Skip to content

Chestii

Saturday, 5th September 2009

De fapt, nişte aberaţii fără rost şi fără scop. Ca un tren tras pe linie moartă, care merge spre nicăieri. Vai!, ce imagine clieşică. Nu, serios, mai nou totul e clişeic. Creativitatea e clişeică. Succesul e clişeic. Bunăstarea e clişeică.

Când mi-e rău, niciodată nu mi-e rău la fel. Mereu mă manifest altfel. Uneori, urlu. Alteori tac mâlc. Se mai întâmplă să dispar cu lunile şi să nu dau nici măcar cel mai mic semn de viaţă. Sau să stau ca scaiu’ pe capu’ unuia care mi se pare mie că mă poate ajuta. Deşi, la dracu’, dată fiind filosofia mea adâncă de pure egotist, ar trebui ca eu să fiu singura care să poată să facă să-mi fie rău, după care bine şi iar rău. Ei, mai dă-o-n mă-sa de filosofie. Că tot n-am făcut nimic, nici măcar pe dracu’ în patru.

Femeile sunt cea mai cumplită creatură din câte au existat vreodată. Vă spun  sincer.

BREAKING NEWS: M-a sunat una să mă întrebe dacă-s fan Depeche Mode, la ora 22:59. Voce de puştoaică de nu mai mult de 17 – 18 ani. De pe număr nedisponibil. Că cică e un concurs cu premii. M-a întrebat dacă vreau să ştiu ce premii sunt. I-am zis că nu. M-a întrebat de ce. Am tăcut. Replica a fost: “Auzi, fată, da’ tu chiar dormi?!”.

Asta după ce ieri, în staţia lui 69, vine vânzătoarea de la chioşcul de ziare la mine şi-mi zice: “Îi vedeţi pe copiii ăia doi de vis-a-vis cum se pupă? Ia uitaţi-i cum se iau în braţe. Dooooamne, ce prostii fac. Se pupă de n-au aer. Păi ce, fi-miu are 19 ani şi doar vorbeşte cu fetele, nu le ia în braţe. Copiii ăia n-au mai mult de 15 ani.” După care fiecare ne-am îndreptat în direcţii opuse una faţă de cealaltă.

Aşa, unde rămăsesem? Da, am să renunţ la telefoane. E greu. Toţi se găsesc să mă sune înainte de 10 dimineaţa, oră la care eu binevoiesc să mă fac că mă trezesc, iar când dau să-i sun înapoi, au telefoanele închise. Sau nu răspund. Sau îmi intră căsuţa vocală. Băi, dezactivaţi-vă porcăriile alea. Papă bani degeaba. Că-i papă pe-ai voştri, n-ar fi o problemă. Da’ nu-i papă pe-ai voştri.

Vai. Mai am cremă de limoncello în frigider. Mă duc să mă-mbăt. Femeile bete sunt cele mai penibile creaturi. Aşa, da, că de la femei plecasem şi la femei ajungem.

Azi am fost sfătuită să-mi las sentimentele să se dezvolte. Păi, mânca-v-ar mama, asta ar însemna să salvez lumea. Or, să dea dracii dacă vreau. Ce dracu’, mie mi-e bine. Adică nu mi-e bine, da’ tot mi-e mai bine decât mi-ar putea fi, acum, că tot am scris.

Voi ştiţi cât e de trist să nu mai vrei să faci nimic pentru ăia pe care ai crezut că-i iubeşti? Să-i vezi cum se afundă în noroi şi brusc să ai o revelaţie. Să-i laşi acolo, că oricum nu vor să iasă – dacă voiau, o făceau până acu’. Şi i-ai iubit. Doamne, cum ai putut s-o faci.

Halal filosofie. Eu pentru voi, voi pentru voi. Să fie toată lumea fericită. Mă duc să beau. A, v-am zis că nu mai am vicii? Şi-o să-mi iau barcă şi brevet şi-am să plec pe mare.

Advertisements
9 Comments
  1. mgb2810 permalink
    Sunday, 6th September 2009 12:33 AM

    Paler, cel atât de drag ţie, scria (citez din memorie): “Ceilalţi lupi m-ar sfâşia dacă ar ştii că urletul meu e, de fapt, un plâns.” Mitzi, să fi bun nu înseamnă, de fapt, să fi prost. Proştii înşişi au scornit vorba asta pt. a-şi justifica neputinţa. Bunătatea nu e o virtute, e condiţia esenţială pt. a fi OM. Eu cred în tine.

  2. Sunday, 6th September 2009 12:43 AM

    *n-am emoticon disponibil pentru ce vreau eu să arăt*
    şi nu-i vorba de a crede sau nu într-o persoană, e vorba strict de dezamăgire.

  3. mgb2810 permalink
    Sunday, 6th September 2009 1:04 AM

    Am înţeles perfect despre ce era vorba. Credinţa mea se referă la puterea de a-ţi păstra nobleţea sufletească în ciuda eforturilor celor mulţi şi goi. Iubirea nu e un clişeu. E cea care-ţi dă putere să trăieşti şi să nu devii un cadavru viu.

  4. Sunday, 6th September 2009 1:06 AM

    *şi iar n-am emoticon. of*

  5. Tudor permalink
    Sunday, 6th September 2009 12:36 PM

    Ultimul lucru pe care-l vreau e sa fiu malitios, insa va las pe voi sa iubiti mult… cat puteti de mult pentru ca dupa, iubirea sa se transforme in dezamagire regret sau frustrare. Unul dintre cele mai trite si demne de compatimit lucruri de pe pamantul asta e sa te vezi pe tine sau pe altcineva suferind pentru un miraj sau gandul ca iubind pe cineva cu patos te poate schimba, inexorabil, in bine. Puterea o gasesti inauntrul tau, datorita succeselor si esecurilor care te-au intarit si ti-au deschis ochii. Sa poti trai cu tine insuti este o necesitate, pentru a avea puterea sa te privesti in oglinda sau pentru a nu fii macinat de diferite lucruri, nu ai de ales. Alegerea consta in puterea de a-ti pastra aceasta… “virtute”, putere si a nu-ti slabi credinta ca singurul caruia in pasa in Totalitate de tine in viata asta… esti chiar tu.Taisul bunatatii este dublu;exista riscul de a impige sa crezi ca esti intr-un anume fel mai bun sau mai virtuos decat cel pe care-l ajuti sau pur si simplu iti da o satisfactie hedonista si nimic mai mult. Fa-i pe altii sa te aprecieze, sa te iubeasca daca vrei, insa nu lasa faptele sau cuvintele altora sa te afecteze, nu le da putere!

  6. Sunday, 6th September 2009 12:49 PM

    nici măcar dacă acel cineva e chiar taică-miu?
    nu ştiu, întreb.

    nu, nu cred că iubirea schimbă în bine, dar cred că de acolo vine forţa aia de a vrea să faci măcar ceva să fie bine. ei, fix forţa aia a dispărut.

  7. mgb2810 permalink
    Sunday, 6th September 2009 2:58 PM

    Eu vorbeam de iubirea adevărată care n-are nici o legătură cu ataşamentul, gelozia, orgoliul, manipularea, dominarea sau mai ştiu eu ce. Ceea ce se practică n-are nici o legătură cu iubirea. Cei mai mulţi nu înţeleg că, de fapt, iubirea, în mod paradoxal, înseamnă libertate. De aici vine puterea. Nu iubirea ne face mai buni. Mecanismul este exact invers. Abia când devenim mai buni avem şansa să iubim cu adevărat.

  8. Tudor permalink
    Sunday, 6th September 2009 6:05 PM

    Am inteles, ideea in esenta este nobila si putin (mai mult) utopica din punctul meu de vedere, din cauza multiplelor motive si unui rationament,sa spunem propriu, lung si alambicat pe care nu as putea sa-l postez;mai repede as scrie o carte:)). Poate reprezenta chiar un ideal. Ar fii frumos daca toata lumea ar gandi asa si ar incerca sa procedeze intocmai. Insa pana atunci ramane doar o idee frumoasa. Pe care nu o neg, repet. Insa, cred ca esti de acord cu mine ca trebuie sa avem in vedere si aceste practicile comune despre cat timp facem parte din societate.

  9. mgb2810 permalink
    Sunday, 6th September 2009 7:01 PM

    E un ideal pe care ar trebui să-l avem toţi în vedere. N-am spus că e uşor. Ar trebui să începem printr-o revoluţie cu noi înşine. Dar e mai comodă ipocrizia şi autosuficienţa. Suntem prea slabi şi prea laşi, de fapt. Dovadă stau dramele sufleteşti ale multora dintre noi. Iar, utopie, nu mai e de mult. Am avut privilegiul să cunosc oameni care au reuşit.

Comments are closed.