Skip to content

Covrigei şi alte panseuri

Saturday, 10th October 2009

Într-o vreme, salutam cu “Aloha!”. Era exotic, era fain, era cool, toată lumea zâmbea. Iar mie mi se părea absolut fabulos să-mi încep fiecare conversaţie cu “la revedere”.

Mă mai ciupesc din când în când, doar ca să ştiu că mai pot să simt. Nu există “nu pot”, există “nu vreau”. Oi fi eu mai nesimţită din fire, da’ uneori tre’ să ştiu că-s vie. Că respir, că-mi bate inima, că-mi funcţionează creierul. E ca şi cum aş avea un soi de garanţie a faptului că mai pot să mai simt ceva, orice, în caz de urgenţă. Dar da, sunt şi momente în care simt al dracului de mult şi mi-e foarte bine. Şi, de obicei, atunci mă duc să gătesc ceva de dimineaţă. Şi mă ciupesc din nou. Încep să prind curaj.

Într-o anumită conjunctură, am ajuns să mănânc nişte covrigei dintr-ăia de se mănâncă pe la petreceri şi protocoale. Şi mi s-a părut absolut penibil să mănânc covrigei cu gust de şuncă prăjită. Jignirea supremă faţă de o chestie de mâncat este să aibă gustul unei alte chestii de mâncat. Pâine cu gust de şuncă prăjită. Pâinea parcă se mânca-cu şunca prăjită ultima dată. Da’, vorba aia, lumea se mai schimbă.

Am ajuns la stadiul în care proştii mă distrează. Da’ doar dacă nu-s excesiv de proşti, atunci mă duc şi scot calaşnicoava dă pă unde am pus-o şi rezolv problema. Băi, şi eram eu într-o zi în şaij’noo, şi era aglomerat al dracu’. Habar n-am cum am făcut, da’ am nimerit lângă o cucoană cu un plod. După ochii lor umezi ca ai unei căpriţe, mi-am dat seama că intrau la categoria “puşcă”. Şi mergem noi unii lângă alţii ca sardelele vreme de vreo două staţii, şi la un moment dat începe plodu’ să mă calce pe picior. Deliberat. Mă uit la el, rânjea ca un imbecil. Mă-sa, şi mai şi. Îi fac observaţie puştiului, care n-avea mai mult de cinci ani. Dă să răpundă, da’-l acoperă mă-sa. Care m-a făcut în fel şi chip pe motiv de “cum vă permiteţi, domnişoară, să-i faceţi observaţie?!”. Tre’ să mă laud, n-am vrut s-o omor. M-a buşit doar un râs isteric, de nu m-am putut calma o juma’ de oră după. Şi m-am enervat crunt atunci când mi-am dat seama că mă-sa plodului s-ar putea să-şi dea seama sub care birou să presteze. Dacă înţelegeţi ce vreau să spun.

Iar de vreo cinci zile, la gâtul meu stă o piatră de jad. Simplu şi frumos, contrar multor lucruri din jur. Mulţumesc din suflet.

Advertisements
2 Comments
  1. Monday, 12th October 2009 10:33 AM

    Vielcom to Buchiarest, oantz eghein. In oaur vieri nais ciety vie have freakishly small toast diat tieasts liac bieicon. Vie also hiave andar-coavr KGB officers, dizguiszed in mamushckas, dragging SS-18 Satan Nuclear Warheads, disguized as little children. Vie laic to draiv bieg cars on smual rods, and vie liac tuo svear a luot in triaffic. Vie alzo hiav no respiect, vuat suo iever riegarding odier peoplez propriety or bielefs. But vie liac mici and bier, and vie listen to clazical music such ias Florien Salami iand Dan Parizar. But we ghiet mad when odiers call us ieastern-iuropeans and thieves and liars, but vie aren’t going tuo stuop. Vie vill biecom muor punk-assed dian we alireadi are, and vie vill stil unteal vie ar all locked up in a bieg jar that has “Dirt” vritten on it. Vie also love Jiji Becali, because he is spiritual person and he is a role-modal. Vielocom tuo Buchiarest.

  2. Monday, 12th October 2009 4:27 PM

    pentru binele întregii omeniri, te rog să dai la teatru.
    şi să-mi spui chestia asta mâine, să râdă şi gura mea un pic. mai mult.

Comments are closed.