Skip to content

that one who sleeps in a black t-shirt

Friday, 19th March 2010

i see a river, its oceans that i want.

(dada, depeche mode.)

îs vremuri şi timpuri, timpuri şi vremuri. nimic nu merge, totul stă. prost. problema n-ar fi că se-ntâmplă, ci că se-ntâmplă de fiecare dată şi că doare ca dracu’ şi că-ţi vine să-ţi iei câmpii dimineaţa, la prânz şi seara, precum şi între.

să-ţi curgă sânge din nas de nervi. să nu poţi adormi fără să plângi, să nu-ţi vină să te ridici din pat, să te-nchizi în casă o săptămână şi să refuzi orice contact personal cu cineva. (cred că-n termeni ştiinţifici îi zice “depresie”, da’ nu mă interesează absolut deloc.) epuizant şi purificant la început. dar te obişnuieşti, devine rutină. după vreo… trei zile de stat în casă, faci o încercare, mai mult din obligaţie decât din plăcere. şi ai un şoc. afară nu s-a schimbat nimic, doar că nu mai ai pătura şi perna pe post de scut. şi e zgomot, şi e praf, şi nu-ţi vine. şi hai înapoi acas’.

şi asta doar din cauză c-ai conştientizat, într-un final, ce se întâmplă cu tine de… aproape nouă luni încoace. hăh. tu – ză strongest, ză bestest, ză beautifulest, ză whatever-est in the world -, descoperi că eşti mic. atât de mic, încât doare să vezi (bravo, ai deschis ochii!!!) că s-ar putea să nu reprezinţi mai mult decât o unealtă pentru nişte unii la care ţii cu disperare. acuma, nu c-ar fi prima oară, da’ doare de fiecare dată la fel.

da, hai înapoi acas’.

două cuvinte am de spus. unui singur om. mi-e frică. îmi stau în gât. ocaziile-s rare (mdeh, câte-un şut în fundul unei tăblării mai închegate, vez-doamne). mhm. iar după ce-am să le spun, probabil c-am să scap de tot şi toate. şi-am să pot să alerg, hăhă.

băi. voi ştiţi cum e să realizezi că eşti într-un blocaj emoţional de cinci ani? (and this is me facing myself. as simple as that.)

te.. nu. nu aici.

Advertisements
6 Comments
  1. Miruna permalink
    Friday, 19th March 2010 9:54 AM

    Suna amar…..

  2. Friday, 19th March 2010 10:22 AM

    nu mai are gust de mult.

  3. Friday, 19th March 2010 10:53 AM

    La un moment dat e necesarã chirurgia pe viu. Ştiu, doare al naibii de mult. Atât de mult încât, uneori, intri în moarte clinicã. Dar, întotdeauna, ieşirea din moarte clinicã înseamnã renaştere.

  4. Friday, 19th March 2010 5:21 PM

    Pare tare aiurea perioada prin care treci din punct de vedere emotional. Succes la gasirea unei solutii cat mai putin dureroase.

  5. Friday, 19th March 2010 6:54 PM

    Magda, luminiţa de la capătul tunelului se apropie. 😉
    hm, fix ca o pasăre phoenix.

  6. Tuesday, 23rd March 2010 6:27 PM

    de noua luni? de cinci ani? jeez!!! incep sa cred ca nici nu sunt singura si ca nici nu se va termina vreodata. bafta then….

Comments are closed.