discutând cu tine. emisiunea ta, adormitul în faţa televizorului aşteptându-te.

sângele din noapte care s-a-nchegat până dimineaţă. pata de pe spate, binele nesimţit, ochii ăia frumoşi, soarele din ochi de pe pernă, somnul, cum miroseai.

seara cu oamenii simpatici, iadul de acasă, săptămâna în care m-am dus în fiecare zi la spital.

cum ai dispărut, cum am încercat să dau de tine o vreme bună. treabă. ai venit, ţi-ai lăsat tricoul, mi-ai promis c-ai să vii să mă trezeşti a doua zi şi ai plecat.

zaharina, înlocuitor de zahăr şi miere, de pe-un raft unde nici nu m-aş fi uitat.

plimbarea prin cotroceni. pauză. plimbarea până la unirii, după o dimineaţă în care am vrut să-ţi dau cadoul de ziua ta. noaptea în care m-am uitat în tine. weekendul liber, cumpărăturile la billa. ciocolată, nestea, floricele, cartofi de prăjit. durerea de spate. adormitul pe un colţ de pernă, două seri la rând. colţul celălalt e liber.

nervii, supărarea, “de ce”-urile. atunci am scris “durerea care te face zeu“. tot atunci mi-a dat prima oară prin cap să-mi devin propriul personal jesus. şi toate nopţile care aveau să fie la fel.

crăciunul, cadoul. rudy teianu, “don’t explain”. ascultasem o singură piesă de pe album, dar ştiam că-i al tău. dorul nebun de mare. invitaţia. da. după întâi februarie…

ceaiul şi sandwich-ul pe care l-am împărţit cu tine în omv-ul din câmp. din nou, soare în ochi. orbea, era reflecţia unei zăpezi. străin, ochi tulburi. vâltoarea de pe twitter.

vineri, 26, mergeam; sâmbătă, 27, n-am mai mers. duminică, 28. aveam să-ţi zic multe, comprimate în două cuvinte. mă gândesc c-ai fi fugit. tot duminică am desfăcut folia în care stătea acel “don’t explain”. şi-am ascultat. şi-s în continuare convinsă că-i pentru tine. primăvara nu-i frumoasă la mare.

ş-apoi, agonia. din nou, twitter-ul. am început să te visez. mureai. de fiecare dată când mi-e rău aşa, mi se face rău şi fizic. săptămâna de stat în casă. revenit, încet – încet. cine ştie, poate. certitudinea subconştientului meu, care-i mai deştept ca mine.

m-am săturat să-mi spui în fiecare vis “oana”. m-am săturat să mă trezesc transpirată, în tricoul tău. m-am săturat să plâng eu cu mine.

spring-time, nestea. “ne vedem aşa rar”, în joacă. les gauffres, scările de la tnb. aş fi sărit pe tine şi te-aş fi rupt în două. heh, după. după aveai treabă, plecai a doua zi. te-am visat în noaptea aia frumos, mi-era dor. cel mai dor dintre doruri.

şi-apoi, din nou, “oana”. când mă trezesc, mă trezesc pentru că, de fiecare dată, vreau să-ţi pun mâna la ochi. până să ajung cu mâna pe faţa ta, mă trezesc.

sms-urile. clapton, marmeladă, căngureii de la magda, pe care voiam să-i botez. dacă mi-e rău fizic şi nu mă pot mişca, nu-i pentru că nu mănânc. sau pentru că nu mă mişc suficient. e pentru că fa-si-ul ăla devine din ce în ce mai pregnant. de dor.

te-aş mai îmbiba în sângele ăla, dac-aş putea. şi ţi-aş dona un plămân, dar nu cred c-ai să mai respiri vreodată aer de mare. mi-e frică să mă uit în ochii tăi.

Advertisements

Comments are closed.