Jurnal de călătorie. Partea a II-a, în care aflăm că nu e bine să mănânci mult

Ei, da. Vorbeam eu cu cineva aseară pe Twitter şi ziceam că tot ce îmi doresc e să mă ţină balamalele. Mâncare, slavă Domnului, e. Şi evident că am primit şi o sugestie la redacţie, şi anume iaurt cu miere şi cu pepene. Ăsta e genul ăla de mâncare din care mănânci până mori, după care mai mănânci puţin. E demenţă.

Mi-a venit ideea să-l pozez fix când mâncasem juma’ din conţinut, da’ tot e bine că măcar l-am pozat.

Marea e superbă. E limpede, e curată, e caldă de nu se poate. Vezi până şi peştii dintr-însa (sper c-am scris corect). Iaca şi poză:

Ba chiar am pus şi de-o artisticăraie cu nisip şi ochelari de soare:

***

Valizele sunt cea mai nasoală parte a unei călătorii. Şi cea mai grea. Mi-am blestemat zilele şi nopţile cărând nenorocirea aia de troller care, aveam să aflu mai târziu, avea (şi, spre disperarea mea, continuă să aibă) op’şpe kile juma’. Şi să nu mă întrebaţi ce Dumnezeului am pus în ea, că n-am nici cea mai mică idee.

Şi mai drăguţ este momentul în care tre’ să-ţi urci valiza-n cameră, iar hotelul n-are lift. Şi ai de urcat douăj’ de trepte cu măgăoaia în braţe. Care măgăoaie are şi centrul de greutate aiurea şi se mai răstoarnă. (Ok, nu se compară cu un sac de adeziv, da’, Doamne-iartă-mă, p-ăla îl cari de la scara blocului în casă, nu din România până în Grecia).

Nimeni nu mă crede când zic că de-acum plec doar cu un rucsac după mine. Ok, hai două, că-mi trebuie şi leptoapa.

***

A, hai, că mi-am adus aminte. Micul dejun e de tot rahatul. Singura chestie comestibilă e pâinea cu unt (şi au unt d-ăla de la Lurpak, pe care îl mănânci, vorba ceea, pe pâine, la cât de bun e).

La greci nu merită să vii cu demipensiune. Tavernele sunt mult prea multe şi prea faine ca să fie o afacere, plus că la greci tocmai ăsta e farmecul – tavernele. Nu-i nimic, data viitoare ştiu.

***

Voi aveţi idee cât de crunt poa’ să fie să te trezeşti la opt dimineaţa? Adică, zic, pentru un om care se trezeşte la două şi se culcă la patru dimineaţa în fiecare zi? E grea viaţa de om normal, zău. Nu-mi place. Partea dureroasă e că nu pot să fiu un om anormal tot timpul. Nu, în vacanţă – doamne-fere’. Numa’ acasă se poate.