Skip to content

dependenţe

Tuesday, 9th February 2010

trebuie să specific clar că tot ce scriu aici e trăit de mine şi e posibil să nu se aplice tuturor. ca să nu ziceţi că generalizez, “c-am încercat ce-ai zis tu acolo şi n-a mers”. reamintesc, ăsta-i tapetul meu şi e pentru mine.

c-aşa-i omul: ţigări, cafea, cola, shopping, o anume persoană, internet. convingerea mea, formată după ce-am trecut prin vreo patru din alea de mai sus, e că absolut toate tipurile de dependenţe sunt psihice:  pleacă din creier şi tot de-acolo pot să se şi termine, dar cu o singură condiţie: sfânta conştientizare.

să-ţi dai seama că eşti dependent şi să ai curajul să-ţi recunoşti treaba asta e primul pas. şi se produce, de obicei, printr-un declic. eşti la o cafea, în oraş, şi-ţi dai seama că nu ştii cum te-ai trezit cu ţigara aprinsă-n mână, cu toate că nu simţeai nevoia. a doua zi de dimineaţă îţi dai seama brusc că puţi ca dracu’, că-ţi miros mâinile, că tuşeşti ca ultimu’ apucat, că ţi-e rău şi nu ştii de ce.  se-aprinde beculeţul şi realizezi că nu fumezi de plăcere, aşa cum ai fumat primele ţigări, ci din automatism, dintr-o dependenţă care n-ar fi atât fizică (dacă-ţi impui, poţi să nu fumezi o zi), ci psihică – cumva, te-ai obişnuit atât de tare, încât deja s-au format nişte asocieri, nişte reflexe condiţionate – nu poţi să bei cafea fără ţigara de rigoare. şi de-aici încolo, dacă într-adevăr îţi doreşti, e doar o chestie de voinţă, voinţă şi iar voinţă. ai să tragi de tine până n-ai să mai vrei să mai fumezi. o vreme, până când are să ţi se facă poftă de-o ţigară, că-ţi plăcea, pe care o vei fuma şi-o să-ţi blestemi zilele, că are un gust de tot  rahatul.

eh, acuma treaba asta cu fumatul e recunoscută ca fiind o problemă, e taxată la nivel mondial ca atare, există programe speciale pentru cei care vor să se lase, există plasturi şi ţigări electronice. un fumător are unde să se ducă să ceară ajutor, dacă nu-i iese de unul singur.

există, însă, o dependenţă, care-i mult mai nouă şi mai puţin cercetată decât cea de ţigări, dar care a făcut, la rândul ei victime: dependenţa de (jocuri pe) calculator/internet. trebuie să menţionez, am avut, de nişte ani încoace,  mai mereu câte un computer pe lângă mine. chit că era o chestiuţă care se conecta prin dial-up la myxnet – mă rog, aici vorbim deja de chestii extrem de evoluate -, fie că era o unitate desfăcută de taică-miu în mijlocul sufrageriei, am fost în contact mai mereu cu câte-o maşinărie de-asta.

acum am un laptop, cu care am ajuns să trăiesc într-o simbioză perfectă. atât de perfectă, încât dorm cu el aprins, am un player care-mi permite să-mi pun o alarmă atunci când trebuie să mă trezesc, de pe el intru pe net. şi de-abia aici e marea problemă: internetul. îl consider cea de-a şaptea minune a lumii, e locul de unde aflu ce cărţi mai sunt de citit, ce se mai întâmplă prin lume, reţeta de clătite cu piept de pui. ceea ce mi se pare absolut îngrijorător e că tot pe net mi-am găsit şi unii dintre cei mai buni prieteni; a ajuns să înlocuiască, de multe ori, ieşitul în oraş, la film, la socializat face-to-face.

una dintre cele mai mişto reţele de socializare din câte mi-a fost dat mie să văd (şi le-am cam văzut pe toate) e twitterul. ai atât de mulţi oameni ale căror update-uri poţi să le urmăreşti şi atâta informaţie, încât e raiul pe pământ pentru un curios din născare, aşa, ca mine. îţi faci cont, te apuci de dat follow şi te pui pe scris chestii în maxim 140 de caractere. evident, e un exerciţiu excelent de scos esenţialul din toate bălăriile posibile.

dar treaba asta evoluează piramidal. pe măsură ce trec zilele, petreci tot mai mult timp urmărind update-urile, găseşti din ce în ce mai multă informaţie care te interesează. din aproape în aproape, fără să-ţi dai seama, ajungi să fii conectat în permanenţă la mediul ăsta, atât de virtual şi-atât de pârdalnic: după ce că ai laptop şi te uiţi să vezi ce s-a mai întâmplat acolo cam de peste tot de pe unde te mişti, mai ai şi un telefon care-i cam ca un laptop, doar că mai mic.  şi te trezeşti la un  momendat că eşti la masă, într-un context foarte drăguţ, şi nu poţi să stai un sfert de oră fără un refresh la timeline-ul ăla tîmpit.

şi-ţi dai seama că gata. frână. mai eşti normal? oare dacă ai rămâne fără portiţa de scăpare de frustrările tale din viaţa reală – căci asta a ajuns virtualul -, cât ai rezista?

nu mult, a venit răspunsul o zi şi jumătate mai târziu.

Advertisements
18 Comments
  1. Wednesday, 10th February 2010 2:23 AM

    si recunosti ca ai o problema, dar nu vrei sa scapi de ea. se poate si asa, nu? fara procese de constiinta.

  2. Wednesday, 10th February 2010 2:40 AM

    a, asta e cealaltă variantă, pe care n-am mai dezvoltat-o aici că n-avea rost.
    băi, da, se poate. şi se poate în ale dracului de multe cazuri. da’ vine şi momentul în care vrei să scapi de problemă, mai devreme sau mai târziu. c-aşa vine şi momentul ăla.

  3. Wednesday, 10th February 2010 10:07 PM

    mai fă-ţi un blog, da’ pe hârtie.

  4. Wednesday, 10th February 2010 10:34 PM

    am avut, nu-mi comenta nimeni.
    uăleu. am uitat să zic de treaba cu feedback-ul şi confirmarea. uă-leu.

  5. Friday, 12th February 2010 11:03 PM

    “găseşti din ce în ce mai multă informaţie care te interesează”

    really?

    anyway, chiar daca ar fi asa, ce faci cu informatia aia, din moment ce n-ajungi sa profiti de ea niciodata?

  6. Friday, 12th February 2010 11:16 PM

    da, găseşti. ştii cum e, umblând din link în link tot ajungi pe nişte site-uri.
    păi aia era şi ideea, că te bombardează tot soiul de chestii inutile şi devine din ce în ce mai greu să le sortezi şi să păstrezi numai ce-ţi trebuie.

  7. Monday, 15th February 2010 5:51 PM

    oricum o informatie utila o gasesti la zece rahaturi. totusi cred ca merita.
    de faza cu “suma viciilor e constanta” sunt convinsa ca ai auzit. oricum echilibrul are o granita fina, stabilita de fiecare pentru sine.

  8. Monday, 15th February 2010 8:46 PM

    raportul ăla se poate schimba în funcţie de selectivitatea ta, nu-i neapărată nevoie să fie atît de mare.
    iar suma viciilor e invers proporţională cu vîrsta, mai nou. 😉

  9. Friday, 19th February 2010 11:30 PM

    Excuse me for being such a nazi, îmi asum asta, dar… perfecțiunea nu are grad de comparație.

  10. Friday, 19th February 2010 11:54 PM

    e, hai, mai există şi licenţe poetice.

  11. Saturday, 20th February 2010 2:42 AM

    Well, I was just saying. Departe de mine gândul de a masacra preferințele stilistice ale autoarei.

  12. Saturday, 20th February 2010 7:53 AM

    acuma io nu mai ştiu cît au mai modificat ăştia gramatica, da’ i-am mai văzut pe unii mai perfecţi decît alţii.

  13. Wednesday, 24th February 2010 9:52 PM

    Orice lucru consumat de mase trebuie taxat si controlat. Daca maine javrele astea descopera ca cititul de carti se intampla la scara mare se va gasi imediat “un prestigios institut de cercetare” si o armata de “reputati oameni de stiinta” care vor demonstra ca cititul iti face rau.
    Drapt urmare, “pentru binele tau si mai ales pentru sanatatea ta, contribuabilule” trebuie sa instituim taxa pe carti ca sa ii vindecam pe cei ce cad victime acestui viciu de neimaginat… cititul!
    Tot timpul trebuie sa te simti vinovat de ceva… spre exemplu stai prea mult pe internet. Dom’le internetul alieneaza, produce depresie, etc…
    De ce? Ca inca nu ne controleaza!!!
    Baga-ti picioarele, feel free! (Eu am un an de cand nu le mai dau bani pe aciza la tigari! M-am lasat! :))

  14. Thursday, 25th February 2010 10:06 AM

    da’ ce draci am avut când au pus ăştia mesajele pe cărţi, că fix de-aia mă lăsam eu de citit.
    mi le-am băgat cu (mai mult sau mai puţin) succes.
    liberă s-alerg fără să mi se pună fieru’-ncins pe piept. 😉

  15. Friday, 26th February 2010 12:17 AM

    Sincer… n-am inteles. Dar lasa-te de “citit” caci nu merita sa le umpli buzunarele… oricum citostaticele ti le vei plati singura, in nici un caz nu ti se va intoarce cotizatia. Macabru dar asta-i adevarul.

  16. Friday, 26th February 2010 12:39 AM

    înlocuieşte “cărţi” cu “pachete de ţigări” şi-ai să vezi.
    iar de lăsat, m-am lăsat, da’ nu de frica citostaticelor, ci pentru că nu mai eram în stare să alerg după troleibuz.

  17. Friday, 26th February 2010 9:56 AM

    pai nu cred c-a dat vreunu’ in cancer de la citit…
    aia cu fieru-ncins in piept… am inteles-o abia acum de cand a venit troleu’

  18. Friday, 26th February 2010 10:07 AM

    nici eu nu cred c-a dat în cancer, da’ am senzaţia că_crede că e ca o boală sau ceva p-acolo.

Comments are closed.