Skip to content

De oameni

Wednesday, 23rd December 2009

La începutul începutului, când eram eu pe Blogger şi voi habar n-aveaţi că exist, pe lângă că am vrut să scriu ceva, am mai vrut ca – după un anume timp – să fac din locul ăsta unul mişto şi cald şi primitor, în care să ne adunăm eu şi cu ăia la care ţin şi să mai stăm la câte-o vorbă, câte-un sfat. Şi-nainte să mă mut aici, aşa şi era. Că după ce am mutat şandramaua (din motive pur tehnice, dacă e să întrebaţi), m-am apucat să cunosc lumea pe viu. Şi toate taclalele, mărturiile, cafelele băute cu computerul în faţă s-au mutat, şi ele, prin diverse locaţii. Foarte şi extrem de reale.

Oricât de singuratică aş fi, nu pot să nu mă-ntorc de-acolo de unde sunt: dintre oameni. Una dintre experienţele cele mai frumoase şi cele mai revelatoare a fost momentul în care am ajuns într-un teatru şi am fost eu, scena, un reflector şi sala, pe care doar o întrezăream. Aveam până în 10 ani, dar alea zece minute cât a durat piesa şi-am stat acolo au dat dependenţă; mi-am dat seama mult mai târziu, tot ce cauţi e atmosfera.

La fel e şi aici. Şi mi-am atins scopul mult mai devreme decât aş fi îndrăznit vreodată să visez. Încă un pic şi se fac doi ani de când scriu şi vă scriu. Da’ nu-i vreme de bilanţ acum, totul se întâmplă atât de firesc la miezul nopţii, încât n-are rost (iar ăsta e unul dintre motivele pentru care aproape întotdeauna mă culc după miezul nopţii). În schimb, vreau să scriu ce vreau. Să rămână, să nu uit.

  • să învăţ să cânt la chitară, să-mi cumpăr o chităruşcă a mea şi să mai şi cânt;
  • să am putere de muncă pe atât de multă pe câte proiecte am. Urmează un an greu, dar foarte, FOARTE mişto. O să vedeţi voi;
  • o frână de mână eficientă (şi nu, n-am carnet).
  • vreau confirmările chestiilor făcute anul ăsta;
  • să pun pe hârtie (virtuală sau nu) filosofia pernei;
  • să elaborez teoria vanei, căzii sau cum vreţi să-i mai ziceţi;
  • să mă fac Freud şi să dau vina pe sex,
  • acolo unde singurul loc de mai bun e mai multul.

Mai vreau nişte chestii, da’ ţin de detaşarea şi de indiferenţa mea. Şi, oricâtă auto-educaţie mi-aş face, tot oamenii au să mi le dea şi pe astea. C-aşa-i viaţa.

Vorba cântecului, poate mâine.

Stereophonics – Maybe Tomorrow (live)

Advertisements

Comments are closed.