Întrebări

Nota bene: dacă vrei să-ţi fiu veşnic recunoscătoare, dă-mi drumul în mijlocul unui oraş oarecare şi lasă-mă să merg pe jos. Până pic lată. Până mă scurg pe jos. Până când ajung să mă ţin de stâlpi. Desigur, oraşul tre’ să fie suficient de mare pentru mine. Chiar, v-am zis că am făcut P-ţa Pache Protopopescu – Compozitorilor pe jos, într-o oră juma’, cu tot cu oprit la McDonald’s şi luat un McFlurry?

• De ce o zonă atât de mişto ca Armeneasca este atât de plină de rahat? Pe cuvânt, în loc să te uiţi la case, ai grijă să nu capeţi nişte norocuri d-alea de put. Ca naiba.
• Eu de ce am aflat de-abia acum că există un muzeu al filateliei? Culmea, cică există de prin 2005. Ceea ce este şi mai ciudat e că au fost nişte reuniuni la nivel mondial tot în perioada aia care s-au ţinut în Bucureşti. Dracu’ a auzit de ele.
• Cine poa’ să-mi dea/să mă pună să muncesc pentru suficienţi bani pe lună încât să-mi iau toate ceaiurile şi toate cd-urile de la Casa de Ceai odată? Ca să fiu mai explicită, am găsit un gift-box (sau cum panamea îi zice) Depeche Mode – Sounds of the Universe (vreo patru milioane, n-aveam cash la mine, că-l luam), tot Tubular Bells-u’ lu’ Oldfield (mânca-l-ar mama pe el), Best Of Hotel Costes (adevărăciune de adevărăciune – muzical vorbind – Stephan Pompougnac ăla), nişte foarte multe cd-uri din colecţia Putumayo, etc. Plus ceaiurile. Plus gemurile. Aştept oferte.
• De ce naiba nu vizitează lumea muzeele? Pe bine acu’, azi am aflat că e full de expoziţii. Te duci la nimereală, vrând să-i arăţi unui amic francez oraşul şi dai peste nişte minunăţii de-ţi pică fălcile. Hai, ieşiţi şi voi din casă. Zău că merită.

Bucureştiul e un oraş foarte miştocuţ, dacă ştii cum să-l guşti. E praf, e zgomot. Şi? Are farmecul lui. Poţi să te duci la teatru. Poţi să te duci la concerte, la muzee, la expoziţii, la galerii de artă, la cafenele şi restaurante de tot soiu’.

Şi e foarte mişto vara, când pleacă lumea în concediu şi faci douăzeci de minute pe ceas din Drumul Taberei până la Romană. Şi te plimbi pe Magheru, cu soarele-n cap şi cu “To be free” în căşti (tot Oldfield, băi, dacă-mi mai arătaţi d-astea, am să devin o obsedată).